În contextul unei crize geopolitice de o amploare fără precedent, Islamabadul a devenit punctul focal al diplomației regionale, găzduind discuții cruciale menite să dezamorseze tensiunile din Orientul Mijlociu. Miniștrii de externe ai Turciei, Arabiei Saudite și Egiptului au sosit duminică în capitala Pakistanului pentru două zile de negocieri cu omologul lor pakistanez, viceprim-ministrul Ishaq Dar. Scopul principal al acestei reuniuni urgente este de a găsi o cale diplomatică pentru a pune capăt războiului purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, un conflict care a intrat în a 30-a zi și a declanșat o criză energetică globală severă.
Această mobilizare diplomatică vine ca un răspuns direct la escaladarea violentă a ostilităților, care amenință să destabilizeze nu doar regiunea, ci și economiile lumii întregi. Prezența unor actori cheie precum Badr Abdelatty (Egipt), Hakan Fidan (Turcia) și Faisal bin Farhan Al Saud (Arabia Saudite) subliniază gravitatea situației. Islamabadul a devenit, așadar, „centrul tuturor activităților diplomatice care încearcă să pună capăt războiului SUA-Israel împotriva Iranului”, conform corespondentului Al Jazeera, Osama Bin Javaid. El a subliniat că aceste întâlniri reprezintă materializarea unor discuții anterioare purtate la Riad, având scopul de a construi un „bloc regional” care să poată include ulterior și alte puteri musulmane precum Indonezia și Malaysia.
Diplomația la limită: Mesagerul fără bagajul puterii
Pentru Pakistan, această misiune este echivalentul mersului pe o sârmă deasupra unei prăpăstii. Analistul politic Zahid Hussain a descris rolul țării drept un „act de echilibrare foarte delicat”. Islamabadul se află într-o poziție complicată: are legături strânse de apărare cu Arabia Saudita, împarte o graniță de 900 de kilometri cu Iranul și găzduiește a doua cea mai mare populație șiiță din lume, după Iran. Această dinamică demografică și geografică îi conferă Pakistanului o unicitate dificilă, obligându-l să navigheze cu prudență extremă între interesele divergente ale aliaților săi.
Hussain a explicat că, deși Pakistanul a condamnat atacurile recente asupra Iranului și a statelor din Golf, a menționat explicit Israelul, dar s-a abținut cu grijă să numească Statele Unite. Această distincție subtilă este revelatoare pentru relațiile încălzite dintre Washington și Islamabad de la venirea lui Donald Trump în funcție. Trump l-a primit de două ori pe șeful armatei pakistaneze, Asim Munir, dezvoltând o raportare personală notabilă, ajungând să-l descrie pe Munir drept „mareșalul meu preferat”.
Cu toate acestea, experții sunt sceptici în privința capacității Pakistanului de a impune o soluție. „Pakistanul joacă în prezent rolul unui mesager mai degrabă decât al unui mediator, transmițând mesaje între America și Iran”, a explicat Hussain, subliniind că Islamabadul nu dispune de pârghiile necesare pentru a dicta termenii păcii. Totuși, miza este imensă: dacă războiul se încheie în urma acestei inițiative, diplomația pakistaneză va fi semnificativ elevată; în schimb, dacă conflictul continuă, Pakistanul va fi una dintre țările cele mai afectate.
Criza energetică și strâmtoarea Hormuz: O șantă asupra economiei globale
Unul dintre cele mai presante subiecte pe agenda diplomaților este securitatea Strâmtorii Hormuz. Într-o măsură de consolidare a încrederii, Islamabadul a anunțat că Teheranul a acceptat să permită trecerea a 20 de nave sub pavilion pakistanez prin această arteră vitală, la o rată de două pe zi. Această mișcare este menită să demonstreze Washingtonului că există o deschidere limitată a strâmtorii, prin care trec aproximativ 20% din rezervele mondiale de petrol și gaze.
Blocada impusă de Teheran a creat cea mai gravă criză energetică de la embargo-ul petrolului din 1973. Președintele american Donald Trump a anunțat o prelungire de 10 zile a termenului limită pentru Iranul de a redeschide strâmtoarea, în timp ce administrația americană planifică, conform rapoartelor media, o invazie terestră. Iranul a respins planul de încetare a focului propus de Washington, prezentând în schimb propriile condiții: încetarea agresiunii SUA-Israel, despăgubiri pentru daunele de război și garanții de securitate pentru a preveni atacurile viitoare.
Impactul economic asupra țărilor din Golf este devastator. Exporturile lor de energie, sursa principală de venituri, au scăzut drastic. Atacurile aproape zilnice cu drone și rachete ale Iranului au vizat facilități energetice și industriale, forțând companiile petroliere să declare „forță majoră” pe contractele de furnizare. Deși statele din Golf au condamnat atacurile iraniene, s-au abținut până acum de la un răspuns militar, conștiente de faptul că o escaladare suplimentară ar fi catastrofală.
Reconfigurarea alianțelor și umbrela de securitate americană
Războiul a pus sub semnul întrebării nu doar stabilitatea regională, ci și credibilitatea garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Mahmoud Alloush, analist politic cu sediul în Turcia, a observat că războiul „a adâncit tot mai mult îndoielile țărilor aliate cu SUA în privința umbrelei de securitate americană”. Dependența de Washington s-a dovedit a aduce consecințe grave în loc de protecție, în contextul în care bazele americane din regiune au fost repetat ținta atacurilor iraniene.
În acest vid de securitate, reuniunea de la Islamabad este privită ca un pas fundațional pentru o „alianță islamică” menită să contracareze proiectele israeliene din regiune și să abordeze vidurile geopolitice create. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut un apel urgent la țările arabe de a nu se alătura războiului împotriva Iranului, acuzând Israelul că seamănă „sămânța discordiei” pentru a diviza țările musulmane.
Pe măsură ce conflictul se intensifică, cu noi atacuri ale rebelilor houthi din Yemen și cu sosirea a mii de soldați americani suplimentari în Orientul Mijlociu, diplomația de la Islamabad rămâne una dintre ultimele speranțe de a evita o conflagrație totală. Iranul, prin vocea președintelui parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, și-a declarat pregătirea pentru un eventual atac terestru american, acuzând Washingtonul de duplicitate: semnalează discuții în timp ce planifică o escaladare a războiului. În acest peisaj sumbru, Pakistanul încearcă să mențină echilibrul, conștient că viitorul imediat al regiunii depinde, în mare măsură, de succesul acestor negocieri delicate.
Pakistan menține un „echilibru delicat” în calitate de gazdă a negocierilor privind conflictul Iranului
