Ebola, una dintre cele mai mortale boli cunoscute, revine în prim-planul actualității globale. Deși au trecut ani de la epidemia devastatoare din Africa de Vest (2014-2016), virusul continuă să facă victime în bazinul Congo, unde sistemele de sănătate sunt fragile, iar conflictele armate complică eforturile de intervenție. De data aceasta, focarul a fost confirmat încă din primele zile ale lunii aprilie, iar numărul cazurilor a crescut rapid, determinând OMS să emită un avertisment de urgență.
Ministrul Sănătății din RDC, Dr. Roger Kamba, a sosit în Ituri pentru a evalua personal situația și a coordona răspunsul autorităților. Însoțit de experți locali și reprezentanți ai OMS, acesta a vizitat centrele de tratament și a discutat cu personalul medical despre provocările întâmpinate. „Nu putem permite ca acest focar să scape de sub control. Fiecare oră contează”, a declarat ministrul în cadrul unei conferințe de presă improvizate la spitalul din Bunia.
Provincia Ituri, situată în nord-estul țării, este una dintre cele mai afectate de instabilitate. Grupări armate locale, conflicte interetnice și deplasări masive de populație creează un teren fertil pentru răspândirea bolilor infecțioase. În plus, regiunea este traversată de rute comerciale care leagă RDC de Uganda, Sudanul de Sud și Rwanda, ceea ce crește riscul de export al virusului dincolo de granițe. OMS a avertizat că, deși riscul global rămâne scăzut, la nivel regional este „ridicat”.
Epidemia actuală a fost declarată pe 23 aprilie, după ce un pacient a murit în orașul Mbandaka, iar testele au confirmat prezența virusului Ebola. De atunci, au fost raportate peste 30 de cazuri, dintre care mai mult de jumătate s-au soldat cu decese. Rata de mortalitate, de aproximativ 60%, este alarmantă, dar nu neobișnuită pentru Ebola. Ceea ce îngrijorează cel mai mult experții este viteza cu care virusul se răspândește în comunități unde vaccinarea este incompletă și unde există rezistență față de măsurile de carantină.
Vizita ministrului Kamba are și o componentă simbolică: să demonstreze că guvernul central nu a abandonat regiunile periferice. În trecut, lipsa de reacție rapidă a autorităților a dus la escaladarea focarelor. De exemplu, epidemia din 2018-2020 din Kivu de Nord și Ituri a ucis peste 2.200 de persoane și a fost considerată a doua cea mai gravă din istorie. De data aceasta, autoritățile par mai hotărâte să acționeze prompt.
Unul dintre principalele obstacole rămâne accesul la vaccin. Deși există un vaccin eficient (Ervebo), dozele sunt limitate și logistica distribuției este complicată în zonele rurale. În plus, dezinformarea și neîncrederea în sistemul de sănătate fac ca unele comunități să refuze vaccinarea sau să ascundă cazurile suspecte. „Oamenii se tem de vaccin mai mult decât de boală”, a spus un asistent medical din Bunia, sub protecția anonimatului.
Pe lângă eforturile medicale, ministrul a anunțat și măsuri de securitate sporită pentru echipele de intervenție. În trecut, atacurile asupra lucrătorilor sanitari au fost frecvente în Ituri, iar recent un centru de tratament a fost vandalizat de localnici care credeau că Ebola este o „invenție a străinilor”.
În plan internațional, OMS a mobilizat resurse suplimentare, iar vecinii RDC – Uganda, Rwanda, Burundi – au fost alertați să își întărească supravegherea la frontieră. Totuși, coordonarea regională este dificilă din cauza tensiunilor politice și a lipsei de fonduri.
Pentru populația din Ituri, această criză sanitară se adaugă unei liste lungi de suferințe: foamete, violență armată, deplasări forțate. „Nu știm ce e mai rău: gloanțele sau virusul”, spune o femeie care și-a pierdut soțul în urma Ebola. „Dar măcar de boală putem scăpa dacă primim ajutor.”
De ce este important:
Focarul de Ebola din RDC nu este doar o problemă de sănătate publică locală, ci un test pentru sistemul global de alertă și răspuns rapid. Într-o lume interconectată, un virus care scapă de sub control într-o regiune instabilă poate ajunge rapid în alte continente. De asemenea, această criză evidențiază inegalitățile în accesul la vaccinuri și tratamente, precum și nevoia de a construi încredere între comunități și autorități. Fără o abordare holistică – care să includă securitate, educație și asistență umanitară – lupta împotriva Ebola va rămâne o cursă contracronometru pe care o pierdem prea des.
