Mauritania, o țară din nord-vestul Africii, se întinde pe o coastă atlantică de peste 700 de kilometri. Apele sale sunt recunoscute pentru biodiversitatea marină excepțională, datorită curentului rece al Canarelor care aduce nutrienți din adâncuri. Aici se găsesc specii valoroase precum calcanul, creveții, sardinele și tonul. În mod tradițional, pescuitul a fost principala sursă de hrană și venit pentru comunitățile de coastă, iar industria pescuitului reprezintă aproximativ 25% din bugetul național al Mauritaniei. Cu toate acestea, beneficiile reale ale acestei bogății marine ajung rareori la populația locală.
Acordurile de pescuit încheiate de guvernul mauritan cu Uniunea Europeană, China, Rusia și alte națiuni permit navelor străine să pescuiască în apele teritoriale mauritane în schimbul unor taxe și licențe. Oficial, aceste acorduri aduc venituri importante statului, dar realitatea este mult mai sumbră. Pescarii locali, precum Sheikh Turath Ould Mbarak, un pescar mauritan cu decenii de experiență, povestesc cum bărcile lor mici, tradiționale, nu pot concura cu traulerele industriale uriașe care mătură fundul mării. „Pe vremuri, prindeam pește suficient pentru a ne hrăni familiile și a vinde la piață. Acum, vasele străine vin noaptea, cu lumini puternice, și iau tot. Nu mai rămâne nimic pentru noi”, spune el.
Dyhia Belhabib, expertă în criminalitatea maritimă și autoare a numeroase studii despre pescuitul ilegal, subliniază că problema nu este doar cantitatea de pește capturată, ci și modul în care sunt structurate acordurile. „Mauritania primește aproximativ 70 de milioane de euro pe an din acordurile cu UE, dar valoarea reală a peștelui extras este de câteva ori mai mare. În plus, o mare parte din pește este procesat în străinătate și vândut la prețuri mult mai mari, fără ca Mauritania să beneficieze de valoarea adăugată”, explică ea. Belhabib atrage atenția că aceste acorduri sunt adesea negociate în condiții de opacitate, iar banii ajung în conturi offshore sau sunt folosiți pentru a finanța proiecte netransparente.
Impactul asupra mediului este devastator. Pescuitul excesiv duce la epuizarea stocurilor de pește, iar traulerele de fund distrug habitatele marine fragile, precum recifele de corali și pajiștile de iarbă marină. Specii precum rechinii și razele, prinse accidental, sunt aruncate înapoi în mare moarte. În același timp, comunitățile de pescari locali se confruntă cu o criză existențială: nu mai au pește de prins, iar alternativele economice sunt limitate. Tinerii părăsesc satele de coastă pentru a migra spre Europa sau spre orașe, în căutarea unui trai mai bun.
Cine sunt principalii beneficiari? Pe de o parte, companiile străine de pescuit, care obțin profituri uriașe din vânzarea peștelui pe piețele internaționale. Pe de altă parte, elitele politice și economice din Mauritania, care controlează licențele și taxele, dar care rareori investesc în dezvoltarea durabilă a sectorului. Există acuzații de corupție și de mită, iar organizațiile neguvernamentale cer o revizuire urgentă a acordurilor. În 2021, un raport al ONG-ului „Environmental Justice Foundation” a arătat că navele străine pescuiesc ilegal în apele mauritane, iar autoritățile nu au capacitatea de a le controla.
Soluțiile există, dar necesită voință politică. Mauritania ar putea renegocia acordurile pentru a include clauze de transfer tehnologic, procesare locală și angajarea pescarilor locali pe navele străine. De asemenea, ar putea crea zone de pescuit exclusiv pentru comunitățile locale și ar putea investi în monitorizarea prin satelit a activităților de pescuit. În plus, Uniunea Europeană, care se laudă cu politica sa de pescuit sustenabil, ar trebui să se asigure că acordurile sale nu contribuie la sărăcirea apelor africane.
Povestea Mauritaniei este un avertisment pentru întreaga lume. Resursele naturale ale Africii sunt exploatate de puteri străine, iar populațiile locale rămân cu firimiturile. În timp ce navele străine continuă să golească apele, pescarii mauritani privesc cu disperare cum viitorul lor dispare sub valuri. Este timpul ca întrebarea „cine beneficiază?” să primească un răspuns corect și echitabil.
