La prima vedere, barca bej legată în iarbă înaltă, lângă râul Atrai, în nord-vestul Bangladeshului, pare o embarcăiune obișnuită. Dar odată urcat la bord, realitatea se schimbă radical. Băncile înguste sunt umplute de copii cu ochi strălucitori, gata să reciteze poezie bengaleză sau să rezolve probleme de matematică. Aici, educația nu așteaptă ca apele să se retragă – educația vine la tine.
Conceptul a fost simplu, dar genial: dacă ploiile monsunice și inundațiile sezoniere împiedică copiii să ajungă la școală, să aducem școala la ei. Ideea a luat naștere acum 24 de ani, într-o regiune unde drumurile devin intransitabile luni întregi, iar școlile convenționale rămân goale sau sunt distruse de ape. Astăzi, în 2026, această soluție locală a devenit un studiu de caz internațional pentru adaptarea la schimbările climatice.
"Această școală mă ia de acasă dimineața și, după ore, mă lasă înapoi lângă casă", ne spune Mahiya Khatun, o elevă de 12 ani, în clasa a patra. "Celelalte școli sunt prea departe; e greu să ajungi acolo sezonul ploiilor, din cauza inundațiilor și noroiului. Învățătoarea ne predă cu grijă aici, și îmi place să învăț versurile." Apoi, cu o mândrie evidențiată, recitează o poezie a celebrului autor Farrukh Ahmad.
Himel Hasan, colegul ei de bancă, completează: "Nu îmi place școala primară de stat pentru că e prea departe de casă mea. Aici am cinci prieteni și ne bucurăm să învățăm împreună."
Povestea nu se oprește la elevi. Mosammat Hosne Ara Khatun predă pe această barcă de zece ani. "Casa mea e aproape. Ca mine, majoritatea elevilor sunt din satele vecine. Îmi place slujba pentru că locul de muncă e ușor de ajuns, și cred că fac un lucru nobil, predând copilor dezavantajați", ne confidează.
Suman Mia, care conduce barca, are o perspectivă diferită, dar la fel de puternică: "Nu am avut șansa să studiez în copilărie, și acum câștig pâinea mea conducând această barcă cu motor. Visăm că pe cândva fiul și fata mea vor fi educați în aceste școli plutitoare și vor face o treabă bună când vor fi mari."
Dar adevărata dovadă a succesului vine din alumni. Rabbi Hossain a început școala aici, între 2005 și 2010. După clasa a cincea, a continuat la un liceu local și apoi la colegiu. Astăzi, studiază inginerie la Universitatea de Inginerie și Tehnologie din Dhaka, situată în Gazipur. "Viața mea a început de la școala plutitoare. Vreau să fiu inginer", ne spune Rabbi, al cărui tată este fermier, iar mama – învățătoare. El creditează școlii plutitoare un pas crucial: "Doar gândiți-vă, în 2005 am avut ocazia să învățăm informatică!"
Mulți dintre colegii lui au ajuns în poziții stabile. Nahid Hossain, fost elev al aceleiași școli, este acum soldat în Armata Bangladeshului. "Școala plutitoare a fost un loc emoțional pentru mine. Am învățat bazele educației de acolo. Fără ea, n-aș fi putut avansa în viață", afirmă. El subliniază diferența fundamentală: "Inundațiile erau o problemă majoră pentru școlile convenționale, pentru că drumurile și liniile de comunicații devenau inutilizabile și noroioase, terenurile școlilor puteau fi inundate, și educația elevilor era perturbată. În contrast, școala plutitoare putea continua și ajungea la copieri acolo unde erau."
Surovi Khatun, studentă la Colegiul Guvernamental Nawab Siraj-Ud-Dowla din Natore, districtul vecin al Pabna, a început studiile la o școală plutitoare din satul Bolighati, în Singra Upazila. A studiat aici nivelul primar între 2012 și 2016. "Fundația pe care am dobândit-o de la școala plutitoare m-a ajutat să avansez în limba engleză, pentru că profesorii erau foarte atenți la predarea unei limbi străine din primele ani școlari", explică. "Educația era gratuită. În plus, ni-au oferit manuale, caiete și chiar creioane. Dar după finalizarea primarului, la liceu și colegiu au apărut taxe pentru meditații, taxe școlare și materiale, pe care părinții adesea nu le pot suporta, și își trimiț fetele la căsătorie devreme."
Aceasta rămâne o problemă reală: tranzitia de la educația primară gratuită pe barci la sistemul formal de învățământ secundar, cu costurile sale ascunse. Totuși, impactul de bază este nemărginit. Școlile plutitoare nu doar că au menținut continuitatea educațională în zonele inundaționale, dar au creat o generație de tineri care, altfel, ar fi rămas analfabeți sau ar fi abandona școala devreme.
Modelul s-a extins. Astăzi, zeci de asemenea barci navighează pe râurile Bangladeshului, servind mii de copii. Organizația non-guvernamentală Shidhulai Swanirvar Sangstha, care a inițiat proiectul, a primit recunoaștere internațională, inclusiv Premiul ONU pentru Mediu și Premiul WISE pentru Educație. Conceptul a fost replicat în Nigeria, Cambodgia, Vietnam și chiar în zonele inundaționale din Statele Unite.
Ce face acest model atât de puternic? Flexibilitatea. Barcile nu sunt doar săli de clasă – sunt și centre de resurse, biblioteci mobile, centre de formare profesională pentru adulți, și chiar unități medicale mobile. Panourile solare de pe acoperiș le alimentă, permițând acces la internet și educație digitală chiar în cele mai izolate zone.
Într-o lume unde schimbările climatice fac inundațiile mai frecvente și mai severe – nu doar în Bangladesh, ci și în Europa, Asia și Americi – lecția de la malul râului Atrai este universală: serviciile esențiale trebuie să fie mobile, adaptabile și centrate pe uman. Școlile plutitoare demonstrează că inovația nu înseamnă neapărat tehnologie complexă, ci înțelegerea nevoilor reale a comunității și răspunderea creativă la ele.
Povestea lui Rabbi, a lui Nahid, a lui Surovi și a miilor alții dovedesc că o barcă simplă poate transporta nu doar copii, ci și speranțe, vise și viitoare cariere. Atât timp cât vor exista râuri care cresc și copii care visă la învățat, școlile plutitoare vor continua călătoriile lor, ridicând ancoră la fiecare ghat, la fiecare casă, la fiecare viitor posibil.
De ce este important:
Acest articol evidențiază o soluție practică, scalabilă și umană la una dintre cele mai urgente provocări ale noastre vremii: menținerea accesului la educație în contextul crizelor climatice. Școlile plutitoare din Bangladesh nu sunt doar o curiositate locală – sunt un plan de acțiune pentru guvernamente, ONG-uri și comunități din întreaga lume. Ele demonstrează că adaptarea nu înseamnă să construim ziduri mai înalte împotriva apei, ci să învățăm să navigăm pe ea. În România, unde inundațiile devin tot mai frecvente și severe, modelul poate inspira soluții pentru zonele izolate din Delta Dunării, bazinul Someșului sau alte regiuni vulnerabile. Educația nu ar trebui să fie o victimă a schimbărilor climatice – și Bangladeshul ne arată cum.
