Într-o analiză care zdruncină percepțiile convenționale despre raportul dintre război și prosperitate, David Keen, unul dintre cei mai recunoscuți experți în economie politică și studii de conflict din lumea anglo-saxonă, oferă o perspectivă provocatoare: războiul poate fi nu doar inevitabil, ci și extrem de profitabil pentru anumite categorii de actori. În contextul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite, Israel și Iran, Keen dezvoltă o teză care merită внимательно analizată: conflictele armate pot îndeplini funcții economice, politice și sociale care depășesc cu mult simpla rezolvare a disputelor teritoriale sau ideologice.Keen, profesor la London School of Economics și autor al unor lucrări de referință precum "Economic Functions of Civil Wars" și "Complex Emergencies", a dedicat cariera sa academică înțelegerii mecanismelor prin care violența organizată generează beneficii concrete pentru elite politice și economice. Teoria sa fundamentală susține că războiul nu reprezintă doar un eșec al diplomației sau o expresie a iraționalității umane, ci poate fi un instrument rational utilizat strategic de către cei care dețin puterea. Această perspectivă contrazice narațiunea dominantă care prezintă conflictele armate exclusiv ca tragedii生成的 de neînțelegeri, prejudecăți sau lipsă de comunicare.Unul dintre argumentele centrale ale lui Keen este legat de funcția de control pe care războiul o poate îndeplini în cadrul unui regim politic. În multe contexte, mai ales în regimurile autoritare sau semi-autoritare, amenințarea externă sau starea de conflict permanent devine un instrument de legitimare și menținere a puterii. Guvernele pot folosi războiul pentru a suspenda libertățile civile, pentru a suprima opoziția internă și pentru a concentra resursele publice sub controlul executivului. Este mecanismul pe care istoricul britanic îl numește "funcția de control" a conflictului armat, prin care violența externă servește pentru consolidarea autorității interne.Din punct de vedere economic, Keen identifică multiple canale prin care războiul poate genera profituri semnificative. Sanctiunile economice, deși sunt prezentate ca instrumente menite să descurajeze agresiunea, creează în mod paradoxal economii subterane bazate pe contrabandă și evaziune fiscală. Aceste economii paralele beneficiază anumite grupuri de interese care au capacitatea de a naviga prin rețelele de contrabandă și de a profita de diferențele de preț generate de izolare economică. În cazul Iranului, de exemplu, decenii de sancțiuni americane și internaționale au creat o economie subterană vastă, alimentată de rețele de smuggling care traversează frontierele golfului Persic și ale Asiei Centrale.Complexul militar-industrial reprezintă un alt element crucial în ecuația profitabilității războiului. Keen subliniază că industriile de apărare, contractele de reconstrucție post-conflict și comerțul cu arme generează profituri colosale pentru corporațiile mari și pentru rețelele de subcontractanți. Cererea de echipamente militare crește exponențial în timpul conflictelor, iar statele implicate în război sunt dispuse să aloce resurse bugetare considerabile pentru achiziții de armament. Această dinamică creează un interes economic direct pentru menținerea sau escaladarea tensiunilor, interes care poate influența deciziile politice de la cel mai înalt nivel.Un aspect adesea neglijat în dezbaterile publice despre conflict este ceea ce Keen numește "inamicul util". În multe contexte politice, prezența unui dușman extern sau intern serveste pentru mobilizarea societății, pentru justificarea cheltuielilor militare și pentru consolidarea coeziunii în jurul liderilor politici. Crearea sau menținerea unei amenințări externe poate fi strategică pentru supraviețuirea politică a unor guverne care altfel ar fi confruntate cu critici interne și cereri de reformă. Acest mecanism explică de ce unele regimuri sunt reticente în a rezolva definitiv conflictele care le oferă legitimitate și resurse de putere.Keen examinează, de asemenea, dinamica specifică a războaielor care nu se încheie cu o victorie clară, așa-numitele "războaie perpetue" sau conflict prelungit. Aceste tipuri de război prezintă un avantaj particular pentru anumite categorii de actori: ele mențin fluxul de finanțare militară, de asistență internațională și de ajutoare umanitare fără a necesita o soluționare definitivă. Agențiile umanitare internaționale, contractorii privați de securitate și ONG-urile de dezvoltare pot funcționa ani sau decenii în zone de conflict, generând locuri de muncă și profituri care depind direct de continuitatea violenței. Acest fenomen, pe care Keen îl analizează în detaliu, creează o economie politică a reconstrucției care nu are interes în încheierea reală a ostilităților.Profesorul de la LSE atrage atenția că înțelegerea acestor mecanisme economice ale războiului nu înseamnă negarea suferinței umane generate de conflict sau justificarea violenței. Dimpotrivă, Keen susține că recunoașterea funcțiilor economice și politice ale războiului este esențială pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de peacebuilding. Dacă războiul este profitabil pentru anumite categorii de actori, atunci simpla încetare a focului sau negocierile diplomatice nu vor fi suficiente pentru a asigura o pace durabilă. Este necesar să se abordeze interesele economice și de putere care fac războiul funcțional și atrăgător pentru cei care îl mențin.Una dintre concluziile cele mai provocatoare ale analizei lui Keen este că pacea trebuie să devină mai profitabilă decât războiul, nu doar mai dorită din punct de vedere moral. Aceasta implică reforme structurale profunde care să elimine incentivevele economice ale conflictului, să ofere alternative viabile pentru grupurile care beneficiază de pe urma violenței și să construiască instituții capabile să gestioneze competiția pentru resurse și putere în mod pașnic. Provocarea nu este doar diplomatică sau militară, ci în primul rând economică și instituțională.În contextul actualei escaladări dintre SUA, Israel și Iran, cadrele analitice oferite de David Keen devin de o actualitate stringentă. Înțelegerea funcțiilor economice ale conflictului, a intereselor create de sancțiuni și embargo-uri, a rolului complexului militar-industrial și a mecanismelor de control politic prin violență este esențială pentru cei care încearcă să analizeze rațional dinamica actuală a Orientului Mijlociu. Fără această înțelegere, riscăm să rămânem captivi în narațiuni simplificate care prezintă războiul ca o tragedie absurdă, în loc să îl recunoaștem ca pe un fenomen economic și politic cu propriile sale logici și beneficiari.
Keen propune, în esență, o reorientare fundamentală a modului în care comunitatea internațională abordează prevenirea conflictelor și construcția păcii. În loc să ne concentrăm exclusiv pe negocieri diplomatice și acorduri de încetare a focului, trebuie să identificăm și să abordăm rațional structurile economice și de putere care fac războiul un răspuns atractiv pentru anumite categorii de actori. Aceasta este, după cum susține profesorul britanic, provocarea reală a secolului XXI în domeniul securității internaționale și al dezvoltării umane.
Războiul este mai profitabil decât pacea? David Keen explică mecanismele economice ale conflictului
