Potrivit UNESCO, peste 1,2 milioane de persoane au fost strămutate în Liban de la reluarea ostilităților, dintre care aproximativ 500.000 sunt copii de vârstă școlară. Aproape 339 de școli se află în zone de război, iar alte sute servesc drept adăposturi colective, ceea ce afectează accesul la educație pentru încă 250.000 de copii. În plus, 100 de școli sunt situate în zone cu risc ridicat, ceea ce înseamnă că ar putea deveni inaccesibile în orice moment.
Pentru a face față situației, multe instituții au apelat la învățământul online. Cu toate acestea, experții subliniază că această soluție are limite serioase, mai ales pentru elevii din familii cu venituri mici. „Învățământul hibrid a devenit norma de facto în Liban în ultimii ani, din cauza instabilității continue – de la revoluția din octombrie 2019, la COVID-19, criza economică și acum războiul”, explică Tala Abdulghani, cercetător principal la Institutul Asfari pentru Societate Civilă și Cetățenie. „Dar s-a dovedit adesea ineficient, în special pentru elevii vulnerabili, din cauza accesului limitat la internet, a penuriei de electricitate, a lipsei de dispozitive și a condițiilor de trai instabile. Mulți copii nu pot accesa în mod constant educația.”
Pe lângă problemele tehnice, există și un impact psihologic profund. „Copiii își pierd rutina, stabilitatea, prieteniile și viața normală”, spune Maysoun Chehab, specialist principal în programe educaționale la UNESCO. „Mulți poartă traume, anxietate, frică, incertitudine din cauza strămutărilor repetate, a expunerii la violență și a instabilității prelungite.”
Sistemul educațional libanez era deja fragil înainte de acest conflict. Criza economică a erodat clasa de mijloc, iar coeficientul Gini – care măsoară inegalitatea veniturilor – a crescut de la 0,32 în 2011 la 0,61 în 2023, potrivit Centrului Libanez pentru Studii Politice. Un studiu din 2024 al ESCWA plasa Libanul în topul 1% al celor mai inegale țări din lume. Războiul a adâncit aceste disparități. „În sud, mulți elevi au încetat complet să mai meargă la școală din cauza strămutării, a insecurității și a faptului că școlile se află în zone de conflict activ”, adaugă Abdulghani.
Profesorii sunt, de asemenea, grav afectați. Salariile lor, deja mici, s-au redus cu aproximativ 80% din cauza devalorizării monedei și a crizei economice. „Profesorii sunt coloana vertebrală a oricărui sistem educațional și plătesc un preț enorm”, spune Chehab. „Din 2019, 30% din personalul didactic a părăsit țara sau a schimbat complet profesia.” Mulți dintre cei rămași sunt acum strămutați sau se confruntă cu amenințări directe la adresa vieții.
Ministerul Educației, în coordonare cu UNESCO, a încercat să găsească soluții: deschiderea de schimburi multiple în școlile publice, înființarea de centre temporare de învățare și integrarea serviciilor de sănătate mintală. Cu toate acestea, resursele sunt insuficiente. „Familiile se confruntă cu alegeri imposibile între a plăti pentru transport, mâncare, încălzire sau a menține copiii conectați la educație prin internet”, explică Chehab. Aceste alegeri duc la abandon școlar, care la rândul său crește cazurile de muncă a copiilor și căsătorii timpurii.
Experții sunt îngrijorați că, fără o intervenție națională serioasă, aceste disparități vor avea consecințe pe termen lung. „Ceea ce asistăm este apariția unei educații profund inegale, în care unii copii își continuă studiile, iar alții se confruntă cu întreruperi prelungite, pierderi de învățare, traume și izolare”, spune Abdulghani. „Teama este că, fără o intervenție serioasă la nivel național, aceste disparități vor avea consecințe pe termen lung și vor lăsa o întreagă generație în urmă.”
În plus, accentul pus pe recuperarea materiilor de bază, precum științele și matematica, duce la neglijarea educației civice. Într-o țară cu numeroase secte religioase, acest lucru ar putea fi periculos. „Misiunea unui sistem educațional este să formeze cetățeni”, subliniază Carlos Naffah, cercetător academic. Fără o educație care să promoveze coeziunea socială și înțelegerea reciprocă, viitorul Libanului riscă să fie marcat de diviziuni și mai adânci.
De ce este important:
Acest articol evidențiază o criză umanitară și educațională majoră, cu implicații pe termen lung pentru stabilitatea și unitatea Libanului. Pierderea unei întregi generații de elevi nu înseamnă doar un deficit de cunoștințe, ci și o fractură socială care va afecta reconstrucția post-conflict. În plus, subliniază modul în care războaiele și crizele economice exacerbează inegalitățile existente, transformând educația – un drept fundamental – într-un privilegiu. Pentru cititorii români, aceasta este o lecție despre fragilitatea sistemelor educaționale în fața conflictelor și despre necesitatea solidarității internaționale pentru a preveni dezastrul umanitar.
