Numai că nu suntem singuri în acest sentiment contradictoriu. Peste tot în lume, o atitudine de tipul „te iubesc, te urăsc" față de AI domină conversațiile din 2025. Și, culmea, cele două sentimente cresc în paralel, nu se anulează reciproc. E o anomalie sociologică pe care puțini o pot explica satisfăcător.
Cifrele care dor
Datele nu mint, iar tabloul este de-a dreptul schizofrenic. Potrivit Pew Research Center, tot mai mulți americani cred că AI va avea un impact negativ asupra lor personal și asupra societății în general. Pesimismul este cel mai accentuat tocmai în rândul tinerilor – ironie amară, având în vedere că tocmai ei sunt cei mai mari consumatori de tehnologie. Mai mult de jumătate dintre oamenii din întreaga lume spun că produsele și serviciile bazate pe AI îi fac nervoși, conform unui raport Stanford.
Un sondaj Gallup din mai arată că 71% dintre adulții americani s-ar opune construirii unui centru de date AI în zona lor – un procent mai mare chiar decât cei 53% care ar respinge o centrală nucleară. Într-un sondaj NBC din martie, AI-ul era mai puțin popular decât agenția de imigrare ICE. Să recunoaștem: nu e tocmai o companie pe care ți-o dorești.
Și totuși, toată lumea o folosește
În ciuda acestei ostilități cvasi-generale, numărul utilizatorilor crește într-un ritm amețitor. ChatGPT a atins un miliard de utilizatori lunari în mai, potrivit firmei de analiză Sensor Tower. Gemini, produsul Google DeepMind, e pe urmele lui cu 950 de milioane de utilizatori în iulie. Potrivit Pew, jumătate dintre adulții americani spun acum că folosesc un chatbot – mai mult decât dublu față de 2023. Un sfert dintre ei o fac zilnic.
Obiceiul s-a globalizat. Peste o treime dintre adulții din cele 38 de țări OCDE declară că au folosit instrumente de inteligență artificială generativă în ultimele trei luni. E un număr uluitor pentru o tehnologie care, teoretic, nici nu ar trebui să placă.
Ce se întâmplă, de fapt?
Cum se explică această contradicție flagrantă? Prima ipoteză ar fi că există două tabere separate – cei care urăsc și cei care consumă compulsiv. Dar matematica nu se leagă. Diagramele Venn ale acestor două grupuri tind să se suprapună aproape perfect, formând, în cele din urmă, un cerc.
A doua ipoteză: cu cât folosești mai mult AI, cu atât devii mai cinic. Există o corelație care susține această teorie – în Globalul Nord, unde adopția e cea mai ridicată, pesimismul e mai pronunțat. În Globalul Sud, unde oamenii încă experimentează tehnologia, optimismul persistă. Relația cauzală rămâne de demonstrat, dar direcția e clară.
Totuși, bănuiesc că explicația reală e mai simplă și mai profundă. Când oamenii spun că urăsc AI, nu se referă la tehnologia în sine. Se referă la companiile care o impun cu orice preț, în toate aspectele vieții noastre, anunțându-ne că trebuie să ne pregătim pentru cea mai mare revoluție socială și economică din ultimele generații. Cum altfel te-ai aștepta să reacționăm?
O lecție din trecutul recent
În multe privințe, am mai trecut prin asta. Am trăit o dinamică similară cu rețelele sociale în ultimii douăzeci de ani. Miliarde de oameni s-au înghesuit pe Facebook și Twitter în ciuda valului tot mai mare de ostilitate față de companiile care le operau. Același lucru s-a întâmplat cu Google Search. Cu rețelele sociale, însă, alternativele practice erau aproape inexistente. Renunțarea însemna pierderea contactelor, a amintirilor, a conținutului. Rămâi sau o iei de la zero. Cam atât.
Cu AI, situația e diferită. Pentru prima dată, oamenii au o șansă reală de a influența direcția în care mergem. Există un apetit politic real pentru reglementare. Toate cele 50 de state americane au adoptat sau au propus legi care guvernează dezvoltarea și implementarea AI – un mozaic de peste 2.100 de proiecte de lege la nivel național, o creștere de zece ori în doar trei ani.
Și mai e ceva: alternativele open-source de clasă mondială la Google, OpenAI și Anthropic există deja pe piață. Asta înseamnă, cel puțin pentru moment, mai multă alegere pentru consumatori și presiune competitivă reală asupra giganților. Nu vreau să fiu naiv – companiile de un trilion de dolari sunt greu de clintit. Dar nimic nu e inevitabil, oricât de mult ar insista ele că viitorul lor e singurul viitor posibil.
Când l-am întrebat pe directorul Springboards de ce construiește un nou model dacă nu-i place AI, mi-a răspuns simplu: „Nu ne putem întoarce de la LLM-uri, dar putem face ca ele să facă altceva."
Speranța pentru un viitor diferit
Rămâne să vedem dacă vom avea parte de mai mult „altceva". Avem nevoie de claritate brutală despre ce poate și ce nu poate face AI. Și, esențial, avem nevoie de o tehnologie care nu mai este vândută ca și cum ar fi pe cale să ne cucerească lumea. Declarațiile apocaliptice despre AGI, capabilitățile miraculoase și inevitabilitatea singulară a viitorului AI au obosit pe toată lumea, inclusiv pe cei mai entuziaști adoptatori.
Adevărul simplu e că AI nu e nici dumnezeu, nici diavol. E un instrument. Și ca orice instrument, valoarea lui depinde de cine îl folosește, în ce scop și cu ce limite. Poate că 2025 va fi anul în care învățăm, în sfârșit, această lecție.
De ce este important:
Acest paradox al AI-ului – ură intensă combinată cu adoptție masivă – nu e doar o curiozitate sociologică. E un semnal de alarmă care ne arată că încrederea publicului în tehnologie se erodează rapid, chiar și în fața dependenței tot mai mari. Companiile tech trebuie să înțeleagă că nu pot continua să împingă produse tot mai puternice fără transparență, fără reglementări clare și fără respect pentru autonomia utilizatorilor. Pentru decidenții politici, mesajul e clar: fereastra de oportunitate pentru reglementare inteligentă e acum – peste câțiva ani, piața va fi atât de concentrată încât intervenția va fi aproape imposibilă. Iar pentru noi, utilizatorii de rând, paradoxul ne amintește că avem mai multă putere decât credem: fiecare decizie de a nu folosi un produs, de a cere alternative sau de a susține legislația potrivită contează.
