Acordul, anunțat sâmbătă, stabilește un cadru pentru discuții viitoare privind delimitarea frontierelor maritime și terestre, precum și măsuri de securitate menite să reducă tensiunile de-a lungul liniei albastre a ONU. În timp ce oficialii americani și israelieni l-au salutat ca pe un pas istoric, libanezii sunt profund divizați. În Tir, un oraș-port din sud, apropiat de granița cu Israelul, mulți locuitori au salutat acordul ca pe o șansă de a pune capăt incursiunilor aeriene israeliene și de a redeschide discuțiile privind resursele de gaze naturale din Marea Mediterană. „Suntem obosiți de război și de amenințări. Vrem pace și stabilitate pentru copiii noștri”, a declarat un pescar local, care a preferat să rămână anonim. „Dacă acest acord înseamnă că nu vom mai auzi avioane deasupra capetelor noastre, atunci îl susținem.”
În contrast puternic, în Beirut, capitala dominată de Hezbollah și de facțiuni politice aliate cu Iranul, reacțiile au fost de respingere vehementă. Manifestanți au ieșit în stradă, acuzând guvernul libanez de trădare și de cedare în fața presiunilor americane și israeliene. „Acest acord este o umilință națională. El legitimează ocupația israeliană și ne vinde suveranitatea pe bucăți”, a tunat un lider local al Hezbollah, care a cerut boicotarea oricăror negocieri viitoare. În suburbiile sudice ale Beirutului, bastion al mișcării șiite, pancarte cu mesaje anti-americane și anti-israeliene au fost afișate pe clădiri, iar discursurile liderilor religioși au subliniat că „singura soluție este rezistența armată, nu compromisurile”.
Diviziunea nu este doar între sud și capitală, ci și între diferitele comunități religioase și etnice ale Libanului. Creștinii maroniți, sunniții și druzii au opinii variate, dar mulți dintre ei privesc cu scepticism acordul, temându-se că ar putea consolida influența Hezbollah și a Iranului în regiune. Pe de altă parte, unii lideri politici creștini, precum Samir Geagea, au salvat acordul ca pe o oportunitate de a restabili suveranitatea statului libanez asupra teritoriului său, inclusiv asupra zonelor controlate de Hezbollah.
Contextul istoric este esențial pentru a înțelege aceste reacții. Libanul și Israelul sunt oficial în stare de război din 1948, iar granițele lor au fost teatrul unor conflicte sângeroase, inclusiv invazia israeliană din 1982 și războiul din 2006. Hezbollah, singura facțiune armată care nu și-a depus armele după războiul civil libanez (1975-1990), controlează de facto sudul Libanului și are o influență majoră asupra deciziilor politice. Acordul-cadru, negociat de ambasadorul american Amos Hochstein, încearcă să separe problema delimitării frontierelor de chestiunea armamentului Hezbollah, dar criticii spun că această separare este artificială și periculoasă.
„Este o capcană”, a declarat un analist politic libanez, care a dorit să-și păstreze anonimatul. „SUA și Israelul vor să obțină recunoașterea internațională a granițelor actuale, fără a aborda problema Hezbollah. În același timp, Hezbollah este slăbit de războiul din Siria și de sancțiunile americane, dar rămâne suficient de puternic pentru a sabota orice acord care nu-i servește interesele.”
Pe plan economic, Libanul se află într-o criză profundă, cu o inflație galopantă și o monedă care s-a prăbușit cu peste 90% față de dolar. Descoperirile recente de gaze naturale în Marea Mediterană, în special în blocul 9, au stârnit speranțe că resursele ar putea revitaliza economia. Acordul-cadru deschide calea pentru explorarea acestor resurse, dar mulți libanezi se tem că beneficiile vor fi deturnate de elitele politice corupte sau că Israelul va obține o parte disproporționată.
„Nu avem încredere în nimeni”, a spus un comerciant din Beirut. „Guvernul nostru este incompetent și corupt. Dacă acest acord aduce bani, aceștia vor ajunge în buzunarele politicienilor, nu în ale noastre.”
Reacțiile internaționale au fost, în general, pozitive. Statele Unite au salutat acordul ca pe un „pas curajos către pace”, iar ONU a oferit asistență tehnică pentru implementarea măsurilor de securitate. Franța, fostă putere mandatară în Liban, a exprimat sprijinul, dar a avertizat că „pacea durabilă necesită includerea tuturor părților libaneze”.
În ciuda diviziunilor, acordul-cadru reprezintă un moment crucial pentru Liban. Dacă va fi implementat cu succes, ar putea deschide calea către o normalizare a relațiilor cu Israelul, similară cu acordurile Abraham, dar și către o redresare economică. Dacă va eșua, riscă să adâncească și mai mult fracturile interne și să reaprindă violențele.
„Suntem la o răscruce”, a concluzionat un profesor universitar din Beirut. „Fie alegem calea dialogului și a compromisului, fie ne întoarcem la haos. Depinde de noi, libanezii, să decidem.”
De ce este important:
Acest acord-cadru nu este doar un document diplomatic, ci un test al capacității Libanului de a-și depăși diviziunile interne și de a acționa ca un stat suveran. El are potențialul de a remodela echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, de a influența relațiile dintre Iran și SUA și de a oferi o cale de ieșire din criza economică libaneză. În același timp, reacțiile contradictorii arată cât de fragilă este pacea în această regiune și cât de mult contează implicarea comunității internaționale. Urmărirea evoluțiilor este esențială pentru înțelegerea dinamicii geopolitice actuale.
