Zubedah Hassan, o femeie de 32 de ani, locuiește în Kibera și lucrează ca „campioană” pentru programul Stop Sex for Water, o inițiativă care încurajează femeile și fetele să vorbească deschis despre violența sexuală la care sunt supuse de către vânzătorii de apă sau în toaletele publice. „Problema principală este sărăcia”, spune ea. „O fată încearcă să economisească bani pentru apă făcând favoruri unui vânzător. O altă provocare este seceta. Găsești copii de școală care se trezesc devreme să caute apă și sunt violați pe cărările înguste pe care le folosesc.”
Dimineața devreme, Saly Amutwayi descuie ușa micului ei salon de coafură. Pereții sunt vopsiți într-un albastru șters, iar afișele cu coafuri împletite sunt mototolite la colțuri. Salonul se află în Kibera, la doar câțiva kilometri de centrul Nairobiului, capitala Kenyei. Înainte să sosească clienții, Amutwayi vorbește în șoaptă cu prietena ei, Mariam Hassan. Ca multe femei din Kibera, ele sunt responsabile de aducerea apei pentru gospodării – o sarcină care poate dura ore întregi în fiecare zi. Și, la fel ca multe femei de aici, amândouă spun că au suferit violență sexuală în încercarea de a obține apă.
În așezările informale din Kenya – cartiere dens populate, fără titluri legale de proprietate și fără infrastructură formală, precum apă curentă – locuitorii depind de vânzători privați care controlează accesul la apă și stabilesc prețurile. Organizațiile pentru drepturile omului spun că, în locuri precum Kibera, această dependență creează condiții în care femeile care nu-și permit apa sunt supuse hărțuirii, agresiunii sau constrângerii – inclusiv presiunii de a face sex în schimbul apei, o practică cunoscută sub numele de „sextortion”.
Saly Amutwayi coafează părul lui Mariam Hassan. Ambele femei s-au confruntat cu agresiuni sexuale în timp ce încercau să cumpere apă de la un vânzător. Hassan se teme pentru fiica ei mică: „Fetița mea are 8 ani. Nu o voi trimite să aducă apă seara, din cauza experiențelor pe care le-am avut.” Ea speră că educația îi va ajuta pe copiii lor și pe alte tinere din Kibera: „Părinții noștri nu ne-au învățat niciodată despre hărțuirea sexuală, dar noi le învățăm pe fetele noastre.” Amutwayi vrea ca bărbații să fie incluși în discuțiile despre violența sexuală: „Băieții au nevoie de cursuri. Toate lecțiile astea, majoritatea femeilor le înțeleg, dar bărbații trebuie să învețe.”
După mai bine de un deceniu de advocacy din partea organizațiilor din sectorul apei din Kenya, problema a ajuns în parlament în 2024. A fost prima dată când legiuitorii au abordat subiectul. Campionii descriu acest moment ca pe o descoperire pentru o formă de violență bazată pe gen care a fost mult timp ignorată. Constituția Kenyei garantează accesul la apă curată și sigură. Dar în Kibera, conductele publice de apă ajung rareori la gospodării individuale. În schimb, locuitorii cumpără apă în bidoane galbene de plastic, care țin aproximativ un sfert de galon, de la chioșcuri, căruțe de stradă sau rezervoare de stocare, adesea la prețuri care fluctuează și pot încorda bugetele gospodăriilor.
Billy Misuga, în vârstă de 25 de ani, lucrează la un chioșc de apă sponsorizat de guvern în Kibera. „Oamenii se luptă pentru apă. Îi las să umple chiar dacă nu plătesc”, spune el. Apa devine mai rară și mai scumpă în timpul penuriilor, care au devenit mai frecvente pe fondul secetei prelungite. Femeile care au suferit violență sexuală în eforturile de a obține apă și susținătorii care lucrează cu ele spun că atunci riscul de hărțuire și violență sexuală crește.
În timpul unei astfel de penurii, Amutwayi a mers să cumpere apă de la un punct de vânzare de pe stradă, dar nu avea suficienți bani pentru a plăti prețul integral. Ea spune că trei bărbați care vindeau apă au început să facă comentarii despre aspectul ei și apoi au încercat să o forțeze să intre într-o alee din apropiere. A țipat, iar vecinii au intervenit. Amutwayi nu a raportat incidentul la poliție. Oamenii care au venit să o ajute, spune ea, i-au spus să lase așa, că din moment ce nu s-a întâmplat nimic în cele din urmă, nu era nimic de raportat. „Nimeni aici nu a fost tras la răspundere”, spune ea retrospectiv.
Hassan descrie o experiență similară. Un bărbat de la coada pentru apă s-a oferit să o ducă într-un loc cu cozi mai scurte, spune ea. L-a urmat, dar el a condus-o acasă, a băgat-o înăuntru și a încercat să o violeze. Ea spune că a scăpat după ce vecinii i-au auzit țipetele. Ambele femei spun că frica a rămas cu ele. „I-am spus doar fratelui meu”, spune Hassan. „Mi-a fost teamă să împărtășesc cu mama mea.”
Rețeaua Societății Civile pentru Apă și Salubritate din Kenya, cunoscută sub numele de KEWASNET, derulează un program numit Stop Sex for Water. Lansat în 2014, programul sprijină supraviețuitoarele și documentează abuzurile legate de accesul la apă în așezările informale. Personalul spune că primește frecvent rapoarte de hărțuire sexuală, tentativă de viol și constrângere legate de colectarea apei. Femeile folosesc toalete publice în timpul zilei, dar aceste facilități pot lipsi de intimitate și măsuri de siguranță, cum ar fi încuietori și iluminat. Noaptea, îngrijorate de amenințarea violenței sexuale, ele pot opta să folosească găleți sau „toalete zburătoare” – deșeuri umane puse în pungi de plastic și aruncate afară.
În multe cazuri, spun susținătorii, femeile care nu-și permit apa sunt presate să ofere sex în schimb. „Educăm femeile să caute dreptate”, spune Susie Njeri, în vârstă de 32 de ani, care este o campioană a programului Stop Sex for Water, o inițiativă non-profit care abordează exploatarea sexuală și violența legată de eforturile de a obține apă în comunitatea săracă din Kibera, unde nevoia de apă creează un dezechilibru de putere.
De ce este important:
Acest articol scoate la lumină o criză tăcută, dar devastatoare, care afectează milioane de femei din întreaga lume. Sextortionul legat de apă nu este doar o problemă locală în Kibera; este un simptom al inegalității de gen și al sărăciei sistemice. Femeile sunt forțate să aleagă între sete și demnitate, iar lipsa infrastructurii de bază le face vulnerabile la abuzuri. Este esențial ca guvernele, organizațiile internaționale și comunitățile să recunoască această formă de violență și să investească în soluții durabile – de la accesul la apă curată până la educație și justiție. Fiecare femeie merită să aibă acces la apă fără teamă.
