El-Obeid are o valoare strategică imensă. Situat la 550 de kilometri sud-vest de Khartoum, orașul este principala poartă de legătură între capitală și vasta regiune Darfur. De asemenea, este o fortăreață militară importantă, găzduind Divizia a 5-a de Infanterie a SAF, cunoscută sub numele de „Al-Hagana”, și a devenit un refugiu pentru sute de mii de civili strămutați care fug de violențele din alte zone. Amenințarea iminentă a unei invazii terestre la scară largă a declanșat avertismente globale urgente. Recent, 38 de organizații neguvernamentale internaționale, alături de ONU și țări precum Qatar, au tras un semnal de alarmă cu privire la utilizarea tot mai frecventă a dronelor și la potențialul unor atrocități în masă, avertizând că el-Obeid ar putea suferi aceeași devastare văzută recent în el-Fasher.
Eforturile diplomatice recente ale Statelor Unite, conduse de Massad Boulos, consilier al președintelui Donald Trump, au promovat un armistițiu cuprinzător. Cu toate acestea, impulsul pentru pace s-a ciocnit de o polarizare internă absolută. Comandantul SAF, Abdel Fattah al-Burhan, a respins ferm orice armistițiu necondiționat, declarând că armata va opera cu precizia „săpatului cu acul” până când RSF va fi complet desființată. Acest impas reflectă un peisaj politic profund fracturat. Fathi Abu Ammar, un academician sudanez, a declarat pentru Al Jazeera că SAF este responsabilă în primul rând pentru suferința prelungită, blocând inițiativele de pace și refuzând să stabilească coridoare sigure pentru ca civilii să părăsească el-Obeid. El a acuzat armata că folosește locuitorii orașului drept „scuturi umane” pentru a atrage simpatie internațională, susținând în același timp că RSF luptă pentru a soluționa nemulțumirile istorice legitime.
În schimb, jurnalistul și analistul politic sudanez Yousef Abdel Mannan a respins vehement aceste afirmații. Vorbind pentru Al Jazeera din Sudan, Abdel Mannan a acuzat RSF de atrocități pe scară largă, inclusiv un recent atac cu dronă asupra unei școli de fete din el-Obeid și uciderea sistematică a mii de civili în el-Fasher, inclusiv a pacienților din Spitalul Saudi. Abdel Mannan a respins propunerile de armistițiu susținute de SUA ca fiind măsuri inadecvate care „tratează doar rănile conflictului, lăsând cauza principală intactă”, susținând că doar o soluție politică cuprinzătoare, nu un armistițiu temporar, poate rezolva criza. El a afirmat că civilii din el-Obeid nu sunt ținuți ostatici de armată, ci preferă să rămână în casele lor decât să se confrunte cu strămutarea de către paramilitari.
Dincolo de jocul de-a vina intern, există un factor critic care alimentează conflictul: interferența străină. David Shinn, fost diplomat american și asistent al secretarului de stat pentru afaceri africane, a remarcat că, în ciuda angajamentului de ani de zile al SUA și a sancțiunilor împotriva liderilor SAF și RSF, niciuna dintre părți nu a arătat un interes real pentru oprirea violențelor. „Există o dorință din ambele părți de a continua lupta până când una dintre ele câștigă”, a declarat Shinn pentru Al Jazeera. Utilizarea tot mai frecventă a vehiculelor aeriene fără pilot (UAV) deasupra el-Obeid subliniază această linie de salvare externă. „Nici RSF, nici armata sudaneză nu fabrică drone”, a subliniat Shinn, ceea ce înseamnă că aceste arme avansate trebuie importate. El a evidențiat că părțile beligerante sunt sprijinite activ de puteri regionale, indicând Emiratele Arabe Unite ca susținător al RSF, iar Egiptul și Arabia Saudită ca susținători ai SAF, susținând că conflictul s-a transformat într-un război proxy.
Pentru ca asediul asupra el-Obeid să se încheie și un proces de pace autentic să înceapă, robinetul geopolitic trebuie închis. Până când comunitatea internațională nu va forța actorii externi să își oprească sprijinul militar, analiștii avertizează că Sudanul va rămâne ostaticul unui război pe care generalii săi cred că îl pot câștiga în continuare. În acest context, suferința civililor devine o monedă de schimb în jocul de putere al marilor puteri, iar pacea pare o iluzie tot mai îndepărtată. Este o lecție dureroasă despre cum interesele străine și orgoliile locale pot transforma o țară întreagă într-un câmp de luptă, lăsând în urmă doar ruine și disperare.
