Alegerile, desfășurate la New York, au fost strânse: Rahman a obținut 99 de voturi din cele 190 exprimate, cu opt voturi mai mult decât rivalul său. Faptul că nu au existat voturi invalide sau abțineri arată cât de mult contează această funcție pentru statele membre. Este pentru prima dată din 2016 când Adunarea Generală a recurs la un vot secret pentru a-și alege președintele – ultima dată, diplomatul fijian Peter Thomson învinsese, de asemenea, un candidat cipriot.
Cine este Khalilur Rahman? Un produs al serviciului diplomatic al Bangladeshului, pe care l-a început în 1979. A ocupat funcții la misiunea permanentă a țării sale la ONU, a fost secretar principal la New York și Geneva, purtător de cuvânt al țărilor cel mai puțin dezvoltate și consilier special la Conferința ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD). În februarie 2025, a devenit ministru de externe în guvernul interimar condus de laureatul Premiului Nobel Muhammad Yunus, după ce Bangladeshul a cunoscut un cutremur politic: alegerile câștigate de Partidul Naționalist Bangladesh, primele după răscoala studențească care l-a înlăturat pe fostul premier Sheikh Hasina.
Rahman a fost și consilier pentru securitate națională și înalt reprezentant pentru problema rohingya – un subiect care îi este familiar și pe care l-ar putea aduce în atenția Adunării Generale. Experiența sa vastă la ONU, combinată cu cunoașterea profundă a mecanismelor internaționale, l-a făcut un candidat ideal, mai ales că președinția sa va coincide cu un moment crucial: selecția succesorului secretarului general Antonio Guterres, al cărui mandat se încheie la sfârșitul acestui an.
„ONU va intra în al nouălea deceniu într-un moment în care încrederea în organizația noastră este testată pe mai multe fronturi”, a spus Rahman în discursul său de acceptare. „Toate aceste provocări, luate împreună, tind să submineze încrederea publicului și capacitatea organizației de a-și îndeplini promisiunile.” Cuvintele sale au un ecou puternic, mai ales după ce administrația Trump a numit ONU un „talking shop” (un club de discuții) și a redus drastic finanțarea, retrăgându-se din Organizația Mondială a Sănătății și Consiliul pentru Drepturile Omului.
Ce face, de fapt, președintele Adunării Generale? Deși funcția este în mare parte ceremonială, are o greutate simbolică uriașă. Adunarea Generală este singurul organism ONU unde toate cele 193 de state membre au un vot egal, indiferent de puterea lor economică sau militară. Acolo se adoptă bugetul, se negociază tratate, se adoptă rezoluții – chiar dacă nu au caracter obligatoriu – care reflectă opinia globală. Președintele Adunării conduce dezbaterile, mediază conflictele diplomatice și reprezintă vocea statelor mici, adesea marginalizate în Consiliul de Securitate.
Președinția rotativă, conform regulilor ONU, a revenit anul acesta grupului Asia-Pacific. Rahman va prelua oficial funcția pe 8 septembrie 2025, pentru un mandat de un an. În acest timp, va trebui să gestioneze o agendă încărcată: criza climatică, conflictele din Ucraina și Gaza, dar și reforma Consiliului de Securitate – un subiect fierbinte, dat fiind că membrii permanenți cu drept de veto (China, Franța, Rusia, Regatul Unit, SUA) blochează adesea decizii.
Predecesoarea sa, Annalena Baerbock, ministrul de externe al Germaniei, a avertizat că încrederea în multilateralism este „sub presiune imensă”. „Rolul președintelui Adunării Generale nu mai este pur procedural”, a spus ea, sugerând că acesta trebuie să fie un lider vizibil, capabil să medieze și să insufle direcție. Iar în contextul în care Consiliul de Securitate tocmai a ales cinci noi membri nepermanenți pentru mandate de doi ani (Austria, Kârgâzstan, Portugalia, Trinidad și Tobago, Zimbabwe), iar Germania a eșuat în tentativa sa de a obține un loc, tensiunile sunt și mai evidente.
Este de remarcat că aceasta nu este prima dată când un diplomat bangladeshez obține o funcție înaltă la ONU. Dar victoria lui Rahman este cu atât mai semnificativă cu cât vine într-un moment în care SUA, sub Trump, încearcă să submineze sistemul ONU. Președintele american a spus, în septembrie 2024, că ONU are „un potențial uriaș, dar nu se apropie nici pe departe de el”. Totuși, faptul că până și un candidat dintr-o țară considerată „în curs de dezvoltare” poate învinge un diplomat european demonstrată că vocea statelor mijlocii și mici contează încă.
Provocările care îl așteaptă pe Rahman sunt enorme. De la gestionarea agendei climatice – unde Bangladeshul este una dintre țările cele mai vulnerabile – până la problema refugiaților rohingya pe care o cunoaște direct, sau la tensiunile tot mai mari dintre marile puteri. Succesul său va depinde de abilitatea de a construi punți și de a insufla un spirit de cooperare într-o lume tot mai fragmentată.
De ce este important:
Alegerea lui Khalilur Rahman nu este doar un succes personal sau al Bangladeshului, ci un semnal că ONU – chiar și în vremuri de criză – își păstrează caracterul democratic. În contextul în care încrederea în instituțiile multilaterale se erodează din cauza acțiunilor unilaterale ale marilor puteri, prezența unui diplomat cu experiență vastă și din țări emergente la conducerea Adunării Generale poate aduce o perspectivă proaspătă. Va reuși el să recâștige încrederea în ONU și să determine statele să colaboreze, nu doar să concureze? Răspunsul va fi urmărit cu atenție începând din septembrie 2025.
