Tradițional, politica externă a statelor era ghidată de ideologii clare – fie că era vorba de liberalism, realism, socialism sau naționalism. Aceste cadre ideologice ofereau o busolă morală și strategică, definind alianțe, inamici și priorități. Însă, în secolul XXI, asistăm la o erodare a acestor granițe ideologice, înlocuite de un pragmatism rece, bazat pe interese imediate și pe necesitatea de a naviga într-un mediu global volatil.
Un exemplu elocvent este relația dintre Statele Unite și Arabia Saudită. Deși Washingtonul critică constant regimul saudit pentru încălcări ale drepturilor omului, cooperarea economică și militară rămâne strânsă, datorită intereselor legate de petrol, securitate regională și contracararea influenței iraniene. Similar, China colaborează cu Rusia în cadrul BRICS și al Organizației de Cooperare de la Shanghai, deși au viziuni diferite asupra ordinii mondiale. Pragmatismul dictează ca aceste state să pună deoparte diferențele ideologice pentru a-și atinge obiective comune.
Conflictul din Ucraina este un alt exemplu. Deși inițial părea o confruntare între democrație și autoritarism, realitatea de pe teren arată o rețea complexă de interese economice și strategice. Statele Unite și Europa susțin Ucraina, dar nu doar din motive ideologice, ci și pentru a slăbi Rusia și a-și consolida influența în Europa de Est. În același timp, țări precum India și Brazilia refuză să se alinieze complet cu Occidentul, preferând o poziție neutră care să le protejeze relațiile economice cu Rusia.
Brahma Chellaney, profesor emerit de studii strategice la Centre for Policy Research, subliniază că „pragmatismul a devenit noul motor al diplomației globale. Statele nu mai sunt dispuse să sacrifice interesele economice pe altarul ideologiei.” Această tendință este vizibilă și în politica climatică, unde țări precum China și Statele Unite colaborează în domeniul energiilor regenerabile, deși au dispute comerciale și geopolitice.
Cu toate acestea, ideologia nu a dispărut complet. Ea persistă în retorica liderilor populisti, care folosesc naționalismul și suveranitatea pentru a mobiliza electoratul. De exemplu, premierul ungar Viktor Orbán promovează o „democrație iliberală”, iar președintele turc Recep Tayyip Erdogan îmbină islamismul cu naționalismul. Însă, chiar și acești lideri adoptă adesea poziții pragmatice atunci când interesele naționale o cer.
Un alt domeniu în care pragmatismul domină este cel al comerțului internațional. Războiul comercial dintre SUA și China a demonstrat că tarifele și sancțiunile sunt folosite ca instrumente de negociere, nu ca expresii ale unor principii ideologice. Ambele părți au căutat să-și maximizeze avantajele, chiar dacă asta a însemnat să ignore regulile Organizației Mondiale a Comerțului.
În concluzie, peisajul internațional actual este caracterizat de o combinație de pragmatism și ideologie, cu primul câștigând tot mai mult teren. Statele sunt forțate să fie flexibile, să-și ajusteze pozițiile în funcție de circumstanțe și să prioritizeze interesele imediate în fața dogmelor. Această tendință poate duce la o mai mare stabilitate pe termen scurt, dar ridică întrebări despre sustenabilitatea unor alianțe bazate doar pe interese, nu și pe valori comune.
De ce este important:
Această schimbare de paradigmă are implicații profunde pentru modul în care înțelegem politica globală. Dacă pragmatismul înlocuiește ideologia, atunci alianțele tradiționale devin mai fragile, iar conflictele pot escalada sau se pot rezolva rapid, în funcție de interese. Pentru cetățeni, asta înseamnă că deciziile liderilor sunt mai puțin previzibile și mai puțin bazate pe principii morale. În același timp, această flexibilitate poate facilita cooperarea în domenii critice, precum schimbările climatice sau securitatea cibernetică. Înțelegerea acestei dinamici este esențială pentru a naviga într-o lume tot mai complexă și interconectată.
