Mirjana Spoljaric, care conduce una dintre cele mai vechi și mai respectate organizații umanitare din lume, a vorbit despre experiențele trăite în Iran, o țară aflată în epicentrul tensiunilor regionale. Deși nu a menționat explicit un conflict anume, referirile sale la „războiul din Iran” sugerează o îngrijorare profundă legată de escaladarea violențelor în Orientul Mijlociu, fie că este vorba despre confruntările dintre Israel și Hamas, implicarea Iranului în sprijinirea grupărilor armate sau riscul unui conflict direct între Teheran și aliații săi. „Civilii plătesc întotdeauna cel mai mare preț”, a declarat Spoljaric, „indiferent de cauzele sau justificările războiului”.
Vizita sa în Iran nu a fost una întâmplătoare. Țara se confruntă cu o criză umanitară complexă, agravată de sancțiunile internaționale, instabilitatea economică și afluxul de refugiați din Afganistan și Siria. În plus, Iranul găzduiește milioane de afgani care au fugit de regimul taliban, iar resursele sunt insuficiente. Spoljaric a atras atenția că, în cazul unui conflict major, sistemul de sănătate iranian, deja fragil, s-ar prăbuși, iar milioane de oameni ar rămâne fără acces la apă potabilă, hrană și electricitate. „Nu putem permite ca războiul să devină o normalitate”, a spus ea, „pentru că atunci pierdem orice urmă de umanitate”.
Unul dintre punctele centrale ale discursului său a fost încălcarea dreptului internațional umanitar. Deși există convenții clare – precum Convențiile de la Geneva – care interzic atacurile împotriva civililor, spitalelor și școlilor, realitatea de pe teren este cu totul alta. Spoljaric a denunțat bombardamentele asupra cartierelor rezidențiale, utilizarea armelor explozive în zone populate și blocarea ajutoarelor umanitare. „Ceea ce vedem în Gaza, în Ucraina, în Sudan sau în Yemen este o criză a umanității”, a afirmat ea. „Statele și grupurile armate trebuie să înțeleagă că există limite pe care nu le pot depăși”.
Președinta CICR a făcut apel la comunitatea internațională să acționeze urgent. Nu este suficient să condamni violențele; trebuie să existe mecanisme eficiente de protecție a civililor, inclusiv coridoare umanitare sigure și acces neîngrădit al organizațiilor de ajutor. De asemenea, a cerut ca toate părțile implicate în conflicte să respecte principiile proporționalității și distincției, chiar și atunci când luptă împotriva terorismului sau a insurgențelor.
Impactul psihologic asupra civililor este un alt aspect pe care Spoljaric l-a evidențiat. Traumele provocate de război nu se vindecă ușor. Copiii care cresc în zone de conflict nu cunosc altceva decât frica și violența, iar acest lucru va avea consecințe pe termen lung asupra societăților. „Nu putem reconstrui pacea dacă nu vindecăm mai întâi rănile sufletești”, a spus ea.
În contextul vizitei sale în Iran, Spoljaric a discutat și cu autoritățile locale despre necesitatea de a permite accesul umanitar necondiționat. Deși Iranul a cooperat în anumite privințe, există încă obstacole birocratice și politice care îngreunează livrarea ajutoarelor. CICR încearcă să medieze între diferitele părți pentru a asigura că civilii nu sunt folosiți ca monedă de schimb în negocieri.
Un alt subiect sensibil este situația prizonierilor și a persoanelor dispărute. În orice război, familiile sunt sfâșiate de incertitudine. Spoljaric a cerut ca toate părțile să furnizeze informații despre deținuți și să permită vizite ale CICR în locurile de detenție. „Fiecare persoană are dreptul de a ști soarta celor dragi”, a subliniat ea.
Analizând declarațiile președintei CICR, putem observa o schimbare de ton față de anii anteriori. Organizația, cunoscută pentru neutralitatea și discreția sa, devine tot mai vocală în fața atrocităților. Acest lucru reflectă o frustrare profundă față de eșecul diplomației și al mecanismelor internaționale de a preveni crimele de război. Spoljaric nu se teme să numească lucrurile pe nume: „Când civilii sunt uciși în masă, nu mai putem vorbi de efecte colaterale. Vorbim de crime care trebuie pedepsite”.
În concluzie, avertismentul lui Mirjana Spoljaric este un strigăt de disperare, dar și un apel la acțiune. Războiul nu este o fatalitate; el este rezultatul deciziilor politice și al lipsei de voință de a găsi soluții pașnice. Protejarea civililor trebuie să fie prioritatea zero a oricărui lider, iar organizațiile umanitare au nevoie de sprijin financiar și politic pentru a-și face treaba. Dacă ignorăm aceste avertismente, riscăm să asistăm la o degradare și mai mare a umanității noastre colective.
De ce este important:
Avertismentele președintei CICR nu sunt simple declarații de presă; ele reprezintă vocea a milioane de oameni care suferă în tăcere. Într-o lume în care conflictele par să se înmulțească, iar indiferența globală crește, mesajul său ne reamintește că fiecare viață contează. Ignorarea acestor semnale înseamnă acceptarea tacită a violenței împotriva celor mai vulnerabili. De aceea, este crucial ca cetățenii, guvernele și organizațiile internaționale să ia atitudine și să transforme cuvintele în fapte concrete.
