Fondat în 1869, la ordinele împăratului Meiji, sanctuarul a fost creat pentru a adăposti sufletele soldaților căzuți în războaiele purtate de Japonia. Numele „Yasukuni” înseamnă, potrivit site-ului oficial, „păstrarea păcii”, iar împăratul Meiji, la prima sa vizită din ianuarie 1874, a compus un poem în care promitea că numele celor care au murit pentru țară vor rămâne veșnic în acest loc. De atunci, aproximativ 2,5 milioane de persoane au fost înscrise aici, inclusiv criminali de război condamnați, ceea ce face din Yasukuni un subiect extrem de sensibil.
În fiecare an, la aniversările războiului, politicieni japonezi și cetățeni de rând vin să aducă un omagiu morților. În timpul festivalurilor de primăvară și toamnă, un emisar imperial vizitează și el sanctuarul. Însă ceea ce pentru mulți japonezi este o tradiție firească, pentru China, Coreea de Sud, Coreea de Nord și Taiwan reprezintă o insultă și o dovadă că Japonia nu și-a asumat pe deplin trecutul colonial.
Controversa a atins punctul culminant în 1978, când 14 lideri civili și militari japonezi, condamnați de Tribunalul Internațional Militar pentru Orientul Îndepărtat după înfrângerea din 1945, au fost înscriși în mod oficial în sanctuar. Acești „criminali de război de clasă A”, cum au fost numiți, sunt considerați de mulți drept simbolul a tot ce a însemnat militarismul japonez: invazii, masacre, sclavie sexuală și suferințe incalculabile pentru milioane de oameni din Asia.
Tensiunile s-au reaprins recent, când ministrul apărării, Shinjiro Koizumi, a vizitat sanctuarul pe 15 august, chiar de ziua comemorării capitulării Japoniei în al Doilea Război Mondial. Premierul Sanae Takaichi, deși nu a intrat în incintă, a ales să se oprească într-o parcare la aproximativ 200 de metri distanță, de unde s-a înclinat de două ori, a bătut din palme de două ori și s-a înclinat din nou în direcția altarului. De asemenea, a trimis o ofrandă, la fel cum au făcut și predecesorii săi. Gestul său a fost interpretat ca o încercare de a mulțumi pe toată lumea, dar a stârnit critici dure atât în China, cât și în Coreea de Sud.
Ministerul de Externe de la Beijing a declarat că „condamnă ferm” ofranda și vizita ministrului apărării, transmițând un protest oficial Japoniei. Seulul a vorbit despre „regret profund” față de acțiunile „anacronice” ale liderilor japonezi, cerând ca Tokyo să privească istoria în față și să demonstreze prin fapte „umilință și remușcare sinceră”.
În apărarea lor, unii oficiali japonezi susțin că vizitele sunt făcute cu titlu personal, pentru a onora memoria celor căzuți, și că nu au nicio legătură cu politica externă. Ministrul apărării, Koizumi, a declarat după vizita sa: „Alături de jurământul de a renunța la război, mi-am reafirmat hotărârea de a continua să ne îndeplinim responsabilitatea de a susține calea postbelică a Japoniei ca națiune pașnică”.
Dar istoria nu poate fi ștearsă cu una, cu două. În 1931, forțele japoneze au invadat Manciuria, o regiune care cuprindea părți din China și Uniunea Sovietică. În războiul chino-japonez din 1937-1945, estimările istoricilor arată că între 15 și 20 de milioane de chinezi au fost uciși, în timp ce autoritățile japoneze au raportat aproximativ 48.000 de soldați morți. În 1910, Japonia imperială a colonizat întreaga peninsulă coreeană, folosind muncă forțată coreeană și trimițând mii de femei, cunoscute eufemistic drept „femei de confort”, în bordeluri militare din Asia și Japonia.
Deși liderii japonezi au exprimat de-a lungul timpului remușcări și au emis declarații oficiale, relațiile cu China și cu cele două Corei rămân tensionate. Vizitele la Yasukuni sunt percepute ca o dovadă că Japonia nu a învățat lecțiile trecutului și că nu este pregătită să-și asume pe deplin responsabilitatea istorică.
Premierul Takaichi, întrebată în februarie despre vizitele premierilor japonezi la sanctuar, a declarat: „Scopul meu este să creez un mediu care să obțină înțelegerea aliaților și a țărilor vecine”. Însă, potrivit agenției Associated Press, ea nu a menționat atrocitățile de război și nici nu și-a exprimat remușcarea pentru ele. Această poziție echivocă este exact ceea ce criticii consideră a fi problema fundamentală: Japonia vrea să fie văzută ca o națiune pașnică, dar refuză să facă curat în propria ogradă istorică.
Sanctuarul Yasukuni rămâne, așadar, un test de foc pentru diplomația japoneză. Pe de o parte, este un loc de pelerinaj pentru milioane de oameni care își comemorează morții, o tradiție profundă într-o cultură care prețuiește memoria strămoșilor. Pe de altă parte, este un memento dureros al unei epoci întunecate, care a adus suferință nenumărată în Asia. Până când Japonia nu va găsi o modalitate de a separa comemorarea de glorificarea trecutului militarist, acest sanctuar va continua să fie un măr al discordiei și o piedică în calea reconcilierii regionale.
De ce este important:
Acest subiect nu este doar despre un altar vechi din Tokyo. El reflectă o problemă fundamentală a relațiilor internaționale din Asia de Est: modul în care o națiune își gestionează memoria istorică influențează direct diplomația, securitatea și încrederea reciprocă. Vizitele oficialilor japonezi la Yasukuni nu sunt simple gesturi simbolice – ele trimit semnale puternice către China, Coreea de Sud și alte state care au suferit sub ocupația japoneză. Într-o regiune marcată de tensiuni teritoriale și rivalități strategice, refuzul de a aborda deschis trecutul poate alimenta naționalismul și neîncrederea. Înțelegerea acestei dinamici este esențială pentru oricine urmărește evoluția geopolitică a Asiei și pentru a evalua dacă Japonia este cu adevărat pregătită să devină un lider regional responsabil, capabil să vindece rănile istoriei.
