Meciul împotriva Spaniei nu a fost departe de o plimbare pentru campioanele în titlu. Spania, a cărei cea mai bună performanță la un Mondial rămâne finala pierdută în 2014, tocmai împotriva SUA, a jucat cu o încredere și o intensitate care au pus americancile la mal. La sfârșitul celui de-al treilea sfert, scorul era egal, 58-58, iar atmosfera din Mercedes-Benz Arena era electrică. Cele 12.650 de spectatori, majoritar susținând outsiderul, au început să viseze la o istorică surpriză.
Dar experiența those 11 titluri mondiale a făcut diferența în ultimele zece minute. SUA a deschis ultimul sfert cu o serie de 12-2, o demonstrație de forță mentală și calitate individuală care a spart rezistența spaniolelor. Breanna Stewart a fost, odată de novo, liderul incontestat, marcând 16 puncte și controlând ritmul jocului în momentele critice. Kahleah Copper a adăugat 13 puncte, fiind constantă în atac. Totuși, povestea meciului a fost și cea a luptei sub panouri și a apărării asfixiante impusă de Spania.
Un aspect major de discutat rămâne performanța Caitlin Clark. Garda Indiana Fever, superstarul WNBA și senzația momentului, a avut o seară de uitat: un singur punct marcat și două pierderi de mingea sub presiunea apărării spaniole. Este un avertisment clar că trecerea la nivelul internațional senior, împotriva apărărilor fizice și experimentate ale Europei, este un proces, nu o garanție a succesului instantaneu. Spania a exploatat perfect lipsa experienței ei la acest nivel, forțând-o să facă greșeli necharacteristice.
Spania a început meciul de furie, construind un avans de opt puncte în primul sfert. Americancile au răspuns, găsind ritmul în al doilea și al treilea sfert, dar au avut acea scădere de concentrație – similară cu cea din meciul cu Italia – care le-a costat scump. O serie de 9-2 pentru Spania la sfârșitul celui de-al treilea sfert a adus egalitatea și a schimbat momentumul complet. Dar în finală, calitatea banchei SUA și capacitatea de a executa sub presiune au prevalat. Victoria a prelungit seria de câștiguri a SUA la Mondiale la 35 de meciuri, o serie care durează de la semifinala pierdută în fața Rusiei în 2006. O statistică care definește o dinastie.
În cealaltă semifinală, Franța a demonstrat de ce este considerată singura echipă capabilă să îngrijore SUA. O victorie de 86-64 împotriva gazdelor Germania a fost o lecție de maturitate și talent. Gabby Williams a fost absolut spectaculoasă, terminând cu 22 de puncte, cinci asisturi și patru interceptări. Născută în SUA, dar jucând pentru Franța, Williams a fost o prezență constantă pe ambele jumătăți de teren, jocând cu o intensitate pe care a descris-o ca pe o "misiune".
"Doar vreau să dau totul din mine", a declarat Williams pentru BeIN Sports. "Nu știi niciodată când primești o astfel de oportunitate. Nu știi dacă va fi ultima. Așa că voi da totul." Această mentalitate a contagiat întreaga echipă franceză. Marieme Badiane a fost categorică: "Toate realizăm că putem merge până la premiul suprem. Acesta este obiectivul acum. Nu ne oprim aici. Nimeni nu va reduce ritmul."
Germania, care a realizat o performanță istorică ajungând în semifinale pentru prima dată ca țară unificată (Germania de Est ajunsese în final four în 1967), a luptat demn. Au rămas în joc până la pauza lungă, dar calitatea superioară a francezelor a făcut diferența în a doua jumătate. O serie de 9-0 la începutul celui de-al treilea sfert a spart rezistența germană, iar o altă serie de 12-0 în ultimul sfert a semnat victoria finală.
Astfel, duminică seara, Berlinul va găzdui o finală de vis: SUA vs Franța. Este remișa finalei Olimpice de la Paris, unde americancile au câștigat dramatic, 67-66. Breanna Stewart a respins ideea revansării: "Asta e trecut, înțelegi? Am câștigat acel meci și acel meci s-a terminat, iar acesta este un meci complet nou mâine. Toată lumea are propriile motive care îi motivează... dar acest e un singur meci pentru a câștiga medalia de aur la Mondial în Berlin, și asta e tot focusul nostru."
Dar pentru Franța, contextul este diferit. Ele nu au nimic de pierdut și totul de câștigat. Au o generație de aur, condusă de Williams, Marine Johannès (care a ratat Olimpiada dar e prezentă aici) și o interioră dominantă ca Marieme Badiane. Jocsul lor rapid, bazat pe tranzitie și aruncături de trei puncte, poate crea probleme majore apărării SUA, care uneori se bazează prea mult pe talentul individual în detrimentul rotației apărătorii.
Cheia meciului va fi battle-ul sub panouri. SUA are avantajul fizic cu Stewart, A'ja Wilson (dacă e complet recuperată) și Napheesa Collier. Franța va trebui să compenseze prin viteză, spacing și aruncături exterioare precise. De asemenea, duelul la poziția de playmaker va fi crucial: Chelsea Gray vs Marine Johannès / Gabby Williams (care joacă adesea ca facilitator).
Istoricul recent favorizează SUA, dar marginea de eroare este microscopică. Finala de la Paris a decis pe un ultim posesiune. Mondialul are o presiune diferită – nu e Jocurile Olimpice, dar e singurul titlu major care lipsește din palmarèsul actual al unei generații de jucătoare franceze care au dominat Europa.
Pentru România, deși echipa noastră nu s-a calificat, acest meci este o lecție de baschet de elită. Arată importanța dezvoltării jucătoarelor polyvalente, a apărării de echipă și a jocului fără mingea. Popularitatea crescută a baschetului feminin, alimentată de fenomenele ca Caitlin Clark, atinge acum vârfuri globale, iar finala de duminică va fi un spectacol televizat în toată lumea.
De ce este important:
Această finală nu este doar un meci de aur; este un moment definitoriu pentru baschetul feminin global. SUA încearcă să consolideze o dominanță de aproape două decenii la Mondiale, demonstrând că sistemul lor de dezvoltare (NCAA + WNBA) rămâne standardul de aur. Franța, pe de altă parte, reprezintă modelul european de succes: jucătoare formate în ligile puternice din Franța, Spania, Turcia, care revin să joace pentru echipa națională cu o coziție și o disciplină tactică de invidiat. O victorie a Franței ar semnala o schimbare de paradigma, dovedind că modelul european de joc de echipă și fundamentale poate bate atletismul și talentul individual american pe cea mai mare scenă. În plus, meciul evidențiază presiunea uriașă pe care o suportă superstarurile tineri (Clark) la trecerea la nivelul senior internațional – o lecție vitală pentru federațiile și antrenorii din întreaga lume, inclusiv România, care visează la performanțe internaționale.
