Tunisia a fost considerată mult timp singura poveste de succes a primăverii arabe, singura țară care a reușit să tranziționeze de la dictatură la democrație fără un război civil devastator. Revoluția din 2011, care l-a răsturnat pe Zine El Abidine Ben Ali, a inspirat întreaga regiune. Dar la peste un deceniu distanță, visul democratic pare să se estompeze. Președintele Kais Saied, ales în 2019 cu promisiunea de a lupta împotriva corupției și de a aduce stabilitate, a concentrat tot mai multă putere în mâinile sale. În iulie 2021, el a dizolvat parlamentul, a demis guvernul și a început să guverneze prin decrete, o mișcare pe care opoziția a numit-o „lovitură de stat”. De atunci, Tunisia a alunecat într-un regim tot mai autoritar, iar protestele de joi sunt doar ultimul semnal de alarmă.
Manifestanții, adunați în fața Teatrului Municipal din Tunis, au scandat lozinci precum „Jos dictatorul!” și „Vrem dreptate socială!”. Mulți dintre ei au venit cu pancarte pe care scria „Stop abuzurilor” și „Nu mai suportăm minciunile”. Potrivit organizatorilor, mișcarea Nafas, un grup de opoziție format recent din activiști, jurnaliști și foști politicieni, a dorit să atragă atenția asupra deteriorării condițiilor de trai. Întreruperile de curent, care au devenit tot mai frecvente în ultimele luni, au paralizat activitatea economică și au afectat spitalele, școlile și întreprinderile mici. În același timp, prețurile la alimente de bază, combustibil și medicamente au explodat, iar rata șomajului, în special în rândul tinerilor, a depășit 20%.
„Nu mai avem bani să ne hrănim familiile. Guvernul ne ignoră, iar președintele se comportă ca un faraon”, a declarat pentru presa locală un manifestant în vârstă de 45 de ani, care a preferat să-și păstreze anonimatul. O altă femeie, profesoară, a adăugat: „Am votat pentru Saied pentru că am crezut că va aduce schimbarea. Dar acum ne-a adus sărăcie și dictatură. Ne-a furat revoluția.”
Contextul economic este sumbru. Tunisia se confruntă cu o criză financiară severă, iar negocierile cu Fondul Monetar Internațional pentru un pachet de salvare de aproximativ 2 miliarde de dolari sunt blocate de luni de zile. Guvernul lui Saied a refuzat să implementeze reformele cerute de FMI, precum reducerea subvențiilor și restructurarea întreprinderilor de stat, invocând protejarea puterii de cumpărare a cetățenilor. Dar această atitudine a dus la o penurie cronică de produse de bază, iar statul nu mai are resurse să plătească salariile bugetarilor sau să importe cereale și energie. În plus, ratingul de credit al țării a fost retrogradat, iar riscul de default este tot mai real.
Pe plan politic, Saied a încercat să-și consolideze puterea printr-o nouă constituție, adoptată în 2022 printr-un referendum boicotat de opoziție. Aceasta îi conferă președintelui puteri aproape absolute, eliminând orice control parlamentar eficient. De asemenea, a fost creată o nouă cameră legislativă, dar alegerile din 2022 au fost marcate de o participare extrem de scăzută, sub 10%. Mulți observatori internaționali au denunțat aceste evoluții ca fiind o întoarcere la autoritarism. Amnesty International și Human Rights Watch au documentat arestări arbitrare, cenzura presei și restricții severe asupra libertății de exprimare și de asociere.
Mișcarea Nafas, care a organizat protestul de joi, este unul dintre puținele grupuri care mai îndrăznesc să iasă public împotriva regimului. Fondată anul trecut, ea reunește personalități din societatea civilă, foști deputați și activiști de stânga. Liderii săi au cerut eliberarea tuturor deținuților politici și reluarea dialogului național. „Nu vom înceta să luptăm până când Tunisia va redeveni o democrație reală”, a declarat unul dintre fondatori, care a vorbit sub protecția anonimatului, de teama represaliilor.
Reacția autorităților nu a întârziat să apară. Poliția a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea, iar mai mulți manifestanți au fost reținuți pentru scurt timp. Ministerul de Interne a emis un comunicat în care a acuzat protestatarii de „tulburarea ordinii publice” și a avertizat că va lua măsuri legale împotriva oricăror încercări de destabilizare. Președintele Saied, care nu a comentat direct evenimentele, a reiterat într-un discurs televizat că „Tunisia nu va fi condusă de marionete străine” și că „poporul este singurul suveran”.
Analiștii consideră că aceste proteste ar putea fi doar începutul unei mișcări mai ample. „Tunisia se află într-un punct de cotitură. Criza economică este atât de profundă încât regimul nu mai poate oferi nici măcar servicii de bază. Iar represiunea nu face decât să alimenteze furia populară”, a explicat pentru Al Jazeera un expert în politică nord-africană. El a adăugat că, deși Saied controlează armata și forțele de securitate, istoria recentă arată că regimurile autoritare pot cădea rapid atunci când oamenii ies în stradă în număr mare.
În acest context, comunitatea internațională privește cu îngrijorare. Uniunea Europeană, principalul partener comercial al Tunisiei, a cerut reluarea dialogului politic și respectarea drepturilor omului. Statele Unite au avertizat că orice abatere democratică ar putea afecta asistența financiară. Dar Saied pare hotărât să meargă mai departe pe calea sa, ignorând criticile externe și apelurile la moderație.
Pentru tunisienii obișnuiți, însă, miza este mult mai simplă: supraviețuirea de zi cu zi. Într-o țară în care pâinea se scumpește de la o săptămână la alta, iar curentul electric devine un lux, protestele nu sunt doar un act politic, ci o strigăt de disperare. Rămâne de văzut dacă aceste voci vor fi auzite sau dacă Tunisia va aluneca definitiv în abisul autoritarismului și al haosului economic.
De ce este important:
Protestele din Tunisia nu sunt doar un eveniment local, ci un test crucial pentru întreaga regiune. Ele demonstrează că spiritul revoluționar din 2011 nu a murit, dar și că democrația este fragilă și poate fi erodată din interior. Dacă Kais Saied va reuși să rămână la putere prin represiune, acest lucru va trimite un semnal periculos altor lideri autoritari din lumea arabă. În același timp, criza economică tunisiană ar putea declanșa un nou val de migrație spre Europa, amplificând tensiunile politice și sociale pe continent. Prin urmare, soarta Tunisiei este strâns legată de stabilitatea și securitatea întregii regiuni mediteraneene, iar comunitatea internațională nu își poate permite să ignore aceste semnale de alarmă.
