Khalil s-a născut în Lagos, Nigeria, în 1949, și a petrecut mulți ani în străinătate înainte de a se stabili în sudul Libanului. În 1999, o întâlnire întâmplătoare cu o țestoasă care ieșise din mare pentru a-și depune ouăle pe plaja al-Mansouri, lângă Tir, i-a schimbat destinul. De atunci, și-a dedicat viața protejării cuiburilor de țestoase marine pe cale de dispariție, în special a țestoasei loggerhead (Caretta caretta) și a țestoasei verzi (Chelonia mydas), ambele amenințate de dezvoltarea costieră, poluarea cu plastic, plasele de pescuit și poluarea luminoasă. În estul Mediteranei, aceste specii riscă să dispară complet.
În anul 2000, Khalil a contribuit la înființarea Orange House, un proiect de ecoturism situat pe plaja al-Mansouri. De asemenea, a documentat viața marină din sudul Libanului și a militat împotriva poluării coastei libaneze. „Ne-ai părăsit, dar rămâi în noi – noi, copiii tăi”, a scris jurnalista și voluntara Fadia Joumaa, care a lucrat îndeaproape cu Khalil, într-un omagiu pe Facebook. „Moartea ei este o pierdere pentru tot Libanul… nu doar pentru noi. O pierdere pentru viața pe care ai păzit-o atât de credincios.”
Atacul care a ucis-o pe Khalil a avut loc în aceeași zi în care Israelul a intensificat raidurile aeriene asupra sudului Libanului, omorând cel puțin 50 de persoane și rănind zeci, în ciuda riscurilor pentru fragilul acord de pace dintre Iran și Statele Unite. Deși un armistițiu fusese convenit, atacurile au continuat, iar Khalil a fost una dintre victimele colaterale ale unui conflict care nu face distincție între civili și combatanți.
Pentru comunitatea ecologistă din Liban, moartea Monei Khalil este o lovitură grea. Ea nu era doar o apărătoare a țestoaselor, ci și un simbol al rezistenței pașnice și al dedicării față de natură într-o regiune sfâșiată de războaie. Plajele din sudul Libanului, unde țestoasele vin să-și depună ouăle, sunt acum zone de conflict, iar viitorul acestor specii este incert. „Mona a ales să rămână chiar și când alții fugeau”, a spus un voluntar de la Live Love Tyre. „Ea credea că viața, indiferent de formă, merită protejată.”
Khalil a fost un exemplu de altruism și curaj. În cei peste 20 de ani de activitate, a reușit să salveze mii de cuiburi de țestoase, să educe comunitățile locale și să atragă atenția internațională asupra fragilității ecosistemelor marine libaneze. Proiectul Orange House a devenit un punct de referință pentru turiștii și cercetătorii interesați de conservarea marină. În fiecare vară, voluntari din întreaga lume veneau să ajute la monitorizarea cuiburilor și la eliberarea puilor în mare.
Moartea ei survine într-un moment în care Libanul se confruntă cu o criză economică profundă, instabilitate politică și violență armată. Atacurile israeliene din ultimele săptămâni au ucis sute de oameni și au forțat mii să fugă din casele lor. În acest haos, pierderea unei voci care pleda pentru natură și pace pare aproape simbolică. „Mona ne-a învățat că și în cele mai întunecate vremuri, putem alege să avem grijă de ceva mai mare decât noi”, a scris un alt activist.
Pe lângă activitatea ecologică, Khalil a fost și o figură maternă pentru mulți tineri libanezi. Ea îi găzduia pe voluntari în casa ei, le gătea și le povestea despre țestoase și despre frumusețea coastei libaneze. „Era ca o mamă pentru toți”, a spus Joumaa. „Ne învăța să iubim pământul și marea, să nu renunțăm niciodată.”
Acum, odată cu moartea ei, rămâne întrebarea: cine va continua să protejeze țestoasele din sudul Libanului? Organizațiile de mediu locale promit să ducă mai departe moștenirea Monei, dar fără prezența ei, eforturile par mai grele. „Nu vom lăsa munca ei să moară”, a promis Live Love Tyre. „Vom păstra Orange House deschis și vom veghea asupra plajelor, indiferent de pericole.”
În memoria Monei Khalil, ecologiștii din întreaga lume au început să organizeze campanii de conștientizare și strângere de fonduri pentru protejarea țestoaselor marine din Liban. De asemenea, se cere o anchetă internațională privind atacurile israeliene asupra civililor și a infrastructurii de mediu. „Moartea ei nu trebuie să fie în zadar”, a spus un purtător de cuvânt al Greenpeace Orientul Mijlociu. „Trebuie să ne asigurăm că astfel de tragedii nu se mai repetă.”
De ce este important:
Moartea Monei Khalil nu este doar pierderea unei activiste de mediu, ci și un semnal de alarmă asupra modului în care conflictele armate distrug nu doar vieți omenești, ci și eforturile de conservare a naturii. Într-o regiune deja fragilă, unde biodiversitatea este amenințată de război și poluare, sacrificiul ei subliniază nevoia urgentă de protejare a civililor și a mediului înconjurător, chiar și în timpul conflictelor. Povestea ei ne amintește că pacea și natura sunt indisolubil legate.
