Cu permisiunea lui Norton, mă apropii de robot, pe care băieții din laborator îl strigă Gabe. Pentru o fracțiune de secundă nu știu cum să interacționez cu ceva care are un senzor LiDAR exact acolo unde ar trebui să fie creierul. Până la urmă, nu mă pot abține: îl tratez ca pe un om. „Salutare, îmi pare bine de cunoștință”, îi spun, apucându-i mâna înmănușată, cu degete agile, și strângând-o. Mă gândesc mai târziu la această scenă — la felul în care, în mod instinctiv, am devenit prietenos cu un robot — când ajung la lansarea cărții „Artificial Intimacy” a doctorandei Sherry Turkle, în cadrul MIT Future Fest. Turkle, care predă la MIT din 1976, cercetează relația dintre oameni și computere poate mai mult decât oricine altcineva, cartografiind impactul psihologic al tehnologiei asupra noastră, de la primele calculatoare personale până la ChatGPT. „Când suntem atrași chiar și în cele mai primitive schimburi cu un artefact relațional, ajungem să credem că acesta ne pasă de noi”, afirmă Turkle în carte. „Și suntem programați să ne pasă, la rândul nostru, de el.”
Nu sunt singurul care are tendința să antropomorfizeze roboții și modelele de limbaj de tip LLM. Așa cum subliniază și Turkle, asta pare să ne fie pur și simplu în fire. Un studiu a arătat că aproximativ 70% dintre oameni sunt politicoși atunci când interacționează cu o inteligență artificială, în timp ce o altă cercetare a demonstrat că utilizatorii sunt mai predispuși să spună „te rog” sau „mulțumesc” unui chatbot pe măsură ce conversația avansează dincolo de primul schimb de replici. „Oamenii tind să catalogheze acest lucru ca fiind o utilizare corectă sau greșită, dar eu nu cred că există o limită clară”, mi-a declarat doctorul Pat Pataranutaporn, coleg al lui Turkle, care a fondat grupul de cercetare Cyborg Psychology la MIT Media Lab. „Întrebarea adevărată este: cine devenim atunci când stăm de vorbă cu AI-ul?”
A fi politicos cu Gabe, robotul, nu are consecințe practice. Dar pe măsură ce modelele de limbaj se infiltrează în absolut tot — de la căutările pe Google până la interacțiunile cu serviciile de relații cu clienții — a devenit o rutină ca oamenii să converseze cu chatboturi care par conștiente. Suntem, ca niciodată, mai vulnerabili la reversul acestui impuls: unii oameni ajung să atribuie atât de multă legitimitate sentimentelor chatboturilor — care, de altfel, sunt programate să nu intre niciodată în conflict — încât ajung să le prefere în detrimentul celorlalți semeni. „Poți să te gândești la asta ca la fantezie și ficțiune. Mergem la cinematograf deși știm că povestea e complet inventată, dar vrem să experimentăm o anumită dimensiune a experienței umane pe care realitatea noastră, poate, nu ne-o oferă”, a spus Pataranutaporn. „Cum beneficiem de această abilitate de a trăi alte planuri ale experienței umane fără să ne pierdem în fantezie, unde nu mai poți reveni la realitate?”
Pataranutaporn se descrie ca un „optimist critic” și studiază potențialul AI de a contribui la înflorirea umanității. Dar e perfect conștient de cât de periculoasă poate deveni această tehnologie în extreme. A funcționat, de altfel, ca expert într-un proces intentat după decesul tragic al lui Sewell Setzer al III-lea, un adolescent de 14 ani a cărui mamă a dat în judecată platforma Character.AI, acuzând un chatbot modelat după un personaj din „Game of Thrones” că i-ar fi încurajat fiul să-și pună capăt zilelor. Cazul a cutremurat industria tech și a readus în prim-plan întrebarea care ne frământă pe toți: cât de departe suntem dispuși să mergem în relația cu mașinile care par să ne înțeleagă?
Realitatea e că ne aflăm la o răscruce. Pe de o parte, AI-ul ne oferă un confort emoțional pe care mulți oameni nu-l găsesc în jurul lor, într-o lume tot mai izolată. Pe de altă parte, tocmai această promisiune de conexiune ne poate face să pierdem contactul cu ce înseamnă, cu adevărat, o relație umană. Sherry Turkle avertizează, în cartea ei, că fiecare conversație cu un chatbot ne antrenează, treptat, să renunțăm la conversațiile incomode, contradictorii, imperfecte — dar profund reale — cu semenii noștri. Și când conversațiile ne devin prea ușoare, prea compliante, prea lipsite de conflict, riscăm să uităm că tocmai asperitățile relațiilor umane ne fac mai puternici, mai empatici, mai vii.
De ce este important:
Acest subiect nu e unul abstract, academic, rezervat laboratoarelor MIT. Ne privește direct, pe fiecare dintre noi, în fiecare conversație cu Siri, cu ChatGPT sau cu orice alt asistent digital. Studiile arată că deja 70% dintre utilizatori sunt politicoși cu AI-ul, ceea ce demonstrează că relația emoțională cu tehnologia nu mai e science fiction — e deja realitate socială. Cazul Sewell Setzer nu e un incident izolat, ci un simptom al unei industrii care prioritizează angajamentul și retenția în detrimentul siguranței utilizatorilor vulnerabili. Întrebarea „ar trebui să tratăm AI-ul ca pe un om?” ascunde, de fapt, o alta, mai dureroasă: ce pierdem din umanitatea noastră atunci când mașinile ne înlocuiesc în conversație? Răspunsul, spun cercetătorii de la MIT, trebuie dat acum — înainte ca algoritmii să dicteze, în locul nostru, cum arată o prietenie, o iubire sau o simplă conversație de zi cu zi.
