Raportul face referire la atacul american asupra Școlii Primare Shajareh Tayyebeh din Minab, unde au murit peste 150 de persoane – dintre care aproximativ 120 de copii – pe 28 februarie, când SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului. De asemenea, misiunea a analizat și atacul aerian american asupra unui complex sportiv și a unei zone rezidențiale „clar identificabile” din Lamerd, în aceeași zi, unde rachete de precizie au dispersat nori de peleți de tungsten, omorând 22 de bărbați și femei civili.
Concluziile, care urmează să fie prezentate Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU de la Geneva, examinează conduita SUA în timpul războiului din Iran și răspunsul guvernului iranian la tulburările naționale care au început la sfârșitul lunii decembrie. Atacul asupra școlii din Minab a fost efectuat cu rachete Tomahawk. „Misiunea a concluzionat că, atunci când a identificat și a direcționat atacul împotriva școlii primare din Minab, a cărei natură civilă este evidentă, SUA nu și-au îndeplinit obligația de a face tot ce este fezabil pentru a verifica dacă aceasta era un obiectiv militar”, se arată în raport.
Autorii documentului subliniază că fotografiile și videoclipurile care înfățișează școala înainte și după atac arată „caracteristici ușor identificabile” care indicau faptul că era o instituție de învățământ pentru copii mici. „Acestea includeau picturi murale orientate spre copii pe pereții exteriori, semne școlare și zone de joacă”, spune raportul ONU. „Potrivit relatărilor publice, imaginile satelitare ale școlii înainte de atac par să arate și figuri umane, ușor identificabile ca fiind copii, adunați în curtea acesteia.”
După atac, mass-media afiliată statului a arătat distrugeri extinse la fața locului, inclusiv părinți care țineau în mâini părți ale trupurilor copiilor lor, precum și ghiozdane și manuale însângerate. „Mai multe familii au pierdut mai mult de un copil, reflectând impactul devastator al atacului asupra familiilor și asupra comunității în ansamblu”, se mai arată în raport.
În iunie, președintele american Donald Trump a declarat că „nimeni” nu a atacat în mod deliberat o școală de fete din Iran în februarie, citând o anchetă asupra incidentului, pentru care Pentagonul nu a publicat încă nicio concluzie. În ceea ce privește atacul din Lamerd, misiunea a constatat, de asemenea, că centrul sportiv atacat era „vizibil separat” de un complex adiacent aparținând Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). Comandamentul Central al SUA a declarat într-un comunicat din martie că forțele americane nu au lansat nicio lovitură în orașul Lamerd în acea zi.
Misiunea ONU a acuzat, de asemenea, Iranul de reprimarea manifestanților în timpul protestelor din 2025-2026, prin întreruperea internetului, ucideri ilegale, tortură, detenție arbitrară, dispariții forțate și restricții severe asupra libertății de exprimare. De asemenea, se afirmă că numărul deceselor și rănilor provocate de forțele statului este mult mai mare decât cel raportat de guvern – care susține că 3.038 de persoane au fost ucise și 25.000 rănite – dar nu a putut verifica cifrele exacte. Teheranul susține că majoritatea deceselor s-au produs din cauza „tulburătorilor” din timpul protestelor, sprijiniți de oponenți exilați și de SUA și Israel.
Misiunea de constatare a faptelor a ONU a îndemnat Iranul și SUA să înceteze imediat ostilitățile, să ofere reparații victimelor și să caute o pace permanentă pe cale diplomatică.
De ce este important:
Acest raport al ONU reprezintă un moment crucial în documentarea juridică și istorică a războiului dintre SUA și Iran. El nu doar că aduce acuzații grave la adresa ambelor părți, dar stabilește un precedent pentru responsabilizarea internațională în conflictele armate. Faptul că o misiune independentă a ONU a găsit dovezi că SUA au vizat o școală primară și un complex sportiv civil, cu un număr atât de mare de victime, ridică întrebări serioase despre respectarea dreptului internațional umanitar de către cea mai puternică armată a lumii. În același timp, acuzațiile la adresa Iranului pentru reprimarea violentă a protestelor interne arată că niciun regim nu este scutit de controlul internațional. Acest raport ar putea alimenta presiuni pentru sancțiuni, anchete penale internaționale sau chiar reparații, dar și pentru o reevaluare a politicilor externe ale marilor puteri în Orientul Mijlociu. Pentru publicul larg, el subliniază costul uman real al războiului, dincolo de cifrele reci, și necesitatea urgentă a unei soluții diplomatice.
