„Iranul ne imploră, atât direct, cât și indirect: «Hai să facem o înțelegere. Să vorbim»”, a spus Rubio. „Problema cu Iranul este că, de fiecare dată când fac o înțelegere, cei care conduc fie o încalcă, fie vor să o schimbe. Așa că se pare că nu sunt pregătiți să facă un acord, așa că vor continua să plătească un preț, iar în fiecare noapte prețul devine din ce în ce mai mare.”
Rubio a descris Iranul drept „o țară condusă de clerici radicali”, pe care i-a numit „indiferenți” față de problemele economice ale țării. „Iranul ar putea fi cea mai bogată țară din Orientul Mijlociu dacă ar vrea. Dar, în schimb, își iau banii și îi folosesc pentru a-i da Hezbollahului. Îi dau Hamasului. Îi dau houthiților. Îi dau milițiilor șiite. Îi dau terorismului sponsorizat din întreaga lume”, a afirmat el, referindu-se la grupările aliate sau susținute de Teheran în regiune.
Întrebat despre oficialii iranieni care și-au descris politica militară față de SUA drept „ochi pentru ochi”, Rubio a spus că abordarea președintelui Donald Trump este „cap pentru ochi”. Iranul „va plăti un preț foarte mare pentru ceea ce face. Plătește deja un preț mare”, a susținut el, afirmând că infrastructura industrială a Iranului este „decimată”, rezultând daune de „miliarde” de dolari.
Obiectivul central al Washingtonului, a spus Rubio, rămâne un Iran denuclearizat. „Interesul nostru numărul unu și amenințarea pe care o reprezintă pentru lume sunt acești nebuni care dețin o armă nucleară, iar asta nu se va întâmpla”, a spus el.
Rubio a negat, de asemenea, că Rusia ar ajuta Iranul cu programele sale de armament și a spus că mișcarea houthi din Yemen a fost „păcălită” de Iran să vizeze nave legate de Arabia Saudită, după ce a stat departe de implicarea directă mai devreme în conflict. „Sper că se vor opri”, a spus el. „Nu ar trebui să facă asta.”
Statele Unite au semnat luna trecută un memorandum de înțelegere (MoU) cu Iranul, pe care Teheranul spune că Washingtonul l-a încălcat în mod repetat. Ambele părți au indicat că acordul este, de fapt, încheiat. În ultimele 12 nopți, SUA au lansat lovituri asupra Iranului, despre care spun că vizează degradarea capacității militare iraniene de a lovi nave în apele regionale. Cu toate acestea, Teheranul spune că infrastructura civilă a fost lovită. Cele mai recente lovituri au vizat terminalul de pasageri de la punctul de trecere a frontierei Shalamcheh cu Irakul, ucigând două persoane și rănind altele.
Ca răspuns la lovituri, Iranul a lansat atacuri asupra activelor militare americane situate în Orientul Mijlociu. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, a respins joi orice justificare pentru loviturile americane asupra infrastructurii, scriind pe X că vizarea podurilor și centralelor electrice constituie represalii ilegale și pedepse colective în temeiul dreptului internațional umanitar. El a susținut că invocarea ordinelor superiorilor nu îi protejează pe autori de răspunderea penală, subliniind că Legea privind crimele de război din SUA și codurile legale militare impun militarilor să refuze ordinele „vădit ilegale”. Iranul, a spus el, „rămâne ferm și hotărât împotriva ilegalității”.
Vorbind pentru Al Jazeera, Zeidon Alkinani, director fondator al Institutului de Perspective Arabe, a spus că Iranul folosește „o retorică foarte asemănătoare” cu cea a Washingtonului. „Și ei vor un acord, iar americanii nu sunt serioși în privința unui acord”, a spus el. „Acest lucru indică doar că schimbul de lovituri va continua în paralel cu conflictul real de pe teren.”
În ceea ce privește houthiții, Alkinani a subliniat recenta lor tăcere cu privire la Iran. „Nu a existat nicio mențiune despre Iran, ceea ce înseamnă că houthiții ar dori să își reevalueze și să își recalculeze realitatea”, a adăugat el, menționând că declarațiile lui Rubio „ar putea indica o disponibilitate a SUA de a negocia în cele din urmă cu houthiții, ca și cum houthiții ar indica că doresc un nou acord autonom” față de Teheran.
Analizând situația, este clar că retorica tensionată dintre SUA și Iran continuă să escaladeze, în timp ce ambele părți par să caute o soluție, dar nu sunt dispuse să facă concesii majore. Rubio încearcă să prezinte Iranul ca fiind disperat și slab, în timp ce Teheranul insistă că este ferm și că nu va ceda sub presiune. Loviturile aeriene americane, care au vizat atât ținte militare, cât și infrastructură civilă, au stârnit critici internaționale și au adâncit criza umanitară din regiune.
Pe de altă parte, Iranul continuă să își susțină aliații din regiune, cum ar fi Hezbollah, Hamas și houthiții, ceea ce complică și mai mult eforturile de pace. Declarațiile lui Rubio sugerează că SUA nu sunt dispuse să negocieze până când Iranul nu va face concesii semnificative, în special în ceea ce privește programul său nuclear. În același timp, Iranul pare să spere că presiunea internațională și costurile umane ale războiului vor forța Washingtonul să revină la masa negocierilor.
Este de remarcat faptul că Rubio a negat implicarea Rusiei în sprijinirea programelor de armament iraniene, ceea ce contrazice unele rapoarte anterioare. De asemenea, comentariile sale despre houthiți indică o posibilă schimbare de strategie a SUA în Yemen, unde Washingtonul ar putea fi dispus să negocieze direct cu gruparea, dacă aceasta se va distanța de Iran.
În concluzie, conflictul dintre SUA și Iran rămâne într-un impas periculos, cu ambele părți angajate într-un joc de șah geopolitic în care fiecare mișcare este calculată pentru a câștiga avantaj. În timp ce Rubio vorbește despre „cap pentru ochi”, realitatea este că civilii plătesc cel mai scump preț. Rămâne de văzut dacă diplomația va prevala sau dacă violența va continua să escaladeze, amenințând stabilitatea întregii regiuni.
De ce este important:
Acest articol evidențiază tensiunile crescânde dintre SUA și Iran, care au implicații majore pentru securitatea globală și stabilitatea Orientului Mijlociu. Declarațiile lui Marco Rubio reflectă poziția dură a administrației Trump, în timp ce Iranul încearcă să negocieze din poziție de forță. Înțelegerea acestor dinamici este crucială pentru a anticipa evoluțiile viitoare, inclusiv riscul unui conflict mai larg care ar putea afecta piețele energetice, securitatea regională și drepturile omului.
