De-a lungul deceniilor, influența Franței în Africa s-a bazat în principal pe moștenirea colonială, în special în țările din Sahel – Mali, Niger, Burkina Faso – unde prezența militară și economică a fost constantă. Însă, odată cu eșecul intervențiilor militare franceze și cu percepția tot mai răspândită că Parisul continuă să se amestece în treburile interne ale fostelor colonii, sentimentul antifrancez a crescut dramatic. În ultimii ani, mai multe guverne din Sahel au cerut retragerea trupelor franceze și s-au orientat către alianțe cu Rusia, Turcia sau China.
Summitul de la Nairobi a fost conceput ca un semnal de schimbare. Macron a anunțat investiții de 23 de miliarde de euro (27 de miliarde de dolari) în Africa, concentrate pe energie, inteligență artificială și cultură. „Vrem să construim parteneriate pe picior de egalitate, bazate pe interese comune și rezultate concrete”, a declarat președintele francez înaintea evenimentului. La rândul său, președintele kenyan William Ruto a subliniat că noul parteneriat „nu trebuie să se bazeze pe dependență, ci pe egalitate suverană, nu pe ajutor sau caritate, ci pe investiții reciproc avantajoase, nu pe extracție sau exploatare, ci pe angajamente de tip câștig-câștig”.
Cu toate acestea, summitul a fost umbrit de controversele generate de comportamentul lui Macron. La un moment dat, acesta a întrerupt o dezbatere a tinerilor artiști, urcând pe scenă pentru a mustra publicul pentru murmur, acuzându-l de „lipsă totală de respect”. De asemenea, într-o conferință de presă, Macron s-a autointitulat „un adevărat panafricanist”, o afirmație pe care criticii au considerat-o drept o formă de apropriere culturală sau politică. Reacțiile pe rețelele sociale nu au întârziat să apară, mulți africani punând la îndoială seriozitatea promisiunilor Franței.
„Este prea devreme pentru a spune dacă această pivotare este de succes, deoarece parteneriatul abia a fost stabilit”, a declarat pentru Al Jazeera Beverly Ochieng, analistă pentru Africa de Vest la firma de intelligence Control Risks, cu sediul în Dakar. Succesul, a adăugat ea, va depinde de modul în care Parisul și noii parteneri, precum Kenya, vor gestiona umbra sentimentelor antifranceze tot mai puternice de pe continent. „În plus, rămâne de văzut dacă investițiile economice și culturale ale Franței – o schimbare de la accentul pe ajutor militar și de dezvoltare – sunt cu adevărat pe picior de egalitate, răspund presiunilor politice contemporane și facilitează creșterea și productivitatea în Africa”, a explicat Ochieng.
Influența colonială a Franței în Africa nu se limitează doar la prezența militară. Un element central este moneda CFA (Comunitatea Financiară Africană), creată în 1945, când acronimul însemna „Coloniile Franceze din Africa”. Aproximativ 14 țări, cu o populație totală de circa 210 milioane de locuitori, folosesc încă această monedă, al cărei curs de schimb este fixat în raport cu euro. Până în 2019, țările CFA erau obligate să păstreze 50% din rezervele lor în Trezoreria franceză, iar un reprezentant francez era mereu prezent în consiliul monetar. Deși reforma din 2019 a eliminat obligativitatea depozitării rezervelor în Franța, moneda rămâne legată de euro, ceea ce susținătorii consideră o protecție împotriva inflației, iar criticii, o relicvă colonială.
Pe plan economic, peste 3.000 de companii franceze activează în Africa, potrivit firmei de intelligence de afaceri Kasi Insight. Cele mai multe sunt concentrate în Africa de Nord (Maroc, Algeria, Tunisia) și în țări francofone, dar și în Africa de Sud. Printre acestea se numără gigantul de telecomunicații Orange, companiile energetice TotalEnergies și Orano, precum și bănci precum Société Générale. În Sahel, însă, investițiile franceze se confruntă cu vremuri tulburi. De exemplu, Orano, care a exploatat uraniu în Niger timp de 50 de ani, a pierdut controlul asupra filialelor locale după lovitura de stat din 2023, iar anul trecut, guvernul de la Niamey a naționalizat compania minieră Somair, în care Orano deținea 63%.
„Mai multe companii legate de Franța fie și-au redus vizibilitatea, fie au înghețat planurile de extindere, fie se confruntă cu presiuni de renegociere”, a declarat Yannick Lefang, fondatorul Kasi Insight, pentru Al Jazeera. Cu toate acestea, Lefang a subliniat că guvernele din Sahel nu se pot debarasa ușor de companii franceze orientate către consumatori, precum Orange, deoarece „acestea sunt profund înrădăcinate în economiile locale și în structurile de angajare”.
În fața acestor provocări, Parisul încearcă să-și redefinească prezența, renunțând la sprijinul militar și la ajutorul de dezvoltare în favoarea comerțului pur. Analiștii observă o apropiere notabilă de Nigeria și Kenya, două țări cu care Franța nu are un trecut colonial. Împreună, acestea găzduiesc aproape 300 de companii franceze. Nigeria, cea mai mare economie din Africa de Vest, a anunțat în martie că va colabora cu Parisul pentru achiziționarea de echipamente militare și instruirea armatei sale, pe fondul unei crize de securitate tot mai grave. Anterior, în 2024, ambele țări semnaseră un acord de investiții de 300 de milioane de euro pentru infrastructură, sănătate, transport și energie regenerabilă.
În ceea ce privește Kenya, Franța a semnat un pact de apărare pentru a spori cooperarea în domeniul schimbului de informații, securității maritime și menținerii păcii. Cu toate acestea, în 2025, președintele Ruto a reziliat un contract de autostradă cu compania franceză Vinci Highways SAS din cauza costurilor, atribuindu-l ulterior unei firme chineze. Acest episod ilustrează complexitatea relațiilor: chiar și atunci când Franța încearcă să se apropie, concurența din partea altor puteri, în special China, rămâne acerbă.
În concluzie, vizita lui Macron în Kenya reprezintă un pas simbolic important, dar nu și o garanție a succesului. Pentru a-și recâștiga influența, Franța trebuie să demonstreze că poate construi parteneriate cu adevărat egale, să renunțe la reflexele coloniale și să răspundă așteptărilor legitime ale popoarelor africane. Rămâne de văzut dacă investițiile anunțate și noua abordare vor fi suficiente pentru a contracara valul de neîncredere și pentru a face față concurenței din partea Rusiei, Chinei și a altor actori globali.
De ce este important:
Această analiză evidențiază eforturile Franței de a-și redefini relațiile cu Africa într-un moment de criză a influenței sale tradiționale. Înțelegerea acestor dinamici este crucială pentru a anticipa evoluțiile geopolitice și economice din regiune, mai ales în contextul competiției dintre marile puteri pentru resurse și alianțe. De asemenea, subliniază modul în care trecutul colonial continuă să modeleze prezentul și cum noile generații de africani cer respect reciproc și parteneriate echitabile.
