Cronologia unei zile de foc
Duminică, o dronă americană MQ-1 a fost doborâtă deasupra unor ape pe care SUA le consideră internaționale. Comandamentul Central al armatei americane nu a stat pe gânduri. În noaptea de sâmbătă spre duminică, bombardierele au lovit ținte în jurul orașului Geruk și pe insula Qeshm, în sudul Iranului, lângă strâmtoarea Ormuz. Au fost distruse sisteme de apărare antiaeriană, o stație de control la sol și două drone de atac care, spun americanii, se îndreptau spre nave din zonă. „Loviturile au fost măsurate și deliberate, un răspuns la acțiunile agresive iraniene, inclusiv doborârea unei drone SUA care opera deasupra unor ape internaționale", a transmis Centcom într-un comunicat sec, de militar care nu lasă loc de interpretări.
Iranul nu a înghițit în tăcere umilința. Luni dimineață devreme, Kuweitul a raportat că apărarea sa antiaeriană a deschis focul asupra unor drone și rachete care veneau dinspre Iran. La scurt timp, Gardienii Revoluției au emis un comunicat prin agenția de stat IRNA, susținând că forțele americane au lovit un turn de telecomunicații și că au răspuns „în consecință". Televiziunea iraniană a difuzat imagini cu lansarea rachetelor balistice, iar un detaliu a făcut înconjurul lumii: pe corpul unei rachete era lipit un sticker cu chipul lui Donald Trump, plin de vânătăi, suprapus peste o strâmtoare Ormuz marcată cu „închis" și mesajul „Până când ultimul soldat american părăsește regiunea". Nu e doar propagandă, e o declarație de intenție scrisă cu majuscule.
Strâmtoarea Ormuz, sufocată strategic
Iranul a transformat una dintre cele mai importante căi maritime ale lumii într-o armă. Strâmtoarea Ormuz, prin care trecea înainte de război aproape o cincime din tot petrolul și gazul natural tranzacționat la nivel global, e acum un coridor aproape pustiu. Potrivit Lloyd's List Intelligence, în cele șapte zile de dinainte de vineri au tranzitat zona doar 36 de nave, o treime dintre ele încărcate cu țiței sau produse petroliere. Înainte de izbucnirea conflictului, media zilnică era de peste 130 de nave. Proprietarii de nave nu mai vor să riște capturarea sau torpilarea.
Consecințele se simt deja la pompă și pe rafturile magazinelor. Prețul combustibililor a crescut, dar mai îngrijorător e ce vine din urmă. Zona Golfului produce 30% din îngrășămintele chimice tranzacționate global. Blocajul de la Ormuz înseamnă mai puțin azotat, mai puțin fosfat, recolte mai slabe, frică de penurie alimentară. O singură strâmtoare, 21 de mile marine lățime, ține omenirea cu respirația tăiată.
Libanul, al doilea front care arde
În paralel, focul s-a reaprins între Israel și Hezbollah, deși cele două părți se aflau sub un armistițiu nominal. Israelul și-a extins ocupația adânc în sudul Libanului, iar Hezbollah, susținut de Iran, continuă să lanseze drone spre teritoriul israelian. Luni, generalul Mohsen Rezaei, consilier senior al liderului suprem iranian, a avertizat pe X că „răbdarea Iranului are limite".
Iranul vrea ca orice acord cu SUA să includă și dosarul libanez. Altfel, totul se năruie. Tocmai de aceea, negocierile de la Washington par un dans pe sârmă, cu prăpăstii pe ambele părți.
Diplomația, între optimism și suspiciune
Președintele american Donald Trump a scris luni, pe platforma sa Truth Social, că „Iranul chiar vrea să facă un acord, și va fi unul bun pentru SUA și pentru cei alături de noi. Stați liniștiți, se va rezolva totul la final". Vicepreședintele JD Vance a sugerat săptămâna trecută că echipele lucrează la termeni generali privind programul nuclear iranian, urmând ca detaliile să fie negociate ulterior.
La Teheran, însă, optimismul american nu e împărtășit. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, a acuzat SUA că „își schimbă constant pozițiile". „Am știut de la început, și continuăm să știm, că negociem într-o atmosferă de neîncredere", a spus el jurnaliștilor. E imaginea perfectă a unor discuții în care nimeni nu-i crede pe ceilalți, dar nimeni nu poate pleca de la masă.
Iranul insistă că programul său nuclear e pașnic, deși deține uraniu îmbogățit la un nivel care ar putea fi transformat în material de armament. Potrivit estimărilor, are suficient material pentru a construi mai multe focoase nucleare, dacă ar alege s-o facă. Prevenirea unui arsenal nuclear iranian a fost, de la început, unul dintre obiectivele declarate ale războiului declanșat de SUA și Israel pe 28 februarie, deși Trump a oscilat între mai multe justificări publice.
Marea Britanie confirmă un atac asupra unei nave
Un alt episod a complicat și mai mult ziua: luni după-amiază, o navă de marfă aflată în largul portului irakian Umm Qasr a fost lovită de un proiectil care a provocat o „explozie mare", a anunțat armata britanică. Nu au fost oferite alte detalii, iar nimeni nu a revendicat atacul. Iranul a mai lovit nave în zona irakiană și înainte, ca parte a strategiei sale de a sufoca comerțul maritim regional. În weekend, americanii au tras cu o rachetă în sala mașinilor unei nave de marfă sub pavilion din Gambia, care încerca să rupă blocada porturilor iraniene.
Trump s-a întâlnit vineri cu consilierii, dar încă nu a decis dacă va merge mai departe cu un acord de prelungire a armistițiului și de redeschidere a strâmtorii. Iranul spune că înțelegerea nu e finalizată. Iar până se va ajunge la un consens, fiecare zi poate aduce o rachetă, o navă arsă sau un turn de telecomunicații prefăcut în moloz.
De ce este important:
Acest episod nu e doar încă o știre dintr-un război de departe. E vorba despre o criză care poate decide dacă lumea va plăti mai mult pentru energie, dacă fermierii vor avea îngrășăminte la anul, dacă negocierile nucleare iraniene eșuează spectaculos, și dacă un conflict regional se transformă într-unul global. Strâmtoarea Ormuz, de una singură, poate destabiliza economii întregi. Iar atacurile din Kuweit arată că Iranul are capacitatea, și voința, să lovească direct baze americane, chiar și în timp ce pretinde că vrea pace. Pentru România și Europa, asta se traduce direct în prețuri la carburanți, în costuri la îngrășăminte și în inflație. Diplomația americană se joacă, dar mizele sunt pentru toată lumea.
