Contractul semnat de NASA cu Relativity Space seamănă izbitor cu cele pe care agenția le-a încheiat cu SpaceX pentru transportul de marfă către Stația Spațială Internațională sau cu Firefly Aerospace pentru aterizarea pe Lună. Modelul este același: agenția guvernamentală se ocupă de știință, iar compania privată asigură infrastructura la costuri reduse. „Prin combinarea instrumentelor de clasă mondială ale NASA cu inovația și investițiile comerciale, putem livra mai multă știință, mai des, și putem reduce timpul necesar pentru ca datele esențiale să ajungă în mâinile cercetătorilor care se pregătesc pentru viitoarele misiuni umane pe Marte”, a declarat Jared Isaacman, administratorul NASA, într-un comunicat. Isaacman, care a zburat de două ori în spațiu cu misiuni private SpaceX, este un susținător fervent al parteneriatelor public-privat.
Dar această alegere nu este lipsită de riscuri. Relativity Space este o companie neconfirmată: primul său vehicul, Terran-1, a fost lansat în martie 2023 și a eșuat la jumătatea zborului. De atunci, compania s-a concentrat pe un design mai mare, Terran R, dar nu a reușit încă să ajungă pe rampa de lansare. În plus, startup-ul s-a confruntat cu dificultăți de finanțare, iar Eric Schmidt a preluat o participație majoritară anul trecut, instalându-se chiar ca CEO. Fostul magnat tech a fost discret în legătură cu investiția, dar se știe că este interesat de centrele de date orbitale și că plănuiește să lanseze un telescop spațial, Lazuili, finanțat de fundația sa filantropică, Schmidt Sciences.
Decizia lui Schmidt de a prelua o companie spațială a surprins mulți observatori, având în vedere că domeniul rachetelor este aglomerat și extrem de intensiv în capital. Cu toate acestea, cererea reținută pentru noi rachete – alimentată de întârzierile de la Blue Origin, compania lui Jeff Bezos – ar putea aduce un profit consistent dacă Terran R va reuși să ajungă în spațiu. Iar noul contract cu NASA ar putea fi exact impulsul de care avea nevoie.
Misiunea Aeolus va include patru instrumente care vor măsura și imagina Marte de pe orbită, oferind date esențiale pentru siguranța viitoarelor aterizări și, în cele din urmă, pentru misiunile umane. NASA nu a dezvăluit cât plătește pentru această misiune, iar Relativity nu a răspuns întrebărilor TechCrunch. Cert este că termenul limită este strâns: lansarea în 2028 înseamnă că Relativity trebuie să proiecteze și să construiască nava spațială, să finalizeze racheta și să treacă toate testele într-un timp record.
Această alegere pune Relativity Space într-o cursă directă cu SpaceX, care deja dezvoltă propria sa navă spațială pentru Marte, Starship. Dacă Relativity reușește să ajungă prima pe Planeta Roșie, ar fi o lovitură uriașă pentru Schmidt și o demonstrație că modelul parteneriatelor public-privat poate funcționa chiar și în cele mai îndepărtate colțuri ale sistemului solar. Pe de altă parte, un eșec ar putea submina încrederea în astfel de colaborări și ar întârzia explorarea umană a Marte.
În concluzie, NASA a făcut o alegere îndrăzneață, dar care reflectă o tendință tot mai clară: agenția nu mai vrea să suporte singură costurile și riscurile explorării spațiale. În schimb, mizează pe inovația și viteza sectorului privat. Rămâne de văzut dacă Relativity Space va fi la înălțimea așteptărilor sau dacă această misiune va rămâne doar o ambiție frumoasă.
De ce este important:
Această misiune marchează un punct de cotitură în explorarea spațială: NASA transferă din ce în ce mai multă responsabilitate către companii private, iar succesul sau eșecul misiunii Aeolus va influența modul în care agenția va colabora cu startup-urile în viitor. Dacă Relativity Space reușește, va demonstra că o companie tânără poate concura cu giganți precum SpaceX și poate accelera semnificativ calendarul explorării umane a Marte. În plus, implicarea lui Eric Schmidt aduce o combinație rară de capital, tehnologie și viziune, ceea ce ar putea transforma Relativity într-un jucător major în industria spațială. Pe termen lung, această cursă va defini nu doar cine ajunge primul pe Marte, ci și cum va arăta economia spațială a secolului XXI.
