Vicepreședintele JD Vance s-a aflat în Elveția pentru discuții cu negociatorii iranieni, iar declarațiile sale au fost optimiste, dar realitatea este mai nuanțată. „Deschiderea Strâmtorii Hormuz, încheierea programului nuclear iranian – toate acestea au fost deja realizate”, a spus Vance. Întrebarea acum, a adăugat el, este cât de mult mai putem realiza împreună. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste realizări nu este pe deplin confirmată. Părțile au semnat un memorandum de înțelegere care prevedea o perioadă de negociere de 60 de zile pentru problemele dificile. Imediat după semnare, Strâmtoarea Hormuz ar fi trebuit să fie deschisă, dar Iranul a amânat discuțiile și a anunțat că închide din nou strâmtoarea, motivând că Israelul continuă să bombardeze Libanul. Astfel, negocierile nu sunt doar între SUA și Iran, ci implică și Israelul, care încearcă să distrugă Hezbollah, o grupare proxy iraniană. În Liban, au existat numeroase încetări ale focului, dar toate au eșuat în câteva săptămâni.
Memorandumul semnat este criticat nu doar de experții în politică externă, ci și de propria coaliție a lui Donald Trump. O parte din mișcarea „Make America Great Again” a votat pentru Trump tocmai pentru că promisese să evite războaiele străine. Ei sunt nemulțumiți că războiul a început și consideră că America nu a câștigat mare lucru. Memorandumul, spun ei, este practic o revenire la status quo-ul anterior, în care Iranul poate închide strâmtoarea oricând dorește. Iar Iranul a demonstrat acest lucru chiar ieri, deși SUA susțin că strâmtoarea este deschisă.
Pe de altă parte, șoimii anti-iranieni din Partidul Republican consideră că acordul nu este mai bun decât cel pe care l-a obținut președintele Obama acum zece ani – un acord pe care Trump l-a atacat ani de zile. Iranul își păstrează programul de rachete balistice, primește o parte din activele înghețate și un plan de reconstrucție de 300 de miliarde de dolari, la care SUA nu vor contribui, dar vor contribui aliații din Golf. Problema îmbogățirii uraniului și a armelor nucleare este amânată. The Wall Street Journal a scris că aceasta este „o rețetă pentru predarea strâmtorii la dictatele politicii externe iraniene”. Trump, desigur, i-a atacat pe critici, numindu-i „proști și oameni răi”.
Din punct de vedere politic, însă, memorandumul este o mișcare rațională pentru Trump. Prețul petrolului și al gazului, care influențează prețul alimentelor, afectau partidul său în alegerile de mijloc de termen, atâta timp cât Strâmtoarea Hormuz era închisă. Dacă prețul benzinei scade la 3 dolari pe galon, alegătorii ar putea fi recunoscători și mai puțin furioși pe partidul aflat la putere. Așadar, deschiderea strâmtorii ar fi un succes politic intern, chiar dacă geopolitic nu face nimic pentru a elimina amenințarea iraniană.
În paralel, Trump s-a întors de la summitul G7 din Franța. Un detaliu simbolic: memorandumul a fost semnat la Versailles, exact același loc unde a fost semnat Tratatul de la Versailles din 1919, care a încheiat Primul Război Mondial, dar a fost considerat un tratat atât de prost încât a pregătit terenul pentru al Doilea Război Mondial. O coincidență istorică pe care analiștii nu au ratat-o.
Înapoi la Washington, Trump s-a confruntat cu o altă problemă: bazinul Reflecting Pool de la Monumentul Lincoln era plin de alge verzi și vopsea albastră decojită. Vopseaua, pe care Trump a numit-o „albastru de steag american”, a fost aplicată pe fundul bazinului, ceea ce a dus la absorbția mai multă căldură și lumină solară, favorizând dezvoltarea algelor. Imaginea este văzută de unii ca o metaforă a dificultăților lui Trump de a face lumea să-l asculte, sau doar o problemă temporară în eforturile sale de înfrumusețare a Washingtonului.
De ce este important:
Această săptămână evidențiază complexitatea politicii externe americane sub administrația Trump, unde deciziile sunt adesea motivate de calcule politice interne, nu doar de interese strategice. Negocierile cu Iranul, deși par a fi un pas către detensionare, rămân fragile și contestate, iar impactul asupra prețurilor la energie și a stabilității regionale este uriaș. Summitul G7 și problemele simbolice de la Washington reflectă tensiunile dintre ambițiile globale și realitățile interne. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru a anticipa evoluțiile viitoare în politica mondială.
