Beit Ijza este un sat cu o istorie lungă, dar care a fost în mare parte înghițit de expansiunea coloniei ilegale Givat Ze'ev, construită pe pământuri confiscate. Zidul de separare, pe care Israelul l-a început în 2002 sub pretextul securității, taie satul în două, lăsând câteva case de partea „israeliană” a barierei. Una dintre acestea este locuința familiei Gharib. Înconjurată de un gard înalt, cu camere de supraveghere și patrule militare constante, casa lor este practic o închisoare în aer liber.
„Nu putem ieși fără permisiunea armatei”, spune Abu Ahmed, patriarhul familiei, într-un interviu acordat jurnalistei Leila Warah de la Al Jazeera. „Poarta este deschisă doar de câteva ori pe zi, la ore fixe, iar dacă întârzii, rămâi blocat. Copiii noștri nu pot merge la școală fără să treacă prin control militar. Este o umilință zilnică.”
Condițiile de trai sunt dure. Casa, construită acum zeci de ani, este acum o insulă într-un ocean de colonii. Apa este raționalizată, electricitatea este adesea întreruptă, iar accesul la servicii medicale este limitat. Când un membru al familiei se îmbolnăvește, trebuie să sune la armata israeliană pentru a cere permisiunea de a trece poarta. Uneori, răspunsul întârzie ore întregi.
„Aceasta este o încălcare clară a dreptului internațional”, explică avocatul pentru drepturile omului, Rami S. „Conform Convenției de la Geneva, o putere ocupantă nu poate muta populația civilă din teritoriul ocupat, dar nici nu poate închide oamenii în propriile lor case. Ceea ce se întâmplă la Beit Ijza este o formă de pedeapsă colectivă și de apartheid.”
Termenul de „apartheid” este din ce în ce mai folosit de organizațiile internaționale pentru a descrie politica Israelului în teritoriile ocupate. Amnesty International și Human Rights Watch au publicat rapoarte care documentează un sistem de discriminare și segregare rasială. Familia Gharib este un exemplu viu: în timp ce coloniștii israelieni din Givat Ze'ev au drumuri asfaltate, apă curentă și acces liber la Ierusalim, palestinienii din Beit Ijza sunt sufocați de restricții.
„Nu suntem cetățeni de mâna a doua, suntem mai degrabă non-cetățeni”, spune Fatima, mama familiei. „Coloniștii trec pe lângă casa noastră și râd de noi. Copiii lor aruncă cu pietre în gard. Nu avem nicio protecție. Armata vine doar când coloniștii se plâng.”
Situația lor a atras atenția activiștilor internaționali. Voluntari din Europa și Statele Unite vin periodic să stea cu familia, să documenteze abuzurile și să ofere sprijin moral. „Prezența internațională este singurul nostru scut”, spune Abu Ahmed. „Când sunt străinii aici, armata este mai puțin agresivă.”
Dar chiar și această prezență este amenințată. Israelul a adoptat recent legi care restricționează intrarea activiștilor străini în Cisiordania, iar cei care reușesc să intre riscă deportarea. În plus, coloniștii extremiști, adesea înarmați, intimidează familiile palestiniene și pe susținătorii lor.
„Trăim cu frica permanentă că într-o zi vom fi evacuați cu forța”, continuă Fatima. „Coloniștii vor să ne ia pământul. Au încercat deja de mai multe ori să ne convingă să plecăm, oferindu-ne bani. Dar aceasta este casa noastră, pământul nostru. Nu vom pleca.”
Cazul familiei Gharib nu este unic. În toată Cisiordania, mii de palestinieni trăiesc în situații similare, prinși între colonii, ziduri și puncte de control. Organizația israeliană pentru drepturile omului B'Tselem documentează constant încălcări ale drepturilor omului, iar Curtea Penală Internațională investighează posibile crime de război.
„Ceea ce se întâmplă la Beit Ijza este un microcosmos al ocupației”, spune analistul politic Sami al-Arian. „Israelul folosește o combinație de violență, birocrație și colonizare pentru a șterge prezența palestiniană. Fiecare casă distrusă, fiecare familie închisă este o victorie pentru mișcarea coloniștilor.”
În ciuda dificultăților, familia Gharib încearcă să ducă o viață normală. Copiii învață acasă, cu ajutorul unor profesori voluntari. Grădina din spatele casei este cultivată cu legume și ierburi. „Nu ne vom lăsa învinși”, spune Abu Ahmed cu hotărâre. „Dacă plecăm, le dăm câștig de cauză. Vom rămâne aici, chiar dacă suntem într-o cușcă.”
De ce este important:
Povestea familiei Gharib ilustrează realitatea brutală a ocupației israeliene și a colonizării ilegale. Ea arată cum drepturile fundamentale ale omului – libertatea de mișcare, accesul la educație și sănătate, securitatea – sunt încălcate sistematic. În plus, evidențiază modul în care comunitatea internațională, deși condamnă retoric aceste practici, nu reușește să oprească mașinăria ocupației. Înțelegerea acestor povești este crucială pentru a susține eforturile de pace și justiție în regiune.
