Potrivit surselor citate de NYT, președintele american Donald Trump, entuziasmat de succesul raidului forțelor speciale care l-a capturat pe Maduro, a început să caute o soluție similară pentru Iran. După uciderea ayatollahului Ali Khamenei, Trump ar fi spus că ar fi ideal ca „cineva din interior” să preia conducerea țării. Alegerea a căzut asupra lui Mahmoud Ahmadinejad, o figură controversată, cunoscută pentru retorica sa anti-israeliană și pentru sprijinul acordat programului nuclear iranian. „A spune că Ahmadinejad a fost o alegere neobișnuită ar fi o subestimare uriașă”, notează jurnaliștii americani, amintind că fostul președinte, aflat în conflict deschis cu regimul de la Teheran, era deja sub supraveghere strictă și trăia practic în arest la domiciliu.
Planul, care fusese discutat și cu Ahmadinejad, prevedea ca o lovitură israeliană asupra casei sale din Teheran să fie, de fapt, o operațiune de eliberare. „Era, în esență, o evadare din închisoare”, explică un articol publicat anterior în The Atlantic, citat de NYT. În realitate, atacul aerian a fost menit să îl scoată pe Ahmadinejad de sub controlul autorităților iraniene și să îi ofere o platformă pentru a prelua puterea. Însă ceva a mers teribil de prost. Fostul președinte a fost rănit în bombardament, iar deși a supraviețuit, experiența l-a făcut să se răzgândească. „După ce a scăpat cu viață, Ahmadinejad a început să aibă îndoieli serioase cu privire la planul de schimbare a regimului și a încetat să mai coopereze”, au declarat oficialii americani pentru NYT. De atunci, nimeni nu mai știe unde se află sau în ce stare se găsește.
Pentru a înțelege pe deplin această poveste, trebuie să ne întoarcem la personalitatea lui Mahmoud Ahmadinejad. Fost președinte între 2005 și 2013, el a fost unul dintre cei mai vocali critici ai Occidentului, cerând „ștergerea Israelului de pe hartă” și susținând cu vehemență programul nuclear al Iranului. În același timp, a reprimat cu brutalitate orice formă de disidență internă. Paradoxal, în 2019, într-un interviu, Ahmadinejad l-a lăudat pe Donald Trump, numindu-l „un om de acțiune” și sugerând că ar fi capabil să calculeze costurile și beneficiile pe termen lung ale relațiilor dintre cele două țări. Această schimbare de atitudine l-a făcut, probabil, să pară o opțiune viabilă pentru americani și israelieni, care căutau un lider iranian dispus să negocieze.
Cu toate acestea, alegerea lui Ahmadinejad a fost privită cu scepticism chiar și de către propriii săi apropiați. „Ahmadinejad s-a aflat în conflict tot mai acut cu liderii regimului, acuzându-i de corupție, iar zvonurile despre loialitatea sa au început să circule intens”, scrie NYT. Fostul președinte a fost descalificat de la multiple alegeri prezidențiale, iar apropiații săi au fost arestați sub acuzația de spionaj în favoarea Israelului. În acest context, ideea că ar putea deveni un pion al SUA și Israelului părea, cel puțin, neverosimilă.
Dezvăluirea NYT ridică întrebări serioase despre modul în care marile puteri încearcă să modeleze viitorul Iranului. Dacă planul ar fi reușit, am fi asistat la o schimbare radicală a peisajului politic din Orientul Mijlociu, cu un fost dușman declarat al Israelului transformat într-un aliat de facto al Washingtonului. În schimb, eșecul operațiunii a lăsat un vid de putere și a complicat și mai mult situația deja explozivă din regiune. „Nu știm dacă Ahmadinejad este mort, ascuns sau dacă a fost recapturat de regim”, a declarat un oficial american sub acoperirea anonimatului. „Cert este că planul nostru s-a întors împotriva noastră.”
Pe lângă implicațiile geopolitice, această poveste scoate la iveală și fragilitatea strategiilor de schimbare a regimului bazate pe figuri controversate. Ahmadinejad, deși era un opozant al actualei conduceri, nu avea nici sprijin popular, nici legitimitate internațională pentru a prelua puterea. În plus, încrederea pe care o aveau americanii în el s-a dovedit a fi greșită, deoarece fostul președinte a refuzat să joace rolul pentru care fusese pregătit.
De ce este important:
Această dezvăluire arată cât de departe sunt dispuse să meargă Statele Unite și Israelul pentru a-și impune voința în Iran, chiar și cu riscul de a sprijini figuri extremiste. Eșecul planului demonstrează că intervențiile externe, oricât de bine gândite, pot eșua spectaculos atunci când nu țin cont de realitățile locale. În plus, soarta lui Ahmadinejad rămâne un mister, iar acest lucru alimentează teorii ale conspirației și incertitudine într-o regiune deja marcată de conflicte. Pentru publicul larg, această poveste este un reminder că politica internațională este adesea mai puțin despre principii și mai mult despre jocuri de putere periculoase.
