Ce este pedepsirea corporală în școli?
Conform Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului, pedepsirea corporală este definită ca „orice acțiune care cauzează durere sau disconfort” ca răspuns la comportamentul unui copil. În școli, aceasta se traduce, de cele mai multe ori, prin aplicarea de lovituri cu o paletă de lemn, o practică cunoscută sub numele de „paddling”. Deși în trecut era folosită pentru disciplinarea de zi cu zi, dar și pentru pedepsirea elevilor care vorbeau alte limbi decât engleza sau, în școlile-internat pentru nativi americani, pentru a forța asimilarea, astăzi este mult mai rară, dar încă există.
Situația legală: 15 state permit, 30 interzic explicit
Statele Unite nu au o lege federală care să interzică pedepsirea corporală în școlile publice. Decizia este lăsată la latitudinea statelor și a districtelor școlare. O analiză NPR arată că 15 state permit încă această practică, deși unele districte locale au introdus interdicții. În același timp, 30 de state și Washington, D.C. au legi care interzic explicit pedepsirea corporală în toate școlile publice. Restul statelor nu au interdicții explicite, dar unele au alte legi care au fost interpretate ca interzicând practica, iar altele nu au nicio legislație în acest sens.
Datele federale arată că aproape toate incidentele raportate de pedepsire corporală în școlile publice au loc în opt state, în principal din Sud. În anul școlar 2021-2022, Departamentul Educației a înregistrat aproape 32.000 de cazuri raportate, adică aproximativ un incident la 2.000 de elevi. Arkansas, statul de origine al lui Tessa Davis, are una dintre cele mai ridicate rate de pedepsire corporală din țară, fiind depășit doar de Mississippi.
De ce persistă practica? Rădăcini culturale și religioase
Morgan Craven, expert în politici publice la Asociația Interculturală pentru Dezvoltare și Cercetare (IDRA), explică faptul că în unele comunități din Sud, pedepsirea corporală este adânc înrădăcinată în credințe religioase sau norme comunitare. „Există convingerea că pedepsirea corporală nu este deloc dăunătoare, ci face parte din așteptările pe care unele comunități le au în ceea ce privește creșterea copiilor”, spune Craven. Din cauza acestor legături culturale, „discuția despre eliminarea pedepsirii corporale în școli este percepută ca o condamnare a modului în care au fost crescuți părinții sau a ceea ce a fost transmis în familiile lor”.
Cu toate acestea, nu toată lumea acceptă aceste norme. „Există și multe comunități în Sud care se opun violenței fizice ca metodă de disciplinare a copiilor și care doresc să conteste aceste înțelegeri”, adaugă Craven.
Povestea lui C: de la pedeapsă la traumă
Tessa Davis și soțul ei au crescut amândoi în familii care foloseau pedepsirea corporală, așa că alegerea acestei metode pentru propriul copil părea naturală. Fiul lor, C., a fost adoptat când era mic, iar de la început a avut dificultăți în a se separa de mamă. „Plângea, țipa, făcea crize, mă urmărea până la ușă, fugea afară – asta se întâmpla zilnic”, își amintește Davis. Aceste comportamente îl făceau să ajungă la școală într-o stare de anxietate accentuată, mereu în „luptă sau fugi”.
Într-o zi, când C. era la grădiniță, școala a sunat-o pe Davis pentru a o informa că băiatul a apucat jacheta unei fete în cantină și a răsucit-o, iar ei au crezut că a încercat să o sugrume. Având în vedere comportamentul anterior, școala i-a oferit două opțiuni: suspendare de trei zile sau pedepsire corporală de către un administrator. Davis, la capătul puterilor, a lăsat decizia pe seama soțului, care a spus: „Eu am fost pedepsit așa, deci să-l pedepsească”. Au ales pedepsirea, dar Davis își amintește că a simțit imediat regret. „Am simțit că am făcut o greșeală imediat”, spune ea.
După acel incident, C. a devenit și mai tensionat la școală. „Întotdeauna a avut dificultăți la școală, dar după aceea, mai ales în acea clădire, era mereu mai încordat, mai conștient și mai speriat. Odată mi-a spus că nu mai vrea să meargă la școală pentru că îi era frică să nu fie rănit”, povestește mama.
Schimbarea de abordare și advocacy
După acea experiență, Davis și soțul ei au renunțat complet la pedepsirea corporală acasă și au interzis-o și la școală. Davis a început să militeze public împotriva acestei practici. „Îmi doresc în continuare ca fiul meu să fie tras la răspundere, dar într-un mod care să fie sigur pentru el și pentru ceilalți”, explică ea.
Astăzi, C. are 13 ani și adoră să danseze – de la teatru muzical și jazz până la hip-hop. Mama îl descrie ca pe un copil săritor și un frate bun. Încă se confruntă uneori cu probleme emoționale sau de comportament, dar acum este capabil să accepte consecințele, care nu mai includ pedepsirea fizică. Davis își amintește un incident recent la școală, când C. i-a spus imediat ce a ajuns acasă, spre deosebire de trecut, când ar fi încercat să ascundă. „A fost imediat foarte apologetic”, spune ea.
Consensul științific și efectele negative
Psihologii sunt de acord, în mare majoritate, că pedepsirea corporală poate fi dăunătoare copiilor. Studiile arată că aceasta poate duce la probleme de sănătate mintală, agresivitate crescută, relații deteriorate cu autoritatea și dificultăți de învățare. Cu toate acestea, lipsa unei legi federale în Statele Unite lasă loc pentru interpretări și practici diferite la nivel local.
De ce este important:
Această problemă nu este doar una legală, ci și una profund umană. Povestea lui C. și a mamei sale ilustrează impactul real al pedepsirii corporale asupra copiilor, care poate transforma școala dintr-un loc de învățare într-o sursă de frică și anxietate. În timp ce unele comunități o consideră o metodă tradițională de disciplinare, dovezile științifice sunt clare: pedepsirea corporală nu este eficientă pe termen lung și poate cauza traume. Este esențial ca părinții, educatorii și factorii de decizie să înțeleagă aceste efecte și să promoveze metode alternative, bazate pe respect și comunicare, pentru a asigura un mediu școlar sigur și sănătos pentru toți copiii.
