Nakba, care în arabă înseamnă „catastrofă”, reprezintă momentul în care sute de mii de palestinieni au fost forțați să-și părăsească casele, fie din cauza violențelor, fie a amenințărilor directe, fie a temerilor de masacre. Mulți dintre ei au crezut că vor reveni în câteva săptămâni, dar realitatea a fost cu totul alta: astăzi, refugiații palestinieni și descendenții lor numără peste 5,9 milioane de oameni, conform UNRWA, agenția ONU pentru refugiații palestinieni. Ei trăiesc în tabere din Cisiordania, Gaza, Iordania, Liban și Siria, așteptând de generații întregi să-și exercite dreptul la întoarcere, recunoscut de Rezoluția 194 a Adunării Generale a ONU.
În Khan Yunis, oamenii au purtat chei vechi, simbolice, ale caselor pierdute în 1948. „Această cheie este singurul lucru care ne-a rămas de la bunicii noștri”, a spus Fatima, o femeie de 45 de ani, care locuiește într-o tabără de refugiați din sudul Gazei. „Nu vom uita niciodată. Copiii noștri trebuie să știe că pământul nostru este acolo, dincolo de zid și de sârmă ghimpată.” Discursurile liderilor locali au subliniat că Nakba nu este doar un eveniment istoric, ci un proces continuu: „În fiecare zi, palestinienii sunt strămutați din casele lor, fie în Cisiordania, fie în Gaza. Aceasta este o Nakba care nu s-a încheiat niciodată.”
Contextul actual este sumbru. De la începutul războiului din octombrie 2023, peste 35.000 de palestinieni au fost uciși în Gaza, iar sute de mii au fost strămutați din nou. Mulți dintre cei care au supraviețuit bombardamentelor trăiesc acum în corturi improvizate, fără apă potabilă, electricitate sau acces la asistență medicală. Blocada israeliană, care durează de 17 ani, a transformat Fâșia Gaza într-o „închisoare în aer liber”, așa cum au numit-o organizațiile internaționale. În Cisiordania, expansiunea coloniilor israeliene și violențele coloniștilor au dus la strămutarea a mii de palestinieni din satele lor, în special în zona Muntelui Hebron și în Valea Iordanului.
Comemorarea Nakbei este un act de rezistență culturală și politică. În taberele de refugiați, școlile și centrele comunitare organizează expoziții de fotografii, proiecții de filme și ateliere pentru copii, pentru a păstra vie memoria satelor distruse. „Nu putem lăsa ca istoria noastră să fie ștearsă”, a declarat Ahmed, un profesor din tabăra Jabalia. „Fiecare copil trebuie să știe numele satului din care provine familia lui, chiar dacă acel sat nu mai există pe hartă.”
În același timp, comunitatea internațională rămâne divizată. Statele Unite și majoritatea țărilor europene continuă să sprijine Israelul, în timp ce țări precum Africa de Sud, Brazilia și Irlanda au condamnat acțiunile Israelului ca fiind apartheid sau genocid. Curtea Penală Internațională investighează crime de război comise de ambele părți, dar până acum nu s-au emis mandate de arestare. ONU a avertizat în repetate rânduri că situația din Gaza este „catastrofală”, iar foametea este iminentă.
Pentru palestinienii din diaspora, Nakba este o rană deschisă. În taberele din Liban, unde trăiesc peste 450.000 de refugiați, condițiile de trai sunt mizere, iar accesul la locuri de muncă este restricționat. „Suntem cetățeni de mâna a doua”, spune Rami, un tânăr de 25 de ani din tabăra Shatila. „Nu avem drepturi, nu putem călători, nu putem construi. Singura noastră speranță este întoarcerea.”
În ciuda tuturor obstacolelor, palestinienii continuă să lupte pentru recunoașterea drepturilor lor. Marșurile de comemorare a Nakbei au loc în întreaga lume, de la Londra la New York, de la Paris la Istanbul. „Nu vom tăcea până când nu vom avea dreptate”, a spus un manifestant în fața sediului ONU din New York. „78 de ani sunt prea mulți. Este timpul ca lumea să vadă adevărul.”
De ce este important:
Comemorarea Nakbei nu este doar un eveniment istoric, ci un semnal de alarmă pentru comunitatea internațională. Ea amintește că problema refugiaților palestinieni rămâne nerezolvată după aproape opt decenii, iar strămutarea forțată continuă și astăzi. Înțelegerea acestui context este esențială pentru a putea găsi o soluție justă și durabilă la conflictul israeliano-palestinian. Ignorarea Nakbei înseamnă ignorarea suferinței a milioane de oameni care își doresc doar să se întoarcă acasă.
