Am ajuns în acest sat creștin din zona rurală Homs împreună cu Abdallah Ibrahim, un bărbat care a predat generații întregi de copii înainte ca războiul să le sfâșie viețile. Satul, cândva un colț liniștit al Siriei, este acum plin de ruine. Ziduri crăpate, acoperișuri prăbușite și străzi pustii vorbesc despre anii de conflict care au transformat această regiune într-un câmp de luptă. Ibrahim ne-a spus, cu o voce încărcată de tristețe, că se teme ca violența sectară – care a continuat să afecteze Siria chiar și după încheierea oficială a războiului civil – să nu lovească din nou comunitatea sa creștină. Dar, în acea după-amiază de octombrie, a ales să lase deoparte aceste temeri.
„Am plantat mulți dintre acești pomi acum zeci de ani, când eram adolescent”, ne-a spus Ibrahim, în timp ce se apleca să culeagă măslinele căzute pe pământul uscat. „Acești pomi sunt ca niște copii pentru mine. I-am văzut crescând, i-am îngrijit, iar acum, după atâta timp, pot să culeg din nou roadele lor.” Recolta de măsline este un ritual străvechi în această parte a lumii, un simbol al continuității și al speranței. Pentru Ibrahim, fiecare măslină culeasă este o victorie asupra uitării și a distrugerii.
Războiul civil sirian, care a început în 2011, a lăsat în urmă peste jumătate de milion de morți și a strămutat milioane de oameni. Pentru comunitățile creștine, care reprezentau aproximativ 10% din populația Siriei înainte de conflict, războiul a fost deosebit de devastator. Mulți au fugit în străinătate, iar cei care au rămas trăiesc cu teama constantă că violența sectară va reizbucni. În satul lui Ibrahim, biserica a fost avariată, casele au fost jefuite, iar cimitirul a fost profanat. Cu toate acestea, oamenii încearcă să-și reconstruiască viețile, bucată cu bucată.
Recolta de măsline din acest an este un pas mic, dar semnificativ, în acest proces de vindecare. „Nu este vorba doar despre măsline”, a explicat Ibrahim, în timp ce punea fructele într-un coș de răchită. „Este vorba despre a ne reconecta cu pământul nostru, cu tradițiile noastre, cu ceea ce am fost înainte ca războiul să ne ia totul.” Pentru el, gustul măslinelor proaspete, ușor amărui, este gustul copilăriei, al verilor petrecute sub umbra pomilor, al mesei de seară în familie.
În timp ce culegeam împreună cu el, am observat cum soarele blând de toamnă lumina peisajul dezolant. Ruinele satului păreau mai puțin amenințătoare, iar aerul era umplut de mirosul de pământ umed și de frunze uscate. Pentru câteva ore, am simțit că timpul s-a oprit. Ibrahim ne-a spus că intenționează să facă ulei de măsline din cea mai mare parte a recoltei, pe care să-l păstreze pentru iarnă. „Uleiul de măsline este aur lichid în această regiune”, a spus el zâmbind. „Cu el vom găti, vom face săpun, vom unge pâinea. Este un dar al pământului.”
Dar dincolo de aspectul practic, această recoltă are o semnificație emoțională profundă. După aproape 14 ani de război, mulți sirieni au pierdut nu doar casele, ci și identitatea. Recoltarea măslinelor este un act de rezistență culturală, o modalitate de a spune: „Încă suntem aici, încă trăim, încă sperăm.” Ibrahim a recunoscut că mai este mult de făcut pentru a reconstrui satul și pentru a vindeca rănile trecutului. „Dar fiecare pas contează”, a spus el. „Astăzi am făcut un pas. Mâine poate vom face altul.”
Pentru comunitatea creștină din acest sat, viitorul rămâne incert. Mulți tineri au plecat în Europa sau în America, iar cei care au rămas sunt îmbătrâniți. Biserica locală, care odinioară găzduia sute de credincioși la slujbele de duminică, acum abia dacă adună câteva zeci de persoane. Cu toate acestea, există o determinare tăcută de a continua. „Nu putem renunța la ceea ce am construit”, ne-a spus un alt sătean, un bărbat în vârstă care își cosea o gaură în haină. „Aceasta este casa noastră. Aici ne-am născut, aici vom muri.”
În timp ce ne pregăteam să plecăm, Ibrahim ne-a oferit câteva măsline să le gustăm. Erau tari, ușor amărui, dar cu un gust bogat, pământesc. Era gustul unui pământ care a suferit, dar care încă dă roade. Era gustul unei case pierdute și regăsite, fie și pentru o clipă. „Poate că anul viitor vom avea o recoltă și mai bună”, a spus Ibrahim, privind spre pomii săi. „Poate că pacea va veni în sfârșit. Până atunci, vom continua să culegem măslinele și să sperăm.”
De ce este important:
Această poveste nu este doar despre o recoltă de măsline, ci despre reziliența umană în fața tragediei. Siria postbelică se confruntă cu provocări imense: reconstrucția infrastructurii, reconcilierea comunităților divizate și redresarea economică. În acest context, gesturi aparent mici, precum culegerea măslinelor, capătă o semnificație profundă. Ele reprezintă o reafirmare a identității și a legăturii cu pământul, într-o țară unde războiul a încercat să distrugă totul. Pentru comunitățile creștine, care au fost printre cele mai afectate de violența sectară, astfel de momente sunt esențiale pentru a menține vie speranța. În plus, această relatare ne amintește că, dincolo de statistici și știri, există oameni reali care încearcă să-și reconstruiască viețile, cu demnitate și curaj. Este o lecție de umanitate pe care nu ar trebui să o uităm.
