Braai-ul — termen provenit din afrikaans care înseamnă „a grăta” — nu este simplu un picnic. Este un ritual cultural, o instituție națională care transcende rasele, limbele și istoria adesea dureroasă a țării. Regulile sunt stricte: nu se permite gazul, doar lemn sau cărbune, iar carnele trebuie gătite pe flacăra deschisă. Pentru recordul Guinness, participanții trebuiau să grătească simultan timp de cel puțin cinci minute, sub supravegherea unui adjudicator oficial.
Kian Boshoff, 26 de ani, a venit cu un grup de prieteni. „Fac braai aproape în fiecare weekend acasă”, spune el, întorcând saucisele pe grătar. „Wors-ul și o bucată bună de steak nu lipsesc niciodată.” Boerewors-ul, sau „wors” pe scurt, este o ciorbă de porc și vită condimentată cu coriandru, mirodenii și o notă de oțet, moștenită de afrikaneri, descendenții coloniștilor olandezi, dar astăzi iubită de toți sud-africanii, adesea servită într-o pâine rotunjită, ca un hot-dog național.
Lângă grătare, mesele erau acoperite cu pap — o mămăligă groasă din făină de porumb, esențială pentru a „curăța” sosul de carne — și chakalaka, o salată picantă de morcovi, ardei și fasole care aduce o notă de foc pe masă. Dar un braai autentic nu se petrece repede. „Nu știi câte coniacuri, câte beri, câte pahare de vin se beau înainte ca braai-ul să înceapă”, râde Boshoff. „Dacă zic că începe la 11 dimineața, știi sigur că grătarul se aprinde pe la 22 noaptea.”
Atmosfera era electrică. Prezentatorul evenimentului a numărat invers, apoi a strigat: „Doamne și domni, la mulți ani de Ziua Ermoasei… să fim parte din istorie, astăzi spargem recordul pentru cel mai mare braai din lume. Nimeni nu face braai ca sud-africanii!” Mulțimea a răspuns cu hohote și aplauze. Printre participanți se vedeau bărbați cu bănți din piele de animal (tradiționale zulu), femei îmbrăcate în șeu-șeu (o stofă tipică imprimată) și bijuterii din perle, afrikaneri în șoareci de piele (veldkos), și o mulțime de suporteri ai Springboks, echipa națională de rugby, unită sub același steag.
Istoricul acestui eveniment este legat de o inițiativă de marketing din mijlocul anilor 2000, care a câștigat tracțiune după ce arhiereul Desmond Tutu, premiul Nobel al Păcii, a susținut ideea. Tutu a văzut în braai un factor de unificare pentru o națiune care tocmai ieșise din apartheid. Totuși, nu toți sunt de acord. Jurnalistul T.O. Molefe a scris în 2014 că „Ziua Braai-ului este de fapt ziua uitării sponsorizate de supremacia albă, capitalismul și patriarhatul”. O perspectivă critică care evidențiază tensiunile rămase în societatea sud-africană.
Totuși, la Pretoria, majoritatea prezenților — indiferent de rasă — par să simtă altceva. „Ziua Ermoasei este frumoasă pentru că arată cât de diversă este Africa de Sud”, spune Tlhongi Kgopa, un alt maestru al grătarului. „Avem atâtea culturi diferite… și braai-ul e ceva pe care îl facem toți la Crăciun, la Anul Nou. Îi iubim pe carne, cred că ne unește.”
În momentul în care flăcările au lambit în unison, stadionul a devenit un simbol al „Națiunii Curcubeu” visată de Nelson Mandela. Recordul a fost bătut: peste 5.000 de persoane au grătat simultan, depășind recordul anterior. Dar dincolo de cifre, evenimentul a demonstrat că, cel puțin pentru câteva ore, sud-africanii au putut împărtăși aceeași flacăre, același miros de afum și aceleași râsete.
De ce este important:
Acest articol nu este doar despre un record culinar. Este o fereastră deschisă spre sufletul unei națiuni care încă luptă cu demonii trecutului. Braai-ul devine metaforă a reconcilierii: flacăra care arde la fel pentru toți, mâncarea care se împarte fără granițe, râsul care zguduie barierile. Într-o lume fracturată, Africa de Sud ne reamintește că unitatea se poate construi și în jurul unui grătar simplu, atâta timp cât există voința de a sta împreună la masă.
