Vizita ministrului qatariot nu a fost una întâmplătoare. Ea survine la doar câteva zile după ce negociatorii libieni au ajuns la un consens asupra unui pact electoral inițial, mediat de ONU, care vizează organizarea de alegeri prezidențiale și legislative într-un termen de 24 de luni. Acordul, redactat în Tunisia de comitetul „4+4” – format din patru membri ai Camerei Reprezentanților din est și patru membri ai Consiliului de Stat din vest –, rescrie legile electorale și stabilește un calendar clar pentru scrutin. Cu toate acestea, pactul se află pe un teren fragil, numeroase voci din ambele tabere afirmând că au fost excluse de la negocieri sau că nu au văzut textul final.
În cadrul întâlnirii de la Benghazi, al-Khulaifi a exprimat sprijinul necondiționat al Qatarului pentru unitatea și suveranitatea Libiei, subliniind necesitatea continuării dialogului și reconcilierii pentru a construi un consens larg și a pregăti terenul pentru stabilitate. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe qatariot, oficialul a discutat cu Haftar despre evoluțiile regionale și „subiecte de interes comun”, reiterând că Qatarul va continua să se implice activ cu toate părțile libiene și cu liderii acestora pentru a sprijini eforturile ONU în vederea unui acord politic durabil.
Înainte de a ajunge la Benghazi, al-Khulaifi a avut convorbiri la Tripoli cu lideri politici, discutând modalități de susținere a procesului politic și a dialogului național. Această dublă vizită – atât în vestul, cât și în estul Libiei – subliniază rolul de mediator pe care Qatarul încearcă să și-l asume, într-un peisaj geopolitic complicat, unde marile puteri au interese divergente.
Contextul divizării libiene este unul extrem de complex. Din 2014, Libia este scindată între Guvernul de Unitate Națională din Tripoli, condus de Abdul Hamid Dbeibah, și administrația din est, condusă de Osama Hammad, susținută de Haftar. Această ruptură a generat instituții paralele, conflicte armate intermitente și o criză umanitară prelungită. Deși au existat numeroase încercări de mediere, inclusiv din partea ONU, progresele au fost lente și adesea compromise de neîncrederea reciprocă.
Pactul electoral recent semnat reprezintă, fără îndoială, un pas important, dar implementarea sa rămâne extrem de dificilă. Experții atrag atenția asupra decalajului dintre puterile părților semnatare și instituțiile care ar trebui să aplice acordul. Al-Mahdi Kashbour, expert juridic libian, a declarat pentru Al Jazeera că există o discrepanță evidentă între competențele comitetului „4+4” și autoritatea reală a organismelor de stat. Pe de altă parte, analistul politic Elias al-Barouni a subliniat că pactul nu oferă planuri concrete pentru organizarea alegerilor, iar chiar dacă obstacolele legale ar fi depășite, rămâne întrebarea cine va guverna Libia în perioada interimară.
Qatarul, prin această vizită, încearcă să-și consolideze poziția de actor cheie în dosarul libian. De-a lungul anilor, Doha a menținut relații atât cu facțiunile din vest, cât și cu cele din est, încercând să echilibreze influențele rivale ale altor state precum Egiptul, Emiratele Arabe Unite sau Turcia. Sprijinul declarat pentru suveranitatea Libiei și pentru un proces politic incluziv este, de asemenea, o încercare de a contracara acuzațiile de amestec în afacerile interne, care au fost aduse anterior Qatarului.
Reacțiile la vizita ministrului qatariot au fost împărțite. Unii oficiali din est au salutat gestul, văzându-l ca pe o recunoaștere a importanței lor politice, în timp ce alții rămân sceptici, amintind de sprijinul anterior al Qatarului pentru grupări islamiste, considerate o amenințare de către tabăra lui Haftar. În vest, vocea oficială a Guvernului de Unitate Națională a fost mai rezervată, dar a subliniat necesitatea unui dialog național cuprinzător.
Pe fondul acestor tensiuni, comunitatea internațională urmărește cu atenție evoluțiile. ONU a salutat pactul electoral ca pe un „pas important”, dar a precizat că textul integral va fi publicat doar după semnarea oficială. Între timp, presiunile pentru organizarea alegerilor cresc, atât din partea populației libiene, obosite de ani de instabilitate, cât și din partea partenerilor internaționali, care văd în scrutin o soluție viabilă pentru ieșirea din criză.
Vizita lui al-Khulaifi la Benghazi nu este doar un gest simbolic. Ea reflectă o strategie mai amplă a Qatarului de a-și extinde influența în Africa de Nord, folosind diplomația și medierea ca instrumente principale. Într-o regiune marcată de conflicte prelungite, Libia rămâne un dosar sensibil, iar orice inițiativă care aduce părțile la masa negocierilor este binevenită. Rămâne de văzut dacă aceste eforturi vor duce la rezultate concrete sau dacă vor rămâne doar declarații de intenție.
În concluzie, angajamentul Qatarului de a sprijini eforturile de unificare a Libiei este un semnal pozitiv, dar nu suficient. Provocările rămân uriașe: neîncrederea profundă între facțiuni, lipsa unei viziuni comune asupra viitorului țării și interferențele externe. Cu toate acestea, faptul că un actor regional important precum Qatarul își reafirmă public sprijinul pentru dialog și reconciliere poate contribui la crearea unui climat mai favorabil negocierilor. Rămâne ca liderii libieni să demonstreze voință politică reală și să pună interesul național mai presus de interesele personale sau de grup.
De ce este important:
Această vizită și declarațiile care o însoțesc sunt relevante deoarece semnalează o posibilă redeschidere a canalelor de comunicare între estul și vestul Libiei, într-un moment în care acordul electoral recent este extrem de fragil. Sprijinul Qatarului, un jucător cu resurse financiare și influență diplomatică, ar putea oferi impulsul necesar pentru implementarea pactului și pentru organizarea alegerilor mult așteptate. Mai mult, implicarea activă a unui stat precum Qatarul poate contribui la echilibrarea influențelor rivale din regiune, reducând riscul unei escaladări a conflictului. Pentru cetățenii libieni, aceasta reprezintă o rază de speranță că după 15 ani de la căderea regimului Gaddafi, țara lor ar putea în sfârșit să meargă spre stabilitate și prosperitate, iar comunitatea internațională urmărește cu interes dacă aceste promisiuni se vor transforma în fapte concrete.
