Mulți din partid tânjesc după o schimbare, după o serie de greșeli care au culminat cu un rezultat dezastruos la alegerile locale de la începutul lunii mai. Deși a câștigat o majoritate covârșitoare la alegerile generale din 2024, Partidul Laburist stă prost în sondaje, adesea pe locul doi, în spatele partidului de dreapta Reform. Potrivit Ipsos, Starmer este cel mai nepopular prim-ministru de când au început sondajele, la sfârșitul anilor 1970.
Burnham este unul dintre cei mai populari politicieni ai partidului, supranumit „Regele Nordului” de presă și considerat un candidat de stânga moderată, din afara elitei politice londoneze. Conform ziarului The Times, rivalii lui Burnham pentru funcția supremă, inclusiv actualul premier Keir Starmer, ar fi fost rugați să se dea la o parte dacă primarul în vârstă de 56 de ani câștigă o alegere parțială.
Dar cât de departe de establishment se află, de fapt, Burnham? Care este trecutul său și ce ar putea însemna o posibilă conducere pentru politica internă și globală?
Analiștii spun că Burnham atrage prin aparenta sa distanță față de „bula Westminster”. Această percepție s-a consolidat în februarie, când, printr-o mișcare văzută de mulți ca o încercare de a-l proteja pe vulnerabilul Starmer, Comitetul Executiv Național al Partidului Laburist l-a împiedicat pe Burnham să candideze în alegerile parțiale din Manchester Gorton și Denton, câștigate în cele din urmă de Partidul Verde.
Burnham, al cărui discurs este presărat cu expresii nordice, își cultivă statutul de outsider. Dar el a fost și un membru proeminent al echipei de conducere a Partidului Laburist, atât la guvernare, cât și în opoziție. Înainte de a câștiga funcția de primar al Manchesterului în 2017, a fost secretar-șef al Trezoreriei și, ulterior, secretar de stat pentru Sănătate sub conducerea lui Gordon Brown, având un rol de prim-plan în gestionarea consecințelor crizei financiare din 2008 și a dezbaterilor privind reforma sistemului național de sănătate (NHS) într-o perioadă de austeritate.
În 2010, după demisia lui Gordon Brown în urma înfrângerii laburiste la alegerile generale, Burnham a intrat în cursa pentru conducerea partidului, dar s-a clasat pe locul patru, în spatele câștigătorului Ed Miliband. În 2015, după ce Ed Miliband a demisionat, a fost un îndepărtat secund, în spatele lui Jeremy Corbyn.
Deziluzia sa față de politica mainstream a început în 2009, când era ministru al Culturii. La un eveniment care marca aniversarea dezastrului de pe stadionul Hillsborough, în care 97 de fani ai lui Liverpool au murit striviți cu 20 de ani mai devreme, a fost huiduit, ceea ce a declanșat o campanie pentru o anchetă. „Mi-am dat seama că întregul stat britanic ignorase un oraș englez care cerea dreptate de 20 de ani. Nu a fost întâmplător. A fost deliberat”, a spus el în ianuarie. „Am fost aruncat într-o criză de acea invitație, pentru că făceam parte dintr-un guvern care nu făcuse nimic pentru suporterii lui Liverpool și pentru orașul Liverpool.”
Cu toate acestea, deși ruptura sa de mainstream-ul politic părea definitivă, rolul său ulterior de primar i-a adus laude din partea localnicilor și a observatorilor. De la victoria din 2017 până la realegerile din 2021 și 2024, Burnham s-a concentrat pe extinderea puterilor devolute pentru regiunea orașului, inclusiv un control mai mare asupra transporturilor, locuințelor și finanțării pentru competențe. Mandatul său a fost marcat și de introducerea reformelor de francizare a autobuzelor, așa-numita Bee Network, menită să readucă serviciile sub control public, alături de inițiative care abordează problema persoanelor fără adăpost.
Conflictele sale de mare profil cu Westminster în timpul pandemiei de COVID-19, în special în ceea ce privește finanțarea restricțiilor locale în Greater Manchester, au determinat o parte a presei să-l numească „Regele Nordului”, o poreclă apărută inițial în glumă în 2020, dar care a ajuns să fie privită mai serios pe măsură ce profilul său național a crescut.
La sfârșitul lunii octombrie 2023, în timp ce mare parte a Partidului Laburist oferea sprijin Israelului, Burnham s-a alăturat primarului Londrei, Sadiq Khan, și liderului laburist scoțian, Anas Sarwar, în cererea de încetare a focului în Gaza. Burnham a criticat coloniile ilegale israeliene și pe premierul Benjamin Netanyahu. A vizitat Cisiordania ocupată împreună cu Prietenii Laburiști ai Palestinei în 2012 și a declarat în fața campaniei Palestine Solidarity, în iulie același an, că statalitatea „nu este un cadou de oferit, ci un drept de recunoscut”.
Cu toate acestea, el sprijină și Israelul. Membru al Prietenilor Laburiști ai Israelului din 2015, Burnham a spus în timpul campaniei sale pentru conducerea partidului că, dacă va fi ales, prima sa vizită de stat va fi în Israel. De asemenea, a respins campania de boicotare a Israelului, numind-o „răutăcioasă”.
Deși este un critic vehement al așa-numitului Război împotriva Terorii, el a votat totuși în favoarea războiului din Irak și de două ori împotriva unei anchete. În 2023, a recunoscut că, deși existau argumente pentru înlăturarea liderului irakian Saddam Hussein, „nu pot justifica furia, retorica, graba cu care s-a făcut, nici lipsa unui plan pentru perioada de după. Din această cauză, acțiunea SUA-Regatul Unit a provocat prejudicii uriașe civililor nevinovați, iar sentimentul de nedreptate a recrutat unii dintre ei în cauza teroriștilor. Dacă răspunsul la 11 septembrie trebuia să elimine terorismul, este greu să nu concluzionezi că nu a făcut decât să-l amplifice”, a scris el în ziarul britanic The Independent.
El a criticat ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, folosind o apariție la conferința de anul trecut pentru a-și critica propriul partid pentru eșecul de a „sancționa” daunele economice provocate de Brexit. La un eveniment periferic, a spus că speră să vadă, în timpul vieții sale, revenirea Regatului Unit în UE.
Burnham a arătat un sprijin ferm pentru NATO, amenințând că va demisiona din cabinetul lui Jeremy Corbyn dacă acesta ar decide să părăsească alianța în cazul în care ar fi ales.
Cu toate acestea, între Burnham și 10 Downing Street se află o alegere parțială încă neprogramată și insurgentul partid de dreapta Reform. Liderul Nigel Farage le-a spus jurnaliștilor că partidul va „arunca absolut totul” în alegerile parțiale din Ashton-in-Makerfield.
Așadar, deși Burnham se bucură de titlul de „Rege al Nordului”, încoronarea sa rămâne incertă.
De ce este important:
Ascensiunea lui Andy Burnham reflectă o nemulțumire profundă față de clasa politică tradițională din Marea Britanie și o dorință de reînnoire a Partidului Laburist. Dacă va reuși să devină prim-ministru, politicile sale – de la devoluția puterii către regiuni, la poziția sa critică față de războiul din Irak și sprijinul pentru o încetare a focului în Gaza – ar putea redefini direcția Regatului Unit, atât pe plan intern, cât și pe scena internațională. În plus, confruntarea sa cu partidul Reform condus de Nigel Farage va fi un test crucial pentru viitorul politicii britanice, într-un moment în care populismul de dreapta câștigă teren.
