În contextul escaladării conflictului militar din Orientul Mijlociu, Statele Unite și Israel au intensificat progresiv campania de lovituri aeriene asupra unor obiective situate pe teritoriul iranian, vizând din ce în ce mai des infrastructura civilă. Această strategie se desfășoară în paralel cu eforturile diplomatice internaționale de a pune capăt unui război care a durat deja mai multe săptămâni și care a destabilizat întreaga regiune.
Din momentul lansării ofensivei militare împotriva Iranului, la data de 28 februarie, Statele Unite și Israel au executat mii de raiduri aeriene și atacuri cu rachete asupra acestei națiuni cu o populație de aproximativ 90 de milioane de locuitori. Deși oficialitățile de la Tel Aviv și Washington susțin că obiectivele sunt exclusiv militare, realitatea din teren arată o cu totul altă imagine: bombardamentele au vizat și infrastructura civilă critică, incluzând spitale, instituții de învățământ, clădiri rezidențiale, dar și instalații vitale pentru aprovizionarea cu apă și energie.
Conform datelor furnizate de autoritățile iraniene, peste 2.000 de persoane și-au pierdut viața în urma acestor atacuri, numărul structurilor civile afectate ridicându-se la aproximativ 90.000. Unul dintre cele mai șocante incidente a avut loc chiar în prima zi a conflictului, când o școală din orașul Minab a fost ținta unui atac devastator. Această acțiune a stârnit reacții internaționale de condamnare, mai ales în contextul în care Israelul a fost acuzat că extinde în Iran așa-numitul „scenariu de la Gaza”, unde forțele israeliene au fost implicate într-un conflict de o violență extremă, soldat cu moartea a peste 72.000 de palestinieni, inclusiv sute de personal medical și lucrători umanitari.
Atacul asupra școlii „Shajareh Tayyebeh”: O tragedie cu proporții de masacru
Războiul a început într-un mod tragic, cu un atac direct asupra Școlii Elementare de Fete „Shajareh Tayyebeh” (Pomul Bun), situată în orașul Minab, în sudul Iranului. Detaliile acestui incident sunt cutremurătoare: cel puțin 170 de persoane au pierit în urma impactului direct al rachetelor, majoritatea absolută a victimelor fiind fetițe cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Investigații independente realizate de organizații internaționale de presă și de grupuri pentru drepturile omului, precum Amnesty International, au indicat faptul că atacul a fost cel mai probabil deliberat. Analiza balistică a sugerat utilizarea unei rachete de croazieră Tomahawk, fabricată în Statele Unite, ridicând întrebări serioase cu privire la responsabilitatea morală și legală a forțelor beligerante.
În replică imediată, la doar o zi după acest masacru, Iranul a lansat un atac de represalie asupra Israelului, lovind localitatea Beit Shemesh și provocând moartea a cel puțin nouă persoane. Ciclul violenței a continuat să se agraveze, extinzându-se rapid asupra instituțiilor de învățământ superior.
Universitățile sub tir: Intelectualii în linia focului
Pe 28 martie, Universitatea de Știință și Tehnologie din Iran a fost ținta unui atac aerian coordonat de forțele israeliano-americane. Deși amploarea daunelor și a victimelor nu a fost pe deplin clarificată, mesajul a fost unul puternic. A doua zi, o universitate din orașul Isfahan, situat în centrul Iranului, a fost bombardată pentru a doua oară de la începutul conflictului, patru membri ai personalului universitar fiind răniți. În contextul acestor atacuri asupra educației, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a amenințat că va lovi universitățile asociate cu SUA și Israel din întreaga regiune. Ambasada SUA la Bagdad a emis, la rândul său, un avertisment urgent, indicând posibile atacuri asupra universităților americane din Irak și sfătuind cetățenii americani să părăsească imediat țara.
Războiul energetic și blocarea Strâmtorii Hormuz
Una dintre cele mai grave consecințe ale acestui război a fost decizia Iranului de a bloca Strâmtoarea Hormuz, o arteră vitală pentru transportul global de petrol și gaze. Această mișcare a provocat perturbări majore pe piața energetică internațională, forțând multe națiuni să își utilizeze rezervele strategice de petrol pentru a evita o criză economică acută.
Atacurile asupra infrastructurii energetice au devenit o constantă a acestui conflict. Pe 8 martie, Israelul a lovit pentru prima dată instalațiile petroliere iraniene, vizând depozite și rafinării critice din zona Teheranului și Karaj. Martorii oculari au descris scene apocaliptice, cu petrol curgând pe străzi și o „ploaie neagră” căzând asupra capitalei a doua zi dimineața. Israelul a justificat atacurile susținând că aceste facilități serveau infrastructurii militare, deși nu a furnizat dovezi concrete, o tactică deja folosită în Gaza, unde școli și spitale au fost bombardate sub acuzații similare, dovedite ulterior a fi false în majoritatea cazurilor.
Situația s-a complicat și mai mult pe 18 martie, când Israelul a atacat câmpul gazier South Pars, cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume, împărțită între Iran și Qatar. Iranul a răspuns printr-o serie de atacuri cu drone și rachete asupra instalațiilor energetice din statele arabe din Golf care găzduiesc baze americane. Qatarul, care deține 20% din piața globală de gaze naturale lichefiate (LNG), a suferit daune extinse la facilitățile din Ras Laffan, pierderile anuale fiind estimate la 20 de miliarde de dolari. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweitul au fost, de asemenea, țintele unor atacuri care au oprit sau au redus drastic operațiunile la rafinării și terminale petroliere majore, precum Ras Tanura, Fujairah și Mina al-Ahmadi.
Apa, o armă a războiului: Criza umanitară ascunsă
Un aspect îngrijorător și mai puțin mediatizat este atacul asupra infrastructurii de apă. Într-o regiune aridă, unde apa este un bun mai prețios decât aurul, desalinizatoarele au devenit ținte strategice. Pe 7 martie, ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a acuzat SUA de atacarea unei instalații de desalinizare de pe insula Qeshm, afectând aprovizionarea cu apă a 30 de sate. „SUA a creat acest precedent, nu Iranul”, a declarat oficialul iranian.
Vulnerabilitatea statelor din Golf a fost expusă pe deplin când Iranul a lovit instalații de desalinizare din Bahrain și Kuweit. Într-un incident din 30 martie, un atac asupra unei centrale de desalinizare din Kuweit a dus la moartea unui muncitor indian și la distrugerea unor clădiri vitale. Având în vedere că aproximativ 90% din resursele de apă ale regiunii provin din procesul de desalinizare, aceste atacuri amenință să provoace o criză umanitară fără precedent.
Pericolul nuclear și distrugerea infrastructurii critice
Pe 27 martie, conflictul a atins un nou nivel de pericol prin atacul asupra Centralei Nucleare Bushehr, singura instalație de acest tip operațională din Iran. Acesta a fost cel de-al treilea atac asupra facilității, care joacă un rol crucial în programul energetic civil al țării. Atacurile asupra infrastructurii critice, inclusiv a rețelelor electrice din Haifa, demonstrează că în acest război nu există limite clare, iar populația civilă este cea care suferă consecințele devastatoare ale unei conflagrații care pare să nu aibă un final previzibil.
Școli, apă, industrie: O radiografie a țintelor civile lovite de SUA, Israel și Iran în timpul războiului
