În 1948, Palestina istorică se întindea pe aproximativ 27.000 de kilometri pătrați. După război, Israelul controla 78% din acest teritoriu. Ceea ce a rămas – Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est – a fost ocupat în 1967 și rămâne sub ocupație militară israeliană. Dar cifrele brute nu spun întreaga poveste. Ele nu arată cum fiecare dunam (unitate de măsură otomană, aproximativ 1.000 de metri pătrați) de pământ a fost transformat în colonii evreiești, în baze militare sau în zone tampon. Nu arată cum legea israeliană a fost folosită pentru a legaliza jaful.
Un exemplu grăitor este satul palestinian Lifta, lângă Ierusalim. În 1948, locuitorii săi au fugit de frica masacrelor, crezând că se vor întoarce în câteva zile. Nu s-au mai întors niciodată. Astăzi, Lifta este un parc național israelian, iar casele lor sunt ruine acoperite de vegetație. Același scenariu s-a repetat în peste 500 de sate palestiniene. Unele au fost complet demolate, altele au fost rebotezate cu nume ebraice și repopulate cu evrei.
Dar Nakba nu s-a oprit în 1948. În fiecare an, palestinienii din Cisiordania văd cum pământul lor este confiscat pentru a construi noi colonii. Conform datelor ONU, între 1967 și 2023, Israelul a construit peste 250 de colonii în Cisiordania și Ierusalimul de Est, încălcând dreptul internațional. Aceste colonii nu sunt simple așezări – sunt orașe întregi cu infrastructură modernă, școli și spitale, în timp ce satele palestiniene vecine nu au apă curentă sau electricitate.
Un alt aspect al Nakbei contemporane este legea proprietății. Israelul a adoptat o serie de legi care permit confiscarea pământurilor „abandonate” – adică ale refugiaților care nu s-au putut întoarce. De asemenea, legea israeliană discriminează cetățenii palestinieni ai Israelului (20% din populație), care dețin doar 3,5% din terenurile statului. În Negev, beduinii sunt evacuați forțat din satele lor „nerecunoscute” pentru a face loc unor orașe evreiești.
Mai mult, ocupația folosește planificarea urbană ca armă. În Cisiordania, palestinienii au nevoie de permise de construcție aproape imposibil de obținut, în timp ce coloniștii construiesc nestingheriți. Rezultatul: sate palestiniene sufocate de colonii, cu terenuri agricole transformate în parcări sau drumuri exclusiv pentru coloniști. Fiecare nouă colonie înseamnă mai mult pământ pierdut, mai mulți pomi de măslin smulși, mai multe familii strămutate.
Dar poate cel mai dureros aspect al Nakbei este că nu există dreptate. Rezoluția 194 a ONU, care prevede dreptul refugiaților de a se întoarce, a fost ignorată sistematic de Israel. Negocierile de pace au eșuat, iar comunitatea internațională privește în altă parte. În timp ce Ucraina primește sprijin masiv, palestinienii sunt lăsați să se descurce singuri cu cea mai lungă ocupație militară din istoria modernă.
Nakba este, de asemenea, o criză umanitară. Peste 5,9 milioane de refugiați palestinieni sunt înregistrați la UNRWA, trăind în tabere supraaglomerate din Liban, Siria, Iordania și Gaza. Acești oameni nu au cetățenie, nu au drepturi depline și trăiesc cu speranța unei întoarceri care pare tot mai îndepărtată. În Gaza, blocada israeliano-egipteană a transformat fâșia într-o închisoare în aer liber, unde 80% din populație depinde de ajutoare umanitare.
Și totuși, palestinienii rezistă. Prin cultură, prin educație, prin sumud („perseverență” în arabă). Ei păstrează cheile caselor pierdute, transmit poveștile bunicilor și continuă să lupte pentru drepturile lor. Nakba nu este doar o tragedie – este o lecție despre cum puterea poate rescrie istoria, dar nu poate șterge memoria unui popor.
De ce este important:
Înțelegerea Nakbei nu este doar un exercițiu istoric. Este esențială pentru a înțelege conflictul israeliano-palestinian în toată complexitatea lui. Fără a recunoaște strămutarea forțată și exproprierea continuă, orice soluție de pace va fi superficială. Nakba ne amintește că dreptatea nu poate fi construită pe nedreptate, iar pacea nu poate veni fără repararea greșelilor trecutului. Pentru palestinieni, Nakba nu s-a încheiat – iar lumea trebuie să privească, să înțeleagă și să acționeze.
