Valar Atomics a fost una dintre primele companii care și-a pornit reactorul. Pe 18 iunie, într-o structură asemănătoare unui cort în deșertul Utah, reactorul a atins „starea critică” – termenul nuclear pentru pornire. Antares Nuclear anunțase deja pe 4 iunie că reactorul său a intrat în funcțiune. Alte companii sunt aproape de a atinge termenul limită, toate acestea într-un interval de mai puțin de un an. „Nu am mai făcut nimic atât de repede, practic niciodată”, a declarat Nick Touran, ofițer nuclear șef la Ocean Atomics, o firmă care își propune să instaleze reactoare nucleare pe nave civile. Compania sa nu face parte din program, dar Touran urmărește îndeaproape evoluțiile. „Sunt încântat că în sfârșit construim aceste reactoare mici și le testăm, vom vedea care este povestea economică și dacă există o piață. Va fi mult mai bine decât să stăm și să vorbim despre ele, așa cum am făcut în ultimii 40 de ani”, a adăugat el.
Cu toate acestea, viteza cu care se desfășoară programul alarmează experții în siguranță nucleară. Edwin Lyman, directorul pentru siguranța energiei nucleare la Uniunea Oamenilor de Știință Preocupați, consideră că această cursă este „în esență un exercițiu de relații publice”. El subliniază că reducerea reglementărilor anulează lecțiile de siguranță acumulate de-a lungul deceniilor în industria nucleară. „Da, desigur, dacă încalci toate regulile, poți face lucrurile rapid”, a spus Lyman, referindu-se la decizia Departamentului de Energie de a rescrie regulile pentru program. Reactoarele de testare pot funcționa, dar „acest lucru nu trebuie confundat cu ceva legat de un reactor nuclear capabil să producă electricitate într-un mod stabil și sigur”.
O mare parte din acțiune se desfășoară la Laboratorul Național din Idaho al Departamentului de Energie, unde mai multe companii și-au instalat bazele. Una dintre ele este Radiant, care speră să construiască reactoare mici pentru diverse aplicații, de la ajutor în caz de dezastru până la centre de date. Rita Baranwal, ofițerul nuclear șef al firmei, a declarat că asamblează reactorul într-o clădire specială securizată numită DOME. „Până pe 4 iulie, urmărim să introducem reactorul în DOME și să începem testarea”, a spus ea pentru NPR. Testarea nu este același lucru cu atingerea stării critice, iar Baranwal a recunoscut că Radiant probabil nu va fi critic până la termenul limită. Cu toate acestea, ea se așteaptă ca reactorul să funcționeze în curând. „Singurul lucru pe care nu îl vom face la Laboratorul Național din Idaho în această vară este să generăm electricitate”, a adăugat ea.
Reactorul Radiant arată radical diferit față de reactoarele masive de astăzi. Este mult mai mic, iar combustibilul său nuclear are o formă diferită. În loc de tijele lungi tradiționale, Radiant folosește mici bile de combustibil nuclear umplute cu granule de uraniu. „Vă amintiți de gobstoppers?” a întrebat Baranwal, referindu-se la bomboanele stratificate. Aceste „gobstoppers nucleare” pot funcționa la temperaturi mai ridicate și sunt mai rezistente la topire. Radiant și alte companii intenționează să utilizeze acest tip de combustibil împreună cu alte tehnologii pentru a construi o serie de reactoare mai mici și mai mobile. „Am început construcția fabricii noastre pentru producția de masă a reactoarelor. Vizează aproximativ 50 pe an”, a spus Baranwal. În prezent, în Statele Unite funcționează 96 de reactoare.
Pentru a construi reactoarele atât de repede, s-a plătit un preț. NPR a relatat că Departamentul de Energie a rescris complet standardele de siguranță și securitate pentru a facilita aprobarea reglementară. Departamentul a declarat că reglementările tăiate erau „inutile” și că siguranța nu a fost compromisă. Consultările s-au făcut cu companiile, dar nu și cu publicul. De asemenea, noile reactoare au fost exceptate de la evaluările de mediu. Lyman se teme că dereglementarea va eroda standardele pentru cât de multă securitate este necesară sau cât de multă monitorizare a mediului ar trebui făcută, într-un moment în care aceste reactoare mici produse în masă ar putea apărea în locații din toată țara.
Programul a fost lansat de Trump printr-un ordin executiv semnat în mai 2025, care stipula că președintele speră să vadă reactoare online până pe 4 iulie 2026. Departamentul de Energie a răspuns prin Reactor Pilot Program, care oferă companiilor posibilitatea de a construi și testa reactoare rapid, cu reglementări reduse. Aceasta a declanșat o adevărată cursă nucleară. Până acum, două companii au atins obiectivul de a porni reactorul, iar altele sunt aproape.
Criticii subliniază că viteza și lipsa de transparență ridică semne de întrebare serioase. „Da, desigur, dacă încalci toate regulile, poți face lucrurile rapid”, a repetat Lyman. El a adăugat că testele reușite nu trebuie confundate cu un reactor nuclear capabil să producă electricitate în siguranță. În plus, există îngrijorări că aceste reactoare mici, dacă vor fi produse în masă, ar putea fi amplasate în zone dens populate, fără o evaluare adecvată a riscurilor.
Pe de altă parte, susținătorii programului, precum Nick Touran, consideră că aceasta este o oportunitate istorică de a inova și de a testa tehnologii care au fost blocate de birocrație timp de decenii. „Este atât de mult mai bine decât să stăm și să vorbim despre ele”, a spus el. Companiile implicate, cum ar fi Valar Atomics, Antares Nuclear, Radiant și Aalo Atomics, sunt optimiste că tehnologiile lor vor putea oferi energie curată și sigură la scară largă.
În timp ce cursa se apropie de final, rămâne de văzut dacă aceste reactoare experimentale vor deveni o soluție viabilă pentru viitorul energetic al Americii sau dacă graba va duce la accidente care ar putea submina încrederea publicului în energia nucleară. Cert este că, pentru prima dată în decenii, Statele Unite construiesc și testează reactoare nucleare noi, iar aceasta este o schimbare majoră.
De ce este important:
Această cursă nucleară nu este doar o demonstrație de forță tehnologică, ci și un test al modului în care guvernul american echilibrează inovația cu siguranța publică. Succesul sau eșecul acestor reactoare ar putea influența viitorul energiei nucleare la nivel global, într-un moment în care lumea caută surse de energie curată și fiabilă. Dacă programul reușește, ar putea deschide calea pentru o nouă generație de reactoare mici, modulare, care să fie produse în masă și instalate rapid. Dacă eșuează din cauza unor probleme de siguranță, ar putea întârzia cu ani de zile adoptarea energiei nucleare. De aceea, este crucial să urmărim cu atenție evoluțiile și să învățăm din această experiență.
