Cu toate acestea, experții economici și analiștii geopolitici avertizează că redesenarea hărții energetice a Orientului Mijlociu este plină de obstacole logistice și de securitate insurmontabile. Pentru a înțelege magnitudinea viziunii lui Rubio, trebuie să ne uităm la volumul imens de comerț care trece prin această cale navigabilă. Potrivit datelor Administrației pentru Informații Energetice a SUA (EIA), strâmtoarea îngustă de 39 de kilometri (24 de mile) manipulează aproximativ 20 de milioane de barili de petrol pe zi, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din consumul global de lichide petroliere. Mai mult, EIA a remarcat că strâmtoarea servește ca punct de tranzit pentru o cincime din comerțul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL), în principal din Qatar.
Cercetătorul economic Ahmed Abu Qamar a declarat pentru Al Jazeera că declarațiile lui Rubio reprezintă o viziune strategică pe termen lung, mai degrabă decât un plan economic imediat executabil. Piețele energetice sunt guvernate de realitățile dure ale cererii și ofertei, a adăugat el, și ar fi nevoie de decenii și de investiții de miliarde de dolari pentru a reduce chiar și parțial dependența de strâmtoare ca una dintre principalele artere mondiale pentru mărfuri. Cea mai critică provocare constă în gazele naturale, a spus Abu Qamar, deoarece întregul ecosistem de export GNL – inclusiv instalațiile de lichefiere, tancurile specializate și porturile de recepție – depinde în mare măsură de Hormuz. El a avertizat că, dacă această rută este blocată, Europa și Asia ar fi forțate să intre într-o competiție acerbă pentru surse alternative de gaze, declanșând inevitabil creșteri masive ale prețurilor, inflație globală și confuzie profundă pentru băncile centrale din întreaga lume.
Pentru a realiza această schimbare monumentală, producătorii de energie din Orientul Mijlociu au mai sugerat anterior ideea construirii unor conducte terestre vaste pentru a ocoli Strâmtoarea Hormuz. Bijuteria coroanei acestei strategii este conducta Est-Vest a Arabiei Saudite, cunoscută și sub numele de Petroline, care leagă instalațiile de procesare a petrolului de la Abqaiq de portul Yanbu de pe Marea Roșie. După reparațiile recente în urma atacurilor din timpul războiului, Ministerul Energiei din Arabia Saudită a confirmat că conducta pompează din nou aproximativ șapte milioane de barili pe zi. În plus, Emiratele Arabe Unite operează conducta de petrol brut din Abu Dhabi, care transportă până la 1,8 milioane de barili pe zi direct către portul Fujairah din Golful Oman, din nou în afara Strâmtorii Hormuz.
Cu toate acestea, înlocuirea completă a Strâmtorii Hormuz ca un coridor major pentru resursele energetice de la producător la consumator este imposibilă matematic pe termen scurt. Un reportaj Al Jazeera a arătat că conductele alternative existente au o capacitate maximă combinată de numai aproximativ nouă milioane de barili pe zi, mult sub cei 20 de milioane de barili care tranzitează de obicei strâmtoarea. EIA a estimat că, în urma oricăror întreruperi bruște în Strâmtoarea Hormuz, ar exista doar aproximativ 2,6 milioane de barili pe zi de capacitate neutilizată din conductele saudite și emirateze. Abu Qamar a pus la îndoială și viabilitatea acestei rute pentru alți producători majori, întrebând cum ar putea Kuweitul, Qatarul și Irakul să-și exporte producția masivă de energie fără strâmtoare.
Trecerea dependenței de la Hormuz la Marea Roșie transferă, de asemenea, vulnerabilitatea geopolitică către alte puncte de strangulare regionale. Ocolirea de succes a Arabiei Saudite prin Est-Vest se bazează pe menținerea deschisă a Strâmtorii Bab al-Mandeb pentru navele care călătoresc spre sud către piețele asiatice cruciale, cum ar fi China, Japonia și India. Redirecționarea petrolului către Yanbu forțează pur și simplu tancurile petroliere care se îndreaptă spre Asia să navigheze prin Bab al-Mandeb, care este amenințat activ de forțele houthi din Yemen. Ocolirea rutelor maritime prin infrastructură terestră implică propriile riscuri severe de securitate.
Într-un reportaj Al Jazeera, analistul independent în energie George Voloshin a subliniat că conductele și stațiile de pompare sunt ținte statice, de mare valoare. Aceste instalații rămân foarte susceptibile la atacuri cu drone și rachete, așa cum s-a văzut în întreruperile anterioare. Mutarea de pe mare transferă pur și simplu riscul pe uscat. Abu Qamar a subliniat că Iranul este pe deplin capabil să vizeze aceste conducte terestre și să perturbe traficul de tancuri la mii de kilometri distanță. Deoarece aceste proiecte masive de infrastructură nu beneficiază de o protecție adecvată împotriva războiului modern cu drone, marile companii energetice globale ezită profund să investească miliarde de dolari în active potențial foarte vulnerabile.
În cele din urmă, deși diversificarea parțială este în curs de desfășurare, scăparea de realitatea geografică a Strâmtorii Hormuz rămâne un obiectiv evaziv pentru piața globală de energie. Planul lui Rubio, deși ambițios, se lovește de constrângeri fizice și de securitate care nu pot fi depășite rapid. Lumea poate reduce dependența, dar nu poate elimina complet acest punct de strangulare strategic.
