Vineri dimineața, o glimț de speranță a tăiat întunericul: doi muncitori, printre sutele blocate în tunelurile centralelor hidroelectrice de pe râurile devastați, au fost salvați vivi. Dar pentru majoritatea celor lipsi, singura cale spre închidere rămâne știința. Morguile sunt pline, corpurile multe ori irecunoscibile, măcinate de forța apei și timpului. Aici intră în scenă ADN-ul – ultimul act al demnității pentru cei plecați și singura ancoră de răfuială pentru cei rămași.
Polícia Nepalului a lansat un apel urgent: părinții, copiii, frații sau surorile celor dispăruți să predea probe de sânge proaspăt pentru profilare genetică. Pentru străinii dispăruți – alpinști, turiști, muncitori migranți – procedura este la fel de riguroasă: un rudă de gradul I din țara de origine poate face testul acolo și poate trimite rezultatele prin email către autoritățile nepaleze. Sute de probe au fost colectate deja, iar fluxul nu se oprește. Toate merg la Laboratorul de Științe Forensice al Poliției Nepalului și la Academia Națională de Știință și Tehnologie.
Dar de ce ADN? De ce nu identificarea vizuală, amintirile de la tatuaje sau bijuterii? Jessica Washington, corespondentă Al Jazeera de la un centru de testare din Kathmandu, descrie o realitate brută: "Echipele forensice de pe teren ne-au spus că există elemente care pot ajuta – tatuaje, bijuterii – dar multe corpuri au fost găsite într-o stare atât de avansată de decompoziție încât identificarea vizuală este aproape imposibilă."
Apa, acel element vital, devine, paradoxal, cel mai vrăjmaș agent al decompoziției. Submersiunea prelungită accelerează degradarea țesuturilor moale, distrugând trăsăturile fețiale, amprentele, chiar și semnele particularizante. Kerstin Montelius, biolog moleculară la Consiliul Național de Medicină Legală al Suediei, explică pentru Al Jazeera: "Materialul ADN poate fi extras încă din oase chiar dacă majoritatea țesutului moale s-a decompus. Identificarea vizuală ar putea fi imposibilă la o etapă incipientă a procesului, generând confuzie." Dar avertizează: "ADN-ul se degradează, de asemenea, și circumstanțele dictează deciziile."
Standardul internațional pentru astfel de catastrofe este protocolul Interpol DVI (Disaster Victim Identification). Molculele ADN conțin planul genetic unic al fiecărui individ – cu excepția gemenilor univitellini, care împărtășesc aproape tot genomul. Această unicitate face ca ADN-ul să devină "amprenta" supremă.
Procesul DVI este o coregrafie complexă. Rămășițele umane sunt inspectate de specialiști pentru a extrage cât mai multe date biométrice. "Există trei metode primare de identificare care au demonstrat că stau pe picioarele lor cu un scor ridicat de probabilitate: compararea ADN-ului, amprentele și compararea dintelui", spune Montelius. Alegerea metodei depinde de ceea ce a rămas intact.
Ideal, există un profil ADN direct al persoanei dispărute – de pe o periuță de dinți, un borangic, o pălărie. Acesta este comparat cu profilul corpului nerecunoscut. Dar realitatea de teren e altfel: "Uneori nu există amprente ale victimei nicăieri, sau poate fi greu de găsit informații la medicul dentar", recunoaște Montelius. Atunci, singura cale rămâne profilarea genetică a rudelor apropiate. În Nepal, se face prin probe de sânge.
Odată colectate datele – de la rămășițe și de la familie – o echipă de specialiști le compară și reconciliază. Se folosesc sisteme informatice dedicate care sugerează potriviri, pe care expertul ADN le analizează apoi manual. Identificarea este declarată doar la o potrivire de 100% între cele două seturi de date. Nu există "aproape" în justiția ultimului drum.
Presiunea este uriașă. India a trimis o echipă de 19 specialiști forensici care lucrează spalla în spată cu colegii nepalezi la Laboratorul Central de Științe Forensice al Poliției și la Laboratorul Național de Științe Forensice. Ambasada Indiei la Kathmandu a confirmat: "Echipa lucrează pentru a accelera procesarea probelor ADN în Nepal pentru identificarea celor afectați de recentele inundații relampag." China a urmat exemplul, trimițând a doua contingentă de experți în identificare genetică, alături de a treia lot de ajutor umanitar, potrivit agenției Xinhua.
Dar dincolo de protocoluri și echipamente, rămâne drama umană. Fiecare probă de sânge preluată de la un părinte așteptând la coadă reprezintă o viață întreruptă, o poveste tăiată pe jumătate. Fiecare rezultat pozitiv înseamnă o mormânt cu nume, un ritual de trecere, o posibilitate de a face doliu corect. Fiecare rezultat negativ sau întârziere înseamnă o agonie prelungită.
În Nepal, unde munții sunt atât templuri, cât și amenințări, această catastrofă a dezvăluit fragilitatea infrastructurii – centralele hidroelectrice construite pe râuri capricioase, tuneluri devenite morminte – dar a arătat și forța solidarității internaționale și a științei puse la slujba omenirii. Cursa împotriva degradării ADN-ului este, la fel, o cursă împotriva uitării.
De ce este important:
Acest articol nu doară raportează o tragedie, ci explică mecanismul invizibil care redă demnitatea victimelor: identificarea genetică. În contextul crizei climice care amplifică riscurile de inundații glaciale în Himalaya și nu numai, înțelegerea procesului DVI și a rolului critic al ADN-ului devine esențială pentru pregătirea viitoarelor răspunsuri la dezastru. De asemenea, evidențiază dependența globală de cooperare transfrontalieră (India, China, Nepal) și nevoia de investiții în capacități forensice locale înainte ca catastrofa să lovească. Pentru cititorul român, este o lecție despre cum știința devine umanitate în cele mai întunecate momente.
