Conform ultimelor date furnizate luni dimineața de Departamentul de Management al Dezastrelor din Nepal, bilanțul tragic a urcat la 903 morți, iar 4.247 de persoane sunt în continuare date dispărute. Cifrele au crescut vertiginos față de raportările anterioare, iar amploarea dezastrului depășește cu mult capacitatea de intervenție a autorităților locale. Departamentul de Stat american a confirmat duminică că cel puțin 85 dintre dispăruți sunt cetățeni americani, ceea ce adaugă o dimensiune internațională unei tragedii care lovește deja o regiune extrem de vulnerabilă.
Debrisul rezultat în urma alunecărilor de teren a blocat nu mai puțin de nouă tuneluri hidroelectrice din districtele Rasuwa și Nuwakot, prinzând în interior 933 de muncitori – nepalezi, sud-coreeni și chinezi. Imaginile distribuite de armata nepaleză arată echipe de salvare folosind foreze și excavatoare pentru a încerca să ajungă la cei prinși sub tone de pământ și stânci. Dar eforturile par insuficiente, iar timpul curge implacabil.
Bhim Gautam, directorul executiv al Asociației Producătorilor Independenți de Energie din Nepal, a declarat pentru NPR că țara sa nu dispune de „tehnologia, echipamentele și expertiza necesare” pentru a duce la bun sfârșit operațiuni de salvare la proiectele hidroenergetice. „Expertiza noastră se limitează la gestionarea inundațiilor de mică amploare. Nu ne-am confruntat niciodată cu o situație ca aceasta”, a subliniat Gautam. Potrivit acestuia, inundațiile de săptămâna trecută nu doar că au blocat intrările în tuneluri, dar le-au și făcut extrem de greu de localizat. „În unele cazuri, echipele de salvare au petrecut trei zile doar pentru a găsi tunelurile”, a adăugat el.
Liderii din industria energetică au fost nevoiți să exercite presiuni asupra guvernului pentru a permite accesul echipelor străine de salvare. „La sfârșitul săptămânii trecute, guvernul a aprobat venirea echipelor de salvare din China, India și Australia”, a precizat Gautam. „Dar acum este prea târziu.” Această întârziere ar putea costa vieți omenești, iar criticile devin tot mai virulente pe plan intern și internațional.
Ministrul de Finanțe al Nepalului, Swarnim Wagle, a respins săptămâna trecută relatările din presa locală și internațională care susțineau că țara ar fi refuzat ajutorul străin, insistând că asistența a fost acceptată doar „în funcție de nevoile de pe teren”. Într-o declarație postată duminică pe Facebook, prim-ministrul Balen Shah a anunțat că armata și poliția nepaleză, împreună cu experți din India, China și Coreea de Sud, desfășoară în prezent operațiuni de salvare la diferite tuneluri hidroelectrice. Guvernul nepalez a fost contactat pentru comentarii suplimentare, dar nu a oferit deocamdată un răspuns clar cu privire la motivele ezitării inițiale.
Între timp, la Beijing, Ministerul de Externe chinez a negat luni relatările conform cărora oficialii ar fi ignorat semnele timpurii de avertizare ale dezastrului sau ar fi minimalizat detaliile privind victimele. Oficialii chinezi au insistat că informațiile publicate despre inundații și alunecările de teren de la granița cu Nepalul au fost transparente și oportune. Ultima actualizare a bilanțului din China a avut loc sâmbătă, când agenția de presă de stat Xinhua a raportat 16 morți confirmați și 546 de dispăruți. Aceste cifre nu au mai fost actualizate de peste 48 de ore, ceea ce ridică întrebări suplimentare despre fluxul de informații într-o regiune unde transparența este adesea subordonată intereselor politice.
Această criză scoate la lumină o problemă mai profundă: capacitatea limitată a țărilor în curs de dezvoltare de a răspunde la dezastre naturale de amploare, mai ales într-un context geografic extrem de dificil precum Himalaya. Nepalul, o țară cu o infrastructură fragilă și resurse limitate, se confruntă cu o dublă provocare: pe de o parte, trebuie să gestioneze o urgență umanitară de proporții biblice, iar pe de altă parte, trebuie să navigheze între orgoliul național și nevoia pragmatică de asistență internațională. Ezitarea de a accepta ajutor extern, fie ea motivată de birocrație, fie de considerente politice, are consecințe directe asupra vieților oamenilor.
Experții în gestionarea dezastrelor subliniază că fiecare oră pierdută reduce semnificativ șansele de supraviețuire ale celor prinși sub dărâmături sau în tuneluri inundate. Operațiunile de salvare necesită echipamente specializate, cum ar fi pompe de mare capacitate, echipamente de foraj și echipe canine, precum și personal instruit pentru situații extreme. Nepalul, care a fost lovit de un cutremur devastator în 2015, ar fi trebuit să învețe lecții valoroase despre importanța cooperării internaționale. Cu toate acestea, se pare că lecțiile nu au fost pe deplin asimilate.
În plus, această tragedie evidențiază și riscurile asociate dezvoltării rapide a infrastructurii hidroenergetice într-o regiune seismică și predispusă la alunecări de teren. Proiectele hidroelectrice din Nepal, finanțate în mare parte de investitori străini, sunt esențiale pentru economia țării, dar vin cu un preț uman și ecologic adesea subestimat. Tunelurile blocate nu sunt doar o problemă de salvare imediată, ci și un semnal de alarmă cu privire la standardele de siguranță și la planificarea pe termen lung într-o zonă atât de vulnerabilă.
Pe măsură ce echipele internaționale încep să sosească, întrebarea rămâne: câte vieți ar fi putut fi salvate dacă ajutorul ar fi fost acceptat mai devreme? Criticile aduse guvernului nepalez nu sunt doar o chestiune de politică internă; ele reflectă o frustrare mai largă față de modul în care autoritățile gestionează crizele, într-o țară unde resursele sunt limitate, iar terenul este neiertător. În timp ce lumea privește, Nepalul se confruntă cu cel mai grav test al capacității sale de a răspunde la dezastre, iar răspunsul său va fi analizat cu atenție atât de comunitatea internațională, cât și de propriii cetățeni.
De ce este important:
Această criză subliniază nu doar vulnerabilitatea Nepalului în fața dezastrelor naturale, ci și importanța crucială a cooperării internaționale în situații de urgență. Ezitarea de a accepta ajutor extern, fie din motive birocratice sau politice, poate avea consecințe tragice asupra vieților omenești. De asemenea, evenimentele scot în evidență riscurile dezvoltării infrastructurii în zone seismice și necesitatea unor standarde de siguranță mai stricte, precum și transparența în comunicarea informațiilor în timpul crizelor. Pentru comunitatea internațională, acest caz reprezintă un test al solidarității și al eficienței mecanismelor de răspuns rapid, iar pentru Nepal, o lecție dureroasă despre costul întârzierii.
