Indicele, realizat de BAD, măsoară industrializarea pe trei dimensiuni principale: performanța industrială, factorii direcți (investiții, infrastructură, educație, acces la finanțare) și factorii indirecți (mediul de afaceri, statul de drept, datoria publică, inflația). Marocul s-a remarcat prin modernizarea industrială susținută, diversificarea exporturilor și implementarea eficientă a politicilor industriale strategice. Aceste eforturi au fost recunoscute de BAD drept factori cheie ai ascensiunii sale.
Pe locul trei s-a clasat Egiptul, cu un scor de 0,7827, urmat de Tunisia (0,7760). Algeria a ocupat poziția a șasea, cu 0,6661 puncte. Astfel, patru țări arabe se regăsesc în primele șase economii industriale ale Africii. BAD descrie Marocul, Africa de Sud, Egiptul și Tunisia drept „cvartetul industrial de frunte” al continentului, menținând un avans semnificativ față de majoritatea celorlalte economii. Mauritius ocupă locul cinci, urmat de Eswatini, Senegal, Namibia și Coasta de Fildeș, care completează top 10.
La nivel regional, Africa de Nord rămâne cea mai industrializată regiune a continentului în 2024, cu un scor de 0,6891, devansând Africa de Sud (0,5850). Africa Centrală, de Vest și de Est urmează în ordine descrescătoare. Majoritatea țărilor nord-africane au obținut scoruri peste media continentală, cu excepția Libiei și Mauritaniei, care se încadrează în categoriile de industrializare medie și, respectiv, medie-inferioară.
Cu toate acestea, raportul subliniază că industrializarea în Africa avansează lent și inegal. Dintre cele 54 de țări ale continentului, 41 și-au îmbunătățit scorurile între 2010 și 2024, dar doar 24 și-au îmbunătățit clasamentele, iar cinci au rămas pe aceleași poziții. Media continentală a indicelui de industrializare a crescut de la 0,5134 în 2010 la 0,5445 în 2024, o creștere de doar 6%. În aceeași perioadă, scorul mediu pe țară a crescut cu 6,4%.
Valoarea adăugată manufacturieră (MVA) a Africii a crescut de la 285 de miliarde de dolari în 2020 la 351 de miliarde de dolari în 2025. Cu toate acestea, continentul reprezintă mai puțin de 2% din producția globală și doar 1,4% din exporturile globale de produse manufacturate. MVA pe cap de locuitor a atins 226,7 dolari în 2025, rămânând sub vârful din 2014, de 254,9 dolari.
Raportul leagă creșterea industrială slabă de piețele fragmentate și integrarea regională limitată. Comerțul intra-african a reprezentat doar 14,4% din comerțul total al continentului între 2022 și 2024, comparativ cu 60% în Asia și 57% în Europa. Potrivit BAD, provocarea depășește tarifele și include bariere netarifare, infrastructura slabă, standarde tehnice și de reglementare diferite și lanțuri valorice regionale subdezvoltate, toate limitând capacitatea firmelor africane de a scala producția peste granițe.
Banca consideră că Zona de Liber Schimb a Africii (AfCFTA) ar putea deveni un motor major al industrializării regionale, dacă continentul trece de la „integrarea pentru comerț” la „integrarea pentru producție”, prin legarea infrastructurii, politicii industriale, investițiilor și lanțurilor valorice regionale. Estimările BAD arată că implementarea eficientă a AfCFTA ar putea crește veniturile africane cu aproximativ 7% până în 2035 și ar putea genera până la 450 de miliarde de dolari în valoare adăugată. Comerțul intra-african este proiectat să crească cu 60% în produse agricole și alimentare, 48% în manufactură și 34% în servicii până în 2045.
Ascensiunea Marocului este un semnal pozitiv, dar nu trebuie să ascundă realitățile dure: Africa rămâne un continent cu un potențial industrial imens, dar neexploatat suficient. Lipsa de coeziune regională, infrastructura deficitară și dependența de exporturile de materii prime frânează progresul. Pentru ca Marocul să-și mențină poziția de lider, va trebui să continue reformele și să investească în inovare, educație și parteneriate regionale. În același timp, Africa de Sud trebuie să-și revigoreze sectorul industrial, iar celelalte țări să învețe din exemplele de succes.
De ce este important:
Această schimbare de lider în indicele de industrializare al Africii reflectă nu doar succesul Marocului, ci și provocările structurale cu care se confruntă continentul. Industrializarea este cheia pentru crearea de locuri de muncă, reducerea sărăciei și creșterea rezilienței economice. Faptul că doar 24 de țări și-au îmbunătățit clasamentele în 14 ani arată că progresul este lent și inegal. Înțelegerea factorilor care au propulsat Marocul – politici industriale coerente, diversificare, investiții în infrastructură – poate oferi lecții valoroase pentru alte state africane. De asemenea, potențialul AfCFTA de a transforma comerțul și producția regională subliniază necesitatea unei integrări mai profunde. Pentru cititorii români, această analiză oferă o perspectivă asupra dinamicii economice dintr-o regiune adesea neglijată, dar cu un impact global tot mai mare.
