Israelul susține că atacul a vizat un militant Hamas, dar pentru familia Akila, pentru vecinii lor și pentru orice om cu un minim de conștiință, această justificare sună a macabru cinism. Cum poți explica unei mame că fetița ei a murit pentru că un „terorist” se afla în apropiere? Cum poți justifica moartea unui copil nevinovat, care nu avea decât un vis: să învețe să citească și să scrie?
Wafaa nu este un caz izolat. Este doar cea mai recentă victimă a unui război care a transformat Fâșia Gaza într-un cimitir imens, unde copiii sunt cei mai numeroși locuitori. Potrivit datelor ONU, peste 14.000 de copii au fost uciși în Gaza de la începutul conflictului, iar mii de alții sunt dați dispăruți, probabil îngropați sub dărâmături. Fiecare dintre acești copii avea un nume, o familie, o poveste. Wafaa avea opt ani și își dorea să devină doctoriță, spuneau vecinii. Acum, tot ce a rămas din visul ei este o fotografie îngălbenită și o durere care nu se va vindeca niciodată.
Prima zi de școală în Gaza nu mai este de mult un moment de bucurie. Școlile au fost transformate în adăposturi pentru sutele de mii de refugiați, iar cele care mai funcționează sunt adesea ținte ale bombardamentelor. În loc de manuale, copiii cară apă și mâncare. În loc de lecții de matematică, învață să deosebească sunetul unei drone de cel al unui avion de vânătoare. Iar în loc de vacanțe, au parte de funerarii. Wafaa a avut „norocul” să apuce o singură zi de școală. Alți copii nu au mai ajuns niciodată la poarta școlii, pentru că au fost uciși în propriile case, în timp ce dormeau sau se jucau.
Israelul susține că face tot posibilul să evite victimele civile, dar realitatea de pe teren contrazice flagrant aceste declarații. Atacurile asupra zonelor rezidențiale, a școlilor și a spitalelor au devenit o rutină zilnică. Organizațiile internaționale pentru drepturile omului au documentat nenumărate cazuri de utilizare a armelor cu efecte indiscriminate, care nu fac diferență între civili și combatanți. Iar când vine vorba de copii, statisticile sunt cutremurătoare: unul din trei copii din Gaza suferă de malnutriție acută, iar mii dintre ei au fost răniți sau mutilați pe viață.
Moartea lui Wafaa Akila ridică întrebări incomode nu doar pentru Israel, ci și pentru comunitatea internațională, care privește în continuare cu o pasivitate revoltătoare. De câte ori trebuie să moară un copil pentru ca lumea să reacționeze? Câte sute de mii de vieți trebuie sacrificate pentru ca cineva să spună „Ajunge”? Statele Unite, principalul aliat al Israelului, continuă să ofere sprijin militar necondiționat, în timp ce Europa se limitează la declarații diplomatice fără nicio consecință practică. Iar Consiliul de Securitate al ONU, paralizat de veto-uri, este incapabil să adopte o rezoluție care să ceară încetarea focului.
În timp ce scriu aceste rânduri, alte mii de copii din Gaza se pregătesc să meargă la școală. Dar nu știu dacă vor ajunge acasă. Nu știu dacă își vor mai găsi părinții în viață. Nu știu dacă vor mai avea o casă în care să se întoarcă. Wafaa a avut parte de o singură zi de școală, dar moartea ei trebuie să devină un simbol al eșecului nostru colectiv de a proteja nevinovații. Pentru că dacă nu reușim să oprim această nebunie, dacă nu reușim să impunem respectarea dreptului internațional, atunci fiecare dintre noi devine complice la această crimă.
În memoria lui Wafaa, în memoria celor 14.000 de copii uciși, trebuie să cerem cu voce tare: încetarea imediată a focului, deschiderea coridoarelor umanitare și tragerea la răspundere a celor care comit aceste atrocități. Pentru că niciun copil nu ar trebui să moară în prima zi de școală, indiferent de latura baricadei din care face parte. Iar dacă lumea nu face nimic, atunci suntem cu toții vinovați.
De ce este important:
Această tragedie subliniază eșecul sistematic al comunității internaționale de a proteja civilii, în special copiii, în zonele de conflict. Moartea lui Wafaa Akila nu este un incident izolat, ci un simptom al unei crize umanitare profunde care necesită acțiuni urgente: încetarea focului, respectarea dreptului internațional umanitar și tragerea la răspundere a făptuitorilor. Fără o reacție fermă, vom continua să asistăm la astfel de drame, iar istoria ne va judeca aspru.
