Contextul este încărcat de tensiuni. În iunie 2024, mii de tineri au ieșit în stradă în Nairobi și în alte orașe, protestând împotriva unui proiect de lege fiscală care ar fi introdus taxe suplimentare pe bunuri de bază, cum ar fi pâinea și uleiul de gătit. Protestele au degenerat în violență, soldându-se cu zeci de morți și sute de răniți, iar guvernul a fost nevoit să dea înapoi. Acum, la începutul anului 2026, același guvern revine cu o lege similară, deghizată sub forma unor „ajustări bugetare” și „măsuri de stabilizare economică”.
Noua lege, denumită oficial „Legea privind finanțele publice și creșterea veniturilor” (2026), include creșteri ale taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru servicii digitale, o taxă pe tranzacțiile mobile (M-Pesa) și o majorare a accizelor la carburanți. Guvernul estimează că aceste măsuri vor aduce venituri suplimentare de 770 de milioane de dolari, bani care ar urma să fie folosiți pentru finanțarea proiectelor de infrastructură, a sănătății și a educației, dar și pentru plata datoriilor externe. Criticii, însă, susțin că adevăratul scop este acoperirea găurii negre din bugetul pre-electoral.
„Este o lege care lovește direct în buzunarele celor săraci”, declară activistul kenyan James Mwangi, unul dintre liderii protestelor din 2024. „Guvernul Ruto a promis că va asculta vocea poporului, dar acum face exact opusul. În loc să taxeze marile corporații și pe cei bogați, preferă să stoarcă ultimii bani de la oamenii care abia supraviețuiesc.”
Economiștii sunt împărțiți. Unii, precum profesorul David Ndii de la Universitatea din Nairobi, avertizează că noile taxe vor duce la o creștere a inflației și la o scădere a consumului, ceea ce va afecta creșterea economică deja modestă a Kenyei (prognozată la 5,2% pentru 2026). Alții, cum ar fi analistul financiar John Githongo, consideră că măsurile sunt necesare pentru a evita un default suveran. „Kenya are o datorie publică de peste 70% din PIB. Fără aceste venituri, riscăm o criză similară cu cea a Zambiei sau a Ghanei”, explică Githongo.
Dar aspectul cel mai controversat este modul în care legea a fost adoptată. Opoziția, condusă de Raila Odinga, a boicotat votul, acuzând guvernul că a forțat procedurile parlamentare. „Nu s-a ținut cont de avizul Comisiei pentru Buget, iar dezbaterile au fost limitate la doar trei zile”, a declarat senatorul Odinga. În plus, poliția a reprimat dur noi proteste care au izbucnit în cartierele sărace din Nairobi, arestând peste 200 de persoane.
Reacțiile internaționale nu au întârziat. FMI a salutat „eforturile Kenyei de consolidare fiscală”, dar a cerut „măsuri de protecție socială pentru cei vulnerabili”. ONG-urile pentru drepturile omului, precum Amnesty International, au condamnat „criminalizarea disidenței” și au cerut eliberarea imediată a protestatarilor.
În timp ce Ruto își consolidează poziția înaintea alegerilor din 2027, această lege riscă să reaprindă flăcările nemulțumirii populare. Generația Z, care a demonstrat în 2024 că poate răsturna decizii politice, este acum mai organizată și mai radicalizată. Pe rețelele sociale, hashtag-uri precum #RejectFinanceBill2026 și #RutoMustGo au strâns milioane de distribuiri. Rămâne de văzut dacă guvernul va reuși să implementeze legea fără a declanșa o nouă criză socială.
De ce este important:
Această lege nu este doar o măsură fiscală, ci un test al democrației kenyene. Ea arată cât de mult a învățat guvernul Ruto din protestele din 2024 și dacă este dispus să sacrifice stabilitatea socială pentru câștiguri electorale. Pentru România și alte țări emergente, cazul Kenyei oferă lecții valoroase despre cum nemulțumirile fiscale pot escalada în mișcări de masă și despre importanța dialogului social înainte de a impune măsuri dure. În plus, impactul asupra economiei globale – Kenya este un hub regional pentru tehnologie și comerț – face ca această decizie să fie relevantă dincolo de granițele sale.
