„Ar fi un lucru etic, deoarece acești pacienți au ales singuri această cale”, explică Truog. „Ei s-au gândit cu generozitate: cum aș putea să ajut alți oameni prin moartea mea? Este un gest altruist și mărinimos.” În prezent, în țări precum Canada, Olanda sau Spania, eutanasia este legală, iar pacienții pot fi donatori de organe doar după ce primesc o doză letală de medicamente. Însă această metodă deteriorează organele, în special inima, reducându-le șansele de a fi transplantate cu succes.
Propunerea lui Truog și Winberg schimbă radical regulile jocului: în loc ca pacientul să moară prin injecție letală și apoi să i se preleveze organele, medicii l-ar anestezia profund și i-ar extrage organele în timp ce inima încă bate. Astfel, organele ar fi proaspete și funcționale, crescând semnificativ rata de succes a transplanturilor. „De ce nu ar fi acceptabil ca pacienții să spună: am ales să mor printr-o injecție letală. Nu există o cale prin care să pot ajuta și pe alții? Ar trebui să poată dona organe ca un dar durabil. A le refuza această opțiune nu pare să aibă sens”, argumentează Truog.
Cu toate acestea, ideea este extrem de controversată. Ea încalcă un principiu fundamental al medicinei moderne: „Regula donatorului mort”, care stipulează că un pacient trebuie să fie declarat mort înainte de a i se preleva organele. De asemenea, medicii nu pot ucide pacienți în procesul de recoltare a organelor. Lainie Friedman Ross, bioetician la Universitatea din Rochester, este tranșantă: „Aceasta înseamnă să duci o persoană vie în sala de operație și să scoți o persoană moartă. Eu consider că este crimă. Există limite ale consimțământului. Nu putem consimți ca altcineva să ne ucidă.”
Ruth Faden, bioetician la Johns Hopkins University, recunoaște că ideea este „înspăimântătoare la prima vedere”, dar adaugă că, analizată critic, nu este la fel de tulburătoare pe cât pare. „Dacă suntem angajați să respectăm autonomia indivizilor la sfârșitul vieții, iar ei preferă să maximizeze binele pe care corpurile lor îl pot face, atunci există o justificare etică pentru moartea prin donare”, spune Faden. Ea subliniază că ar fi necesare garanții solide pentru a asigura un consimțământ informat și pentru a proteja pacienții de abuzuri.
Lori Andrews, profesor emerit la Chicago-Kent College of Law, avertizează că această practică ar putea submina încrederea în sistemele de donare de organe și de îngrijire la sfârșitul vieții. „Ar putea da oamenilor imaginea unor vulturi care nu mai așteaptă să mori ca să te atace. Ne duce cu gândul la hoții de cadavre din secolele trecute”, spune Andrews. Criticii se tem că, odată acceptată pentru pacienții cu eutanasie, ușa s-ar putea deschide și pentru sinuciderea asistată sau chiar pentru pacienții din hospice.
În Statele Unite, eutanasia este ilegală, dar sinuciderea asistată este permisă într-un număr tot mai mare de state. În acest cadru, propunerea rămâne teoretică, dar autorii speră să declanșeze o dezbatere necesară. „Sunt oameni care deja consimt la eutanasie voluntară și la donarea de organe. Merită o nouă discuție despre dacă acest lucru este posibil din punct de vedere etic”, conchide Winberg.
De ce este important:
Această propunere forțează societatea să reevalueze limitele dintre viață și moarte, autonomia pacientului și binele comun. În fața unei penurii cronice de organe, ideea de a maximiza donările prin proceduri care sfidează convențiile morale tradiționale poate părea atractivă, dar riscurile de abuz și erodarea încrederii în medicină sunt imense. Dezbaterea nu este doar academică: ea va influența legislația viitoare și modul în care privim moartea și darul vieții.
