Totul a început când un articol al lui Barkan despre influencerul conservator Ben Shapiro, publicat în New York Magazine, a fost rapid identificat ca având paragrafe aproape identice cu un text apărut cu câteva zile mai devreme în The Washington Post. Jurnalistul Drew Harwell, autorul articolului original, a văzut cum introducerea sa a fost preluată aproape cuvânt cu cuvânt, fără ghilimele sau atribuire explicită. Când acest lucru a fost semnalat pe rețelele sociale, New York Magazine a actualizat articolul lui Barkan, adăugând o citare directă către Harwell. Dar dauna era deja făcută.
Mai rău, o investigație ulterioară realizată de NPR a descoperit cel puțin alte două cazuri în care Barkan a folosit fragmente substanțiale din textele altor autori. De data aceasta, sursele erau The Intercept și Compact Magazine. În unele pasaje, 30 de cuvinte consecutive erau identice, iar în altele, doar un cuvânt sau o expresie fusese ușor modificată. Matthew Schmitz, editorul Compact Magazine, a denunțat public ceea ce a numit „plagiat masiv” și a cerut New York Magazine să ia măsuri.
Reacția lui Barkan a fost una defensivă, dar nu a negat faptele. Într-o declarație pentru NPR, el a spus: „Toată această poveste este ridicolă”. A susținut că includerea de hyperlinkuri către articolele originale sau menționarea numelui autorului în text este suficientă pentru a recunoaște sursa. „Am scris sute de coloane, eseuri și piese jurnalistice în cariera mea. Îmi susțin întreaga activitate”, a adăugat el.
Însă specialiștii în etică jurnalistică nu sunt de acord. Edward Wasserman, profesor de jurnalism la Universitatea California, Berkeley, a explicat că, deși este normal ca jurnaliștii care scriu despre același subiect să folosească fraze similare, preluarea unor blocuri întregi de text fără ghilimele constituie plagiat. „Această lene este o adevărată jenă pentru publicație”, a spus Wasserman. „Trebuie să recunoști întotdeauna datoria față de sursa originală, iar când iei de la altcineva fără să faci acest lucru evident pentru cititor, ai o problemă reală.”
Cazul lui Barkan este cu atât mai interesant cu cât el nu este un jurnalist oarecare. La 36 de ani, el a candidat pentru un loc în Senatul statului New York în 2018, pierzând în primarele democrate. În plus, are o carte în pregătire, care urmează să fie lansată în octombrie, despre ascensiunea primarului New York-ului, Zohran Mamdani. Luna trecută, a publicat și un roman intitulat „Colossus”, a cărui descriere spune că protagonistul este un bărbat care „are totul”, inclusiv o viață care „strălucește de virtute și succes”. Dar trecutul său îl bântuie și „zidurile odată solide ale lumii sale încep să cadă”. O ironie amară, având în vedere situația actuală.
New York Magazine a confirmat că efectuează o revizuire a întregii activități a lui Barkan. „Suntem în proces de analiză a muncii anterioare a scriitorului”, a declarat Lauren Starke, purtătoarea de cuvânt a revistei. Rămâne de văzut dacă această investigație va duce la sancțiuni sau chiar la încetarea colaborării.
Scandalul ridică întrebări mai largi despre presiunile din jurnalismul modern. Într-o eră a vitezei și a conținutului nesfârșit, tentația de a „împrumuta” din munca altora poate fi mare. Dar, așa cum subliniază Wasserman, citarea corectă nu este doar o chestiune de etică, ci și de respect față de cititori și de integritatea profesiei. Barkan a încercat să se apere spunând că hyperlinkurile sunt suficiente, dar în jurnalism, un link nu înlocuiește niciodată ghilimelele și atribuirea clară.
Pe de altă parte, unii ar putea argumenta că Barkan a fost ținta unei vânători de vrăjitoare. În era rețelelor sociale, orice greșeală poate fi amplificată și transformată într-un scandal național. Totuși, dovezile sunt clare: paragrafe întregi copiate aproape literal, fără nicio încercare de a reformula sau de a adăuga valoare. Nu este vorba de o simplă coincidență sau de utilizarea unor fapte comune, ci de o preluare sistematică a textului altcuiva.
Pentru New York Magazine, aceasta este o lovitură de imagine. Publicația, cunoscută pentru standardele sale înalte, trebuie acum să demonstreze că ia în serios acuzațiile și că va acționa în consecință. Pentru Barkan, viitorul său profesional este incert. Cartea sa despre primarul Mamdani, programată pentru octombrie, ar putea fi umbrită de acest scandal. Iar romanul său, „Colossus”, capătă acum o rezonanță aparte: un personaj care „are totul” și care este bântuit de trecut.
În final, acest caz ne reamintește că jurnalismul se bazează pe încredere. Cititorii au dreptul să știe că ceea ce citesc este original și bine documentat. Când această încredere este încălcată, întreaga profesie are de suferit. Rămâne de văzut cum va evolua ancheta New York Magazine și dacă Ross Barkan va reuși să-și spele numele sau va deveni un alt exemplu de carieră distrusă de acuzații de plagiat.
De ce este important:
Acest caz subliniază importanța eticii în jurnalism și a respectării drepturilor de autor. Într-o perioadă în care conținutul este produs în ritm alert, tentația de a copia munca altora poate fi mare, dar consecințele pot fi devastatoare atât pentru cariere individuale, cât și pentru credibilitatea întregii prese. Investigația New York Magazine va stabili un precedent important pentru modul în care publicațiile tratează acuzațiile de plagiat și va reaminti jurnaliștilor că originalitatea și citarea corectă nu sunt opționale, ci fundamentale.
