Pezeshkian nu a specificat când a avut loc întâlnirea de două ore și jumătate, dar a declarat că Khamenei a facilitat o atmosferă de „încredere, calm, solidaritate și dialog direct, fără intermediari”, conform presei de stat. De la uciderea ayatollahului Ali Khamenei și a altor lideri la începutul războiului, pe 28 februarie, președintele american Donald Trump și alții au promovat ideea că autoritățile militare, de securitate și politice de la Teheran sunt divizate.
„A venit momentul ca Iranul să facă alegerea înțeleaptă”, a declarat secretarul de stat american Marco Rubio reporterilor la Casa Albă, luni, după ce Washingtonul a oferit o nouă propunere pentru a ajunge la o înțelegere cu Iranul. „Nu le este ușor să facă asta, pentru că au o fractură în propriul sistem de conducere. În afară de asta, oamenii de top din acel guvern sunt, cel puțin, nebuni la cap.”
Iran International, o rețea de știri anti-Republica Islamică cu sediul la Londra, a citat săptămâna aceasta surse anonime conform cărora Pezeshkian ar fi fost furios din cauza operațiunilor militare ordonate de Ahmad Vahidi, Ali Abdollahi și alți comandanți ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) și s-ar fi gândit să demisioneze înainte de a cere acces direct la liderul suprem, care se recuperează după rănile suferite în atacul care l-a ucis pe tatăl său.
Cu toate acestea, șeful de cabinet al președintelui și adjunctul său pentru comunicații au acordat interviuri separate agenției de știri ISNA, legată de stat, spunând că Pezeshkian și comandanții IRGC iau decizii în ședințe comune și că afirmațiile despre demisii și disensiuni sunt „știri false”.
IRGC și aparatul de securitate legat de acesta și-au consolidat rolul central în procesul decizional strategic al Iranului, în special în ceea ce privește Strâmtoarea Hormuz, au declarat experți pentru Al Jazeera. „Cred că tabăra militară și de securitate din jurul lui Mojtaba Khamenei are în prezent o influență enormă, probabil mai mare decât în orice moment din ultimii ani, deoarece războiul a ridicat importanța puterii coercitive, a descurajării și a coeziunii în timp de război”, a spus Sina Toossi, cercetător senior nerezident la Centrul pentru Politică Internațională din Washington.
Analistul a spus că Consiliul Suprem de Securitate Națională rămâne oficial o instituție de top, dar în practică, luarea deciziilor trece probabil prin conexiuni mai mici legate de biroul liderului suprem, figuri seniori ale IRGC și oficiali de încredere, precum șeful securității, Mohammad Bagher Zolghadr. „În această etapă, este dificil să ne imaginăm vreun aranjament semnificativ privind strâmtoarea fără binecuvântarea lor”, a spus Toossi. „Hormuz este privită din ce în ce mai mult nu doar ca un punct de sufocare economic, ci ca unul dintre elementele de descurajare strategică de bază ale Iranului, mai ales după ce războiul a demonstrat că Iranul poate amenința în continuare transportul maritim și fluxurile energetice, în ciuda săptămânilor de bombardamente intense americane și israeliene.”
Saeed Leylaz, un analist politic și economic pro-statal din Teheran, a declarat că, deși opiniile pot varia între unele figuri din conducerea Republicii Islamice, toți s-au unit în jurul noului lider suprem. Leylaz a spus că autoritățile iraniene sunt de acord asupra necesității de a menține controlul asupra Hormuz, atâta timp cât blocada navală americană a porturilor iraniene continuă, crescând presiunea asupra gospodăriilor iraniene.
„Dar americanii nu vor să facă concesii. Au început blocada navală imediat după încetarea focului. Apoi au spus că vor să deschidă strâmtoarea și apoi s-au retras”, a spus el pentru Al Jazeera. „Toate acestea semnalează Republicii Islamice că, dacă renunță la controlul strâmtorii fără un acord geopolitic puternic, nu va putea să revină și, prin urmare, va pierde.”
Autoritățile iraniene au continuat să se angajeze în mesaje diplomatice cu Washingtonul prin intermediari, exprimând în același timp neîncredere față de cealaltă parte. Pezeshkian și alții au subliniat că nu pot fi de acord cu o înțelegere care echivalează cu capitularea, în ciuda amenințărilor cu bombardarea masivă a infrastructurii energetice a Iranului.
Ministrul de externe Abbas Araghchi a călătorit în China săptămâna aceasta și a rămas, de asemenea, în contact strâns cu Rusia. „Prietenii noștri chinezi cred că Iranul de după război este diferit de Iranul de dinainte de război”, a spus diplomatul după întâlnirile sale, adăugând că „poziția internațională a Iranului s-a îmbunătățit și și-a dovedit capacitățile și puterea”.
Dar Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu continuă să facă unele dintre aceleași cereri ca înainte de începerea războiului, inclusiv o oprire completă a îmbogățirii uraniului pe teritoriul iranian, precum și extragerea uraniului înalt îmbogățit îngropat.
Leylaz, analistul din Teheran, a spus că Iranul poate face compromisuri temporare în programul său nuclear, dar nu va renunța complet la îmbogățire. El a spus că, deși blocada afectează Iranul, are un impact negativ și asupra aliaților regionali ai SUA, precum Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Kuweit. El a susținut că aceștia au un prag de durere mai scăzut decât Iranul, care a fost supus ani de zile sancțiunilor din partea SUA și ONU.
Toossi, de la Washington, a spus că un stat iranian mai securizat în viitor ar putea fi mai puțin interesat de o apropiere largă cu SUA și mai concentrat pe descurajare, autosuficiență strategică și aprofundarea legăturilor cu puterile non-occidentale. „În același timp, sistemul pare încă interesat să evite un război la scară largă dacă poate asigura recunoașterea intereselor sale fundamentale și poate evita sugrumarea economică. Așadar, cred că cea mai probabilă cale este o confruntare prelungită gestionată, amestecată cu diplomație intermitentă, mai degrabă decât o normalizare completă sau un război total imediat”, a spus el.
De ce este important:
Acest articol evidențiază tensiunile interne și externe cu care se confruntă Iranul într-un moment critic, după războiul din februarie și blocada Strâmtorii Hormuz. Înțelegerea dinamicii dintre președintele Pezeshkian, liderul suprem Khamenei și Corpul Gardienilor Revoluției Islamice este esențială pentru a anticipa evoluțiile geopolitice din Orientul Mijlociu, inclusiv impactul asupra piețelor energetice globale și a securității regionale. De asemenea, arată cum narațiunile de divizare sunt folosite de actori internaționali pentru a exercita presiuni, iar răspunsul Iranului poate modela viitorul relațiilor cu SUA și aliații săi.
