De la retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear iranian din 2018, administrația Trump a impus sancțiuni dure, vizând în special sectorul petrolier și cel bancar. Scopul declarat a fost acela de a forța Iranul să renegocieze un acord mai cuprinzător, care să includă programul balistic și influența regională. De-a lungul timpului, presiunea economică a avut efecte devastatoare asupra economiei iraniene: inflație galopantă, deprecierea masivă a monedei naționale și o criză acută de lichidități. Cu toate acestea, Iranul a reușit să supraviețuiască, în mare parte datorită partenerilor internaționali care au ignorat sancțiunile americane, iar China a fost întotdeauna în fruntea acestora.
Noua inițiativă a administrației Trump, anunțată în ultimele zile, încearcă să meargă mai departe decât sancțiunile unilaterale. Oficialii americani au declarat că vor solicita în mod oficial altor state să reducă voluntar importurile de petrol iranian și să întrerupă orice alt tip de cooperare economică. Ideea este de a crea o coaliție globală de presiune, similară celei care a funcționat împotriva Coreei de Nord. Dar, spre deosebire de cazul nord-coreean, unde China a fost de acord să sprijine parțial sancțiunile ONU, în cazul Iranului, Beijingul a fost ferm: nu va participa la nicio inițiativă care să îi afecteze interesele economice.
China este cel mai mare importator de petrol iranian, iar relațiile comerciale dintre cele două țări au fost consolidate în ultimii ani printr-un acord strategic pe 25 de ani, semnat în 2021. Acest acord prevede investiții chineze masive în infrastructura iraniană, în schimbul unor livrări constante de țiței la prețuri preferențiale. Pentru Beijing, Iranul nu este doar un furnizor de energie, ci și o piesă importantă în strategia sa mai amplă de extindere a influenței în Orientul Mijlociu și de contracarare a dominației americane. Prin urmare, orice cerere de a rupe legăturile cu Teheranul este privită la Beijing ca o încercare de a submina suveranitatea Chinei și de a-i limita accesul la resurse vitale.
Reacția Chinei a fost una tranșantă. Într-un comunicat oficial, Ministerul de Externe de la Beijing a subliniat că „China se opune sancțiunilor unilaterale și jurisdicției extrateritoriale” și că „relațiile comerciale dintre China și Iran sunt normale și legitime”. Mai mult, oficialii chinezi au sugerat că vor continua să cumpere petrol iranian, indiferent de presiunile americane. Această poziție nu este deloc surprinzătoare, având în vedere că Beijingul a ignorat în mod constant sancțiunile americane în alte cazuri, cum ar fi cele împotriva Rusiei sau Venezuelei. Dar ea subliniază o realitate incomodă pentru Washington: într-o lume multipolară, sancțiunile unilaterale nu mai au aceeași forță ca în anii ’90.
Problema pentru Trump este că, fără China, planul său de „D-Day economic” devine o armă tocită. Iranul își poate continua exporturile de petrol către China, iar veniturile obținute îi permit să își finanțeze programele interne și să sprijine aliații regionali. De asemenea, China a devenit un canal important pentru importurile iraniene de bunuri de larg consum, de la electronice la piese auto, ceea ce atenuează impactul sancțiunilor americane. În plus, Beijingul a dezvoltat mecanisme de plată alternative, care ocolesc sistemul SWIFT, facilitând tranzacțiile comerciale fără a fi nevoie de dolari americani. Toate acestea fac ca presiunea economică a SUA să fie mult mai puțin eficientă decât și-ar dori administrația.
Analiștii internaționali sunt sceptici cu privire la șansele de succes ale acestei noi inițiative. Unii subliniază că, deși Statele Unite rămân cea mai mare putere economică a lumii, ele nu mai pot dicta unilateral comportamentul altor state, în special al celor cu economii emergente și cu interese proprii. China, în special, a demonstrat în repetate rânduri că este dispusă să își asume costuri politice pentru a-și proteja interesele economice. Mai mult, alți parteneri comerciali ai Iranului, precum India, Turcia sau Rusia, ar putea urma exemplul Chinei, deși într-o măsură mai redusă. Astfel, planul lui Trump riscă să rămână doar un exercițiu de retorică dură, fără rezultate concrete.
Pe de altă parte, există și voci care susțin că presiunea americană ar putea avea un efect indirect, prin descurajarea altor companii internaționale să facă afaceri cu Iranul, de teama sancțiunilor secundare. Într-adevăr, multe firme europene și asiatice au părăsit piața iraniană după 2018, pentru a evita să fie penalizate de Washington. Dar China a umplut golul lăsat de aceste companii, iar acest lucru a permis Iranului să își mențină economia pe linia de plutire. Fără o implicare activă a Chinei în izolarea Iranului, orice efort american este sortit eșecului, cel puțin pe termen mediu.
În plus, trebuie luat în considerare și contextul geopolitic mai larg. China și Rusia au construit o alianță strategică menită să contracareze hegemonia americană, iar Iranul este un partener important în această ecuație. Prin urmare, Beijingul are toate motivele să nu cedeze presiunilor americane, mai ales că o astfel de cedare ar fi interpretată ca o slăbiciune și ar afecta credibilitatea Chinei pe scena internațională. De asemenea, China are nevoie de petrol ieftin pentru a-și susține creșterea economică, iar Iranul oferă prețuri competitive, în condițiile în care alte surse sunt mai scumpe sau mai puțin sigure.
În concluzie, planul administrației Trump pentru un „D-Day economic” împotriva Iranului se lovește de un obstacol major: refuzul Chinei de a coopera. Fără sprijinul Beijingului, sancțiunile americane nu pot atinge obiectivul de a sufoca complet economia iraniană. În timp ce Washingtonul încearcă să mobilizeze comunitatea internațională, Beijingul rămâne un partener de încredere pentru Teheran, iar această realitate subminează serios eficacitatea strategiei americane. Rămâne de văzut dacă administrația Trump va găsi o modalitate de a convinge China să își schimbe poziția, dar toate semnalele indică faptul că acest lucru este puțin probabil, cel puțin în viitorul apropiat.
De ce este important:
Această situație evidențiază limitele puterii americane într-o lume multipolară și subliniază rolul crucial al Chinei în echilibrul geopolitic global. Dacă planul lui Trump eșuează, acest lucru ar putea avea consecințe majore nu doar pentru Iran, ci și pentru credibilitatea SUA ca lider al sancțiunilor internaționale. În plus, succesul Chinei în a proteja Iranul ar putea încuraja alte state să ignore sancțiunile americane, erodând și mai mult influența Washingtonului. Pe termen lung, această confruntare ar putea remodela alianțele și strategiile economice la nivel global, iar modul în care se va rezolva acest conflict va fi un test important pentru ordinea internațională actuală.
