Sopko nu este un simplu analist de birou. Timp de aproape un deceniu, el a supravegheat modul în care au fost cheltuite miliardele de dolari alocate reconstrucției Afganistanului, documentând eșecurile, risipa și iluziile care au transformat acea misiune într-un exemplu clasic de conflict fără final. Acum, când Statele Unite și aliații lor par să fie din nou atrași într-un conflict de amploare în Orientul Mijlociu, întrebarea pe care și-o pun mulți este dacă Iranul va deveni noul Afganistan – sau chiar noul Vietnam.
Ce înseamnă, de fapt, un „quagmire”? Termenul, folosit pentru prima dată pe scară largă în timpul războiului din Vietnam, descrie o situație în care o forță militară superioară tehnologic și numeric se trezește prinsă într-un conflict asimetric, în care inamicul nu poate fi învins decisiv, iar retragerea devine la fel de costisitoare ca și continuarea luptei. Este un cerc vicios: cu cât rămâi mai mult, cu atât devine mai greu să pleci, iar prețul plătit – în vieți, bani și credibilitate – crește exponențial.
În cazul Iranului, riscurile sunt și mai mari decât în Afganistan. Iranul nu este o țară fragmentată, cu triburi rivale, ci un stat centralizat, cu o armată regulată, o Gardă Revoluționară puternică și o rețea de proxy-uri în tot Orientul Mijlociu – de la Hezbollah în Liban la Houthi în Yemen. Un război prelungit cu Iranul nu ar fi doar o campanie de contrainsurgență, ci un conflict regional care ar putea destabiliza întreaga zonă, ar afecta aprovizionarea globală cu petrol și ar putea atrage alte puteri, precum Rusia sau China, într-un joc periculos.
Sopko, în interviul acordat NPR, a subliniat un aspect adesea ignorat: modul în care administrațiile succesive au tendința de a subestima complexitatea și durata unui astfel de conflict. „În Afganistan, am intrat cu ideea că vom construi o națiune, că vom lăsa în urmă o democrație stabilă. Realitatea a fost cu totul alta”, a spus el. „Același tip de gândire optimistă, aceeași lipsă de planuri realiste pentru ziua de după, se vede acum în discuțiile despre Iran.”
Unul dintre cele mai mari pericole, potrivit lui Sopko, este iluzia că un război poate fi câștigat rapid cu ajutorul tehnologiei și al loviturilor chirurgicale. „Fiecare război începe cu promisiunea unei victorii rapide. Dar realitatea este că, odată ce ai intrat, ești prins într-o logică a escaladării. Inamicul se adaptează, găsește noi tactici, iar tu ești forțat să rămâi pentru a-ți proteja câștigurile inițiale. Așa am ajuns să stăm 20 de ani în Afganistan.”
În ceea ce privește Iranul, există și o componentă suplimentară: programul nuclear. Deși negocierile au fost reluate de mai multe ori, iar un acord pare posibil, există voci care susțin că doar o intervenție militară poate opri definitiv ambițiile nucleare ale Teheranului. Sopko avertizează însă că o astfel de intervenție ar putea avea efectul invers: ar uni populația iraniană în jurul regimului, ar întări poziția hardlinerilor și ar împinge Iranul să accelereze programul nuclear, nu să îl abandoneze.
„Am văzut acest tipar în Irak, unde am invadat pentru a scăpa de armele de distrugere în masă care nu existau, iar rezultatul a fost un haos care a durat ani de zile și a dat naștere la ISIS. În Iran, riscul este ca o acțiune militară să declanșeze exact ceea ce vrei să previi”, a explicat fostul inspector general.
Pe de altă parte, există și argumentul că Iranul este deja într-o stare de slăbiciune, după ani de sancțiuni, proteste interne și presiuni internaționale. Unii analiști cred că un conflict limitat, cu obiective precise – precum distrugerea infrastructurii nucleare – ar putea fi gestionabil și nu ar degenera într-un război de uzură. Dar Sopko rămâne sceptic: „În teorie, totul sună bine. În practică, războaiele rareori respectă planurile. Odată ce primele bombe cad, logica politică se schimbă, iar liderii sunt prinși în propria retorică. E foarte greu să oprești un război la jumătate, mai ales când ai promis cetățenilor tăi că vei merge până la capăt.”
Un alt aspect pe care Sopko îl subliniază este cel al costurilor pe termen lung. În Afganistan, SUA au cheltuit peste 2.000 de miliarde de dolari, iar rezultatul a fost o retragere haotică și o revenire a talibanilor la putere. În Iran, costurile ar putea fi și mai mari, nu doar financiar, ci și în ceea ce privește viețile omenești și stabilitatea regională. „Trebuie să ne întrebăm: care este strategia de ieșire? Dacă nu ai un răspuns clar la această întrebare înainte de a începe, atunci ești deja într-o mlaștină”, a avertizat el.
Discuțiile actuale despre un armistițiu, despre care Sopko spune că seamănă izbitor cu cele din timpul războiului din Afganistan, sunt marcate de un „du-te-vino” continuu. „La început, toată lumea vorbește despre condiții prealabile, despre garanții de securitate, despre mecanisme de verificare. Apoi, pe măsură ce conflictul se prelungește, aceste condiții devin tot mai flexibile, iar scopul final devine doar acela de a opri vărsarea de sânge. Dar până atunci, mlaștina s-a format deja.”
În concluzie, întrebarea dacă războiul din Iran riscă să devină o mlaștină nu are un răspuns simplu. Depinde de o multitudine de factori: voința politică, capacitatea de a negocia, evoluția situației pe teren și, nu în ultimul rând, lecțiile învățate din trecut. John Sopko, care a petrecut ani de zile analizând eșecurile din Afganistan, oferă un avertisment sobru: „Istoria nu se repetă întotdeauna, dar tiparele sunt greu de ignorat. Dacă nu învățăm din greșelile trecutului, suntem condamnați să le repetăm, iar prețul va fi plătit de generații întregi.”
De ce este important:
Înțelegerea riscului ca războiul din Iran să devină o „mlaștină” este crucială nu doar pentru decidenții politici, ci pentru fiecare cetățean, deoarece un astfel de conflict prelungit ar avea consecințe globale: instabilitate în Orientul Mijlociu, fluctuații ale prețului petrolului, crize umanitare și posibile implicări ale altor puteri mondiale. Analiza comparativă cu Afganistanul și Vietnamul oferă lecții valoroase despre capcanele intervențiilor militare și subliniază necesitatea unor strategii de ieșire clare, a diplomației și a evaluării realiste a costurilor umane și financiare. Într-o lume interconectată, deciziile luate astăzi în legătură cu Iranul vor modela securitatea globală pentru decenii, iar ignorarea acestor avertismente ar putea transforma o criză regională într-un dezastru internațional.
