Nu e vorba de o singură partidă, nici de un singur om. E vorba de un sistem care a învățat să folosească terorismul ca etichetă convenabilă pentru disidență. Când fostul premier Imran Khan a fost arestat în mai 2023, nu a fost pentru corupție — deși acuzațiile existau — ci sub incriminări de "încurajare la violență" și "apartenință la o organizație teroristă", după protestele care au urmat arestării sale. Acel moment a marcat o pragă: statul nu mai arestază criminalii, arestază rivalii.
Dar Khan nu e singurul. Ali Wazir, deputat pashtun și activist pentru drepturile minorităților, a petrecut ani în închisoare sub ATA, deși niciun act de violență nu i s-a dovedit. Manzoor Pashteen, liderul Pashtun Tahafuz Movement (PTM), a fost acuzat de "sedicție" și "terorism" pentru că a cerut răspundere pentru uciderile extrajudiciare în Waziristan. Chiar și jurnaliști precum Asad Ali Toor sau Absar Alam au fost hărțuiți, bătuți sau acuzați sub aceeași lege, pentru că au îndrăznit să scrie despre armată sau serviciile de informații.
Ce face ATA atât de periculos? În primul rând, definirea de "terorism" e deliberat largă: orice act care "înspăimântă publicul" sau "destabilizează statul" poate intra. În al doilea, probele necesare sunt minime — o declarație, un post pe Facebook, o participare la un miting. În al treilea, judecătorii antiteroristi funcționează sub presiune enormă, adesea transferați sau amenințați dacă nu condenă. Și, cel mai grav, legea permite deținerea preventivă până la un an fără alsoare, pe baza doar a suspiciunii.
"E o lege făcută pe măsură pentru represiune", mi-a spus, sub condiția anonimității, un fost procuror al National Accountability Bureau (NAB), într-un cafea din Islamabad, îndepărtat de urechi indiscrete. "Nu trebuie să dovedești că a pus o bombă. Îți trebuie să dovedești că ar fi putut să o pună. Sau că a vorbit cu cineva care ar fi putut să o pună. E logica preventivă luată la absurd."
Istoricul Pakistanului e plin de asemenea momente. Sub Zia-ul-Haq, legea Hudood a fost folosită împotriva femeilor. Sub Musharraf, National Reconciliation Ordinance a iertat corupția aliaților. Dar de data aceasta, scala e diferită. Nu e doar o partidă vizată — e întreaga clasă politică care nu se aliniază la linia establishment-ului militar. PPP, PML-N, PTI, JUI-F, MQM — toate au avut membri acuzați sub ATA în ultimele cinci ani. Paradoxal, chiar și partidele care astăzi sunt la putere au fost, la rândul lor, victime ale aceleiași legi când erau în opoziție. Ciclul e vicios: fiecare nou guvern promită reformă, dar niciunul nu îndrăznește să atingă ATA, pentru că îi servește.
Comunitatea internațională a început să reacționeze. Raportul Anual 2023 al Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în Pakistan menționează explicit "abuzul legii antiteroriste pentru a silenția opoziția politică". Uniunea Europeană, în rezoluția din martie 2024, a cerut "revizuirea urgenta a cadrului legislativ antiterorist pentru a preveni utilizarea sa politicizată". Amnesty International și Human Rights Watch au documentat zeci de cazuri în care acuzațiile de terorism au fost ridicate fără nicio dovadă materială, bazate exclusiv pe declarații extorse sub presiune sau pe interpretări extensive ale discursului politic.
Dar la Islamabad, aceste apeluri cad în gol. Guvernul Shehbaz Sharif, deși venit la putere cu promisiuni de stat de drept, a intensificat folosirea ATA. În ianuarie 2024, o amendă legislativă a extins competența tribunalelor antiteroriste și la "infracțiuni cibernetice", permițând arestarea oricărui cetățean care postează conținut considerat "periculos pentru ordinea publică" — o formulare care acoperă aproape orice critică a armatei sau a serviciilor secrete. Prevention of Electronic Crimes Act (PECA) și ATA funcționează acum în tandem: una controlează spațiul digital, cealaltă spațiul fizic.
Societatea civilă încearcă să se opună. Human Rights Commission of Pakistan (HRCP) a lansat campania "Nu mai terorism, ci justiție", strângând semnături pentru o petiție adresată Curții Supreme. Dar judecătorii supremi, deși uneori critici față de abuzuri, au evitat să declare ATA neconstituțională, preferând să intervină caz cu caz — o strategie care lasă legea intactă și abuzurile posibile.
În străzile Lahore sau Karachi, oamenii obișnuiți simt presiunea. Un șofer de rickshaw din Rawalpindi, care a cerut să rămână anonim, mi-a zis: "Nu mă interesează cine e premier. Mă interesează că, dacă spun ceva greșit la un checkpoint, pot ajunge în închisoare pentru terorism. Am văzut băieți de 19 ani arestați pentru că au cântat un slogan la un miting. Asta nu e securitate. Asta e frică."
Frica e, de fapt, motorul întregului mecanism. Statul profund — armata, ISI, birocrația de securitate — consideră că Pakistanul e o națiune fragilă, înconjurată de inamici (India, Afghanistan, Balochistan, Tehrik-i-Taliban Pakistan), și că orice disidență internă e o vulnerabilitate exploatabilă. Această mentalitate de "fortărare asediată" justifică, în ochii lor, orice mijloc. Dar istoria arată că statele care criminalizează opoziția nu devin mai puternice — devin mai crispate, mai izolate, mai predispuse la colaps.
Există o cale de ieșire? Doar una: depoliticizarea legii. ATA trebuie reformată pentru a defini strict terorismul ca violentă acțiune armată cu intenție de a ucide sau răni civili, excluzând discursul politic, protestele pacifice, critica guvernului. Tribunalele antiteroriste trebuie separate de sistemul politic, cu judecători numiți pe mandat lung, neamovibili, supuși controlului independență. Și, esențial, serviciile de informații trebuie scoase din jocul politic — o reformă pe care niciun guvern civil nu a reușit să o impună până acum.
Până atunci, Pakistanul rămâne o democrație pe hârtie, dar o autocratie în practică. Rivalii politici nu sunt inamici ai statului — sunt componenta esențială a democrației. Când le pui eticheta de teroriști, nu îi distrugi pe ei. Distrugi credibilitatea statului. Și, la urma urmei, distrugi și siguranța națională pe care pretenzi să o protejezi.
De ce este important:
Această escaladă nu este doar o problemă internă a Pakistanului. Într-o regiune instabilă, cu arme nucleare, frontiere poroase și grupuri extremiste active, modul în care un stat tratează opoziția sa politică dictează stabilitatea pe termen lung. Criminalizarea disidenței sub pretextul antiterorismului slăbește instituțiile, radicalizează tinerii, alienează aliații internaționali și creează un vid pe care îl umpl extremismul real. România, ca parte a UE și NATO, are interes strategic ca Pakistanul să fie un partener stabil, democratic, respectuos al drepturilor fundamentale — nu un stat polițist care folosește legea ca armă. Urmați acest dosar. Nu e doar despre Pakistan. E despre ce înseamnă stat de drept într-o lume unde securitatea devine, din ce în ce mai des, alibiul tiraniei.
