O scădere istorică a exporturilor de petrol din Golf
Datele de shipping analizate de Al Jazeera, în colaborare cu Kpler, o firmă specializată în monitorizarea piețelor de mărfuri, arată că exporturile combinate din Irak, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au scăzut de la 469 de milioane de barili în februarie la doar 263 de milioane de barili în martie — un declin de 206 milioane de barili, adică 44 la sută. Căderea a fost abruptă, dar neuniformă între cele șase țări, unele națiuni fiind afectate mult mai grav decât altele, în funcție de amplasarea porturilor lor și de alternativele oferite de conductele terestre.
Irakul a suferit cel mai puternic impact, exporturile sale de țiței scăzând cu 82 la sută, de la 94 de milioane de barili în februarie la doar 17 milioane în martie. Kuwait și Qatar au pierdut fiecare aproximativ trei sferturi din livrările lor de materie primă, cu scăderi de 75, respectiv 70 la sută. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au reușit să limiteze proporțional declinul la 34, respectiv 26 la sută, grație stocării plutitoare și conductelor care ocolesc Strâmtoarea Hormuz. Omanul a fost singura excepție notabilă, întrucât multe dintre porturile sale sunt situate în afara strâmtorii, iar exporturile sale au crescut cu 16 la sută, de la 25 la 29 de milioane de barili, ajutând doar marginal la acoperirea deficitului general.
Un armistițiu fragile, dar binevenit
După anunțul încetării focului, prețurile petrolului — care au rămas mult timp peste 110 dolari pe baril pe parcursul conflictului — au scăzut la 92 de dolari miercuri. Peste 100 de țări și-au majorat prețurile la pompă în ultimele șase săptămâni, iar mai multe guverne, majoritatea din Asia, au declarat urgențe energetice naționale, impunând măsuri stricte de limitare a consumului: politică de lucru de acasă, săptămâni de lucru mai scurte, raționalizarea combustibilului și interdicții de circulație.
Deși redeschiderea Strâmtorii Hormuz oferă o supapă esențială pentru criza energetică, întârzierile în reluarea producției și transportului înseamnă că această criză este departe de a se fi încheiat. Pentru ca navele să poată relua operațiunile, este nevoie de certitudine în privința securității în cele două săptămâni de armistițiu. Chiar și cu calea navigabilă redeschisă, va dura săptămâni bune până când petrolierele mari — acum risipite la mii de kilometri distanță — se vor întoarce în Golf pentru a prelua milioanele de barili depozitați în rezervoarele de coastă.
Cu foarte puține nave capabile să încarce sau să descarce și cu spațiile de stocare terestre aproape pline, producătorii au început să închidă puțurile, determinând o prăbușire a producției regionale de petrol, în ciuda eforturilor de rerutare a unor volume limitate prin conducte terestre. Repornirea acestor puțuri nu seamănă cu apăsarea unui întrerupător; procesul este scump și solicitant din punct de vedere tehnic.
Navele gigant ale industriei energetice
Cei 206 milioane de barili de petrol din Golf pierduți de la începutul războiului ar umple aproximativ 103 nave petroliere de clasă VLCC (Very Large Crude Carrier), adică supertankerele de bază ale comerțului energetic mondial. Navele VLCC se numără printre cele mai mari și mai grele ambarcațiuni de pe oceane și sunt construite pentru a transporta circa două milioane de barili de țiței pe distanțe transoceanice. Doar navele ULCC (Ultra Large Crude Carrier), cu o capacitate de trei milioane de barili, le depășesc ca dimensiuni, dar sunt mai rare, deoarece au un pescaj de minimum 24 de metri, ceea ce le face prea adânci pentru a naviga pe majoritatea căilor navigabile și porturilor lumii.
Pentru a înțelege mai bine amploarea, o singură navă VLCC se întinde pe aproape 330 de metri — aproape aceeași înălțime ca Turnul Eiffel din Paris. Deși există nave de croazieră care sunt tehnic mai lungi, VLCC-urile sunt cele mai mari în ceea ce privește deplasamentul și capacitatea de transport. Navele VLCC au în mod tipic o lățime de 50-60 de metri și, când sunt complet încărcate, un pescaj de 20-22 de metri.
Impactul asupra consumatorului final
După rafinare, un baril de petrol produce în general aproximativ 73 de litri de benzină, restul fiind transformat în motorină, combustibil pentru avioane și alte produse. În termeni mai practici, dacă ai conduce un pick-up care consumă în medie 10 litri la 100 de kilometri, un singur baril de țiței ți-ar permite să parcurgi aproximativ 730 de kilometri — aproape distanța dintre New York și Cleveland, Ohio.
Economiști și experți agricoli avertizează că impactul real asupra facturilor alimentare se va resimți probabil pe tot parcursul anului 2026 și până în 2027. În plus, va dura ani de zile pentru ca industria energetică din Golf să repare instalațiile avariate sau distruse în timpul războiului.
Înainte ca războiul americano-israelian împotriva Iranului să înceapă, pe 28 februarie, prețul mediu al petrolului de referință Brent se situa în jurul a 65 de dolari pe baril. Pe parcursul majorității conflictului, petrolul a tranzacționat peste 100 de dolari pe baril, atingând un vârf de aproape 128 de dolari pe 2 aprilie. Întrucât petrolul este tranzacționat ca o marfă globală, orice perturbare poate avea efecte în cascadă indiferent de locul de unde achiziționează efectiv o țară petrolul său.
Drumul spre redresare
Chiar și în cel mai optimist scenariu post-armistițiu, redresarea pieței petroliere va fi un proces lent și complicat. Navele împrăștiate global trebuie rechemate, echipaje reconcentrate, porturi inspectate și reparate, iar puțurile de extracție repornite în siguranță — toate acestea sub spectrul unei încetări a focului fragile și al unor negocieri diplomatice care abia urmează să înceapă. Gulfurile energetice ale lumii vor continua să simtă ecourile acestui conflict mult timp după ce ultimul tun va fi tăcut, iar consumatorii de pretutindeni vor resimți în buzunarele lor această nouă realitate energetică globală.
