De luni de zile, mulțimi de protestatari anti-imigranți, mulți înarmați cu bastoane, mărșăluiesc pe străzi scandând „Mabahambe” – o expresie în limba zulu care înseamnă „Trebuie să plece”. Unii dintre ei pretind că fac „arestări” și spun că au dreptul să verifice actele de imigrare, deși nu au nicio autoritate legală în acest sens. Afaceri deținute de străini au fost atacate, oameni alungați din casele lor, iar mai mulți migranți au fost uciși. În Durban, situația este ca un butoi cu pulbere: mii de malawieni care și-au părăsit casele pentru a scăpa de violență au tabărat în aer liber, în plină iarnă, implorând țara lor să trimită autobuze pentru a-i salva. În Cape Town, sute de zimbabwieni au tabărat, de asemenea, în fața consulatului lor. Nigeria, Ghana și Mozambic nu au așteptat – au repatriat deja acei cetățeni care au vrut să plece.
Și au motive să se teamă. În 2008, revolte xenofobe au lăsat peste 60 de morți – unii arși de vii de mulțimi – și zeci de mii de persoane strămutate. Au mai avut loc revolte mortale și în 2019. Anul acesta, până acum, au fost raportați uciși un malawian și câțiva mozambicani.
Principala mișcare xenofobă care conduce această ofensivă se numește March and March. Este condusă de o fostă prezentatoare radio din Durban, Jacinta Ngobese-Zuma, care știe să manipuleze mass-media. NPR a contactat-o pentru comentarii, dar nu a răspuns până la data publicării. „Africa de Sud va fi din nou mare. Trebuie doar ca noi toți să ne ridicăm și să învingem inamicul”, a spus ea la o conferință de presă recentă. Există, de asemenea, partide politice consacrate care au sărit pe valul xenofobiei, iar pe TikTok și rețelele sociale se răspândesc ca focul discursuri anti-imigranți și știri false.
March and March a dat tuturor imigranților ilegali din Africa de Sud termen până la 30 iunie să părăsească țara – o dată arbitrară – și nu au specificat ce se va întâmpla când aceasta va trece. Rata oficială a șomajului din Africa de Sud este una dintre cele mai grave din lume, depășind 30%, iar șomajul în rândul tinerilor depășește 60%. De asemenea, ei dau vina pe străini pentru nivelul ridicat al criminalității. Dar datele arată că niciuna dintre aceste probleme nu poate fi pusă exclusiv pe seama imigrației, ci mai degrabă pe seama anilor de stagnare economică și de gestionare defectuoasă a guvernului.
Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a încercat să calmeze tensiunile, dar sentimentul xenofob este acum atât de înrădăcinat încât el merge pe o linie fină între a condamna violența și a ceda unora dintre cerințe. El a promis să întărească frontierele, să ia măsuri împotriva imigranților fără acte și a angajatorilor acestora și să abordeze provocările economice reale cu care se confruntă sud-africanii. „Recunoaștem că multe comunități sunt frustrate de criminalitate, șomaj și presiunea asupra serviciilor publice. ... Rădăcinile acestor provocări se află în principal în inegalitate, creștere economică lentă și slăbiciuni în furnizarea serviciilor”, a spus el într-un discurs recent. „Abordarea acestor provocări necesită soluții practice, nu transformarea în țapi ispășitori a persoanelor vulnerabile.”
Dar migranții din numeroase țări cu care NPR a vorbit în Johannesburg spun că avertismentele guvernului ar putea fi prea puține și prea târzii și se tem de ceea ce se va întâmpla după 30 iunie. În Jeppestown, o suburbie degradată la est de centrul Johannesburgului și un focar de criminalitate violentă, trotuarele sunt pline de gunoaie, iar clădirile abandonate adăpostesc persoane fără adăpost și afaceri improvizate. Sunt tinichigii, vânzători de fier vechi, tapițeri. Într-una dintre aceste clădiri, un grup de bărbați – în principal malawieni și zimbabwieni – muncesc din greu într-un atelier de tâmplărie și tapițerie. Unul dintre ei, un tâmplar malawian de 25 de ani care a cerut să fie identificat doar prin prenumele său, Guy, deoarece se teme pentru viața lui, spune că a venit în Africa de Sud acum trei ani în căutarea unei vieți mai bune. Malawi este printre cele mai sărace țări din lume, iar mulți pleacă în speranța unor oportunități mai bune. A muncit din greu, s-a descurcat, dar a fost o luptă constantă cu poliția – care, spune el, vine regulat să ceară actele bărbaților, iar dacă nu au dreptul de a fi în Africa de Sud, le cer mită.
Acum, spune el, există noua amenințare din partea protestatarilor March and March. Se teme că l-ar putea ucide și se gândește să se întoarcă în Malawi. Sandile Mbuyazi, un zimbabwian de 18 ani care lucrează și el în atelier, este de acord, dar spune că nu se poate întoarce în țara sa, care are nenumărate probleme economice și politice. „Mi-e frică pentru că nu am de ales. Te pot ucide. Mi-e frică de acești oameni”, spune el despre March and March. Un alt zimbabwian, Victor Sithole, în vârstă de 55 de ani, tapițer, a venit în Africa de Sud acum zeci de ani. „Tuturor ne este frică. Am destul de mulți prieteni care au fost afectați. Casele lor au fost distruse, afacerile lor, așa că nu știm ce ne aduce ziua de mâine”, spune el pentru NPR, în timp ce mănâncă prânzul – cumpărat de la un vânzător zimbabwian – pe trotuar. Are permis de ședere, spune el, dar nu crede că asta îl va proteja dacă grupurile xenofobe care au mărșăluit în zonă trec pe acolo. El compară Africa de Sud cu o zonă de conflict. „Amintește-ți că atunci când e război, nu aleg cine ești. Războiul e război, așa că trebuie să fii atent, indiferent de situație. Ei nu vorbesc, acționează.”
De ce este important:
Acest articol evidențiază o criză umanitară gravă care se desfășoară în Africa de Sud, una dintre cele mai puternice economii ale continentului. Xenofobia nu este doar o problemă locală, ci un semnal de alarmă pentru întreaga lume: atunci când șomajul și inegalitatea economică sunt folosite pentru a alimenta ura împotriva imigranților, consecințele pot fi mortale. Povestea acestor oameni – care au fugit de sărăcie și conflicte doar pentru a se confrunta cu violență și amenințări – ne reamintește că demnitatea umană și solidaritatea sunt valori universale care trebuie apărate. În plus, reacția autorităților sud-africane și a comunității internaționale va stabili un precedent pentru modul în care sunt tratate crizele similare în alte părți ale lumii.
