Într-o declarație oficială, Hammad a calificat incidentul drept „un act terorist trădător” și a subliniat că „nu există loc în Libia pentru cei care ridică armele împotriva statului și nici acoperire pentru cei care planifică, execută, finanțează sau incită la asasinat și terorism”. Reacția sa reflectă îngrijorarea tot mai mare a administrației din est, care controlează zone întinse din țară, dar se confruntă cu o criză profundă de securitate și cu o fragmentare politică ce persistă de peste un deceniu.
Al-Mansouri, numit în funcția de director al informațiilor militare din Benghazi în 2024, cu gradul de general-maior, era o figură cheie în structurile de securitate ale LNA, conduse de mareșalul Khalifa Haftar. Uciderea sa nu este doar o lovitură personală pentru familia și colegii săi, ci și un semnal alarmant privind capacitatea grupurilor armate de a opera nestingherite în ciuda armistițiului din 2020, care a pus capăt confruntărilor majore, dar nu a adus pacea reală.
Contextul libian rămâne extrem de volatil. După răsturnarea dictatorului Muammar Gaddafi în 2011, în urma unei revolte susținute de NATO, țara s-a scufundat într-un haos politic și militar. În 2014, Libia s-a divizat în două tabere rivale: estul, controlat de LNA și de guvernul aliat din Benghazi, și vestul, dominat de Guvernul de Unitate Națională (GUN), recunoscut internațional, cu sediul în Tripoli. Această scindare a generat o cursă a înarmării, alianțe regionale și internaționale complexe, precum și o criză umanitară prelungită.
Deși armistițiul din octombrie 2020 a oprit luptele la scară largă, el nu a dus la o reunificare politică. Dimpotrivă, ambele tabere au continuat să-și consolideze pozițiile, iar grupurile armate locale, milițiile și rețelele de crimă organizată au rămas active, beneficiind de vidul de putere. Asasinarea lui al-Mansouri demonstrează că nici măcar liderii militari de rang înalt nu sunt în siguranță, iar metodele de eliminare țintită, precum mașinile-capcană, rămân o armă frecventă în lupta pentru influență.
Benghazi, al doilea oraș ca mărime al Libiei și leagănul revoltei împotriva lui Gaddafi, a fost scena unor violențe intense de-a lungul anilor. În trecut, orașul a fost martorul unor atacuri sângeroase, inclusiv asasinate ale unor oficiali, jurnaliști și activiști. Deși LNA a anunțat în repetate rânduri că a restabilit securitatea în zonă, realitatea de pe teren contrazice aceste afirmații. Atentatul de luni arată că rețelele subterane, posibil infiltrate de grupări jihadiste sau de rivali politici, încă pot lovi cu precizie.
Analiștii consideră că moartea lui al-Mansouri ar putea avea consecințe semnificative asupra echilibrului intern al LNA. El era responsabil cu coordonarea informațiilor militare în est, iar eliminarea sa ar putea slăbi temporar capacitatea de contrainformații a armatei lui Haftar. În același timp, acest eveniment ar putea tensiona și mai mult relațiile dintre facțiunile din est, unde există deja dispute interne privind succesiunea și controlul asupra resurselor. Unii observatori sugerează că atacul ar putea fi opera unor elemente disidente din cadrul propriilor structuri, care încearcă să submineze autoritatea lui Haftar.
Pe plan internațional, asasinarea ridică întrebări cu privire la eforturile ONU de a media o soluție politică. Deși există un impuls tot mai mare pentru unificarea guvernelor rivale și organizarea de alegeri, evenimente precum acesta subliniază cât de fragil este procesul de pace. Turcia, care sprijină GUN, și Egiptul, aliat al LNA, au intensificat recent dialogul militar, dar nu există semne concrete de progres. În plus, prezența mercenarilor străini și a grupărilor armate, inclusiv a celor din Rusia și Emiratele Arabe Unite, complică și mai mult situația.
Pentru populația libiană, care suferă de ani de zile din cauza instabilității, a penuriei de electricitate și a serviciilor publice deficitare, acest nou act de violență este o dovadă că liderii lor nu reușesc să asigure nici măcar cea mai elementară securitate. Protestele din Tripoli, declanșate recent din cauza întreruperilor prelungite de curent, reflectă nemulțumirea profundă a cetățenilor. În acest climat, asasinarea unui oficial de rang înalt nu face decât să adâncească neîncrederea în capacitatea autorităților de a guverna.
În concluzie, uciderea generalului-maior Fawzi al-Mansouri nu este un incident izolat, ci un simptom al unei crize mai ample care afectează Libia. Fără o reconciliere politică reală, fără dezarmarea milițiilor și fără un angajament ferm al comunității internaționale de a sprijini un proces de tranziție credibil, violența va continua să facă victime. Atentatul de la Benghazi este un memento sumbru că războiul civil, deși oficial încheiat, nu s-a terminat niciodată cu adevărat pentru libieni.
De ce este important:
Acest asasinat subliniază fragilitatea acordului de încetare a focului din Libia și incapacitatea autorităților de a asigura securitatea chiar și pentru oficialii de rang înalt. El evidențiază persistența grupurilor armate și a rețelelor de crimă organizată, care continuă să submineze orice efort de stabilizare. În plus, moartea lui al-Mansouri ar putea destabiliza echilibrul intern al Armatei Naționale Libiene și ar putea complica negocierile politice mediate de ONU, într-un moment în care comunitatea internațională încearcă să impulsioneze unificarea Libiei. Pentru cetățenii libieni, acest eveniment este un nou semnal că pacea rămâne un ideal îndepărtat, iar violența politică continuă să le dicteze viața de zi cu zi.
